„Un accent deosebit a fost pus (în cadrul discuţiilor – n.r.) pe principiile care au fundamentat proiectul de ordonanţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Actul normativ vizează în primul rând corectarea deficienţei de încadrare şi a disfuncţionalităţilor în sistemul bugetar”, potrivit unui comunicat de presă emis de Administraţia Prezidenţială.
Întâlnirea de lucru dintre Iohannis şi Cioloş a avut loc la Palatul Cotroceni, la aceasta participând şi reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale şi ai Guvernului. Cei doi oficiali au mai discutat despre priorităţi ale Executivului şi modul de abordare a acestora în perioada următoare, potrivit sursei citate.
Marţi, ora 19, la Palatul Victoria va avea loc conferinţa de presă în cadrul căreia va fi prezentat proiectul OUG privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Conferinţa va fi susţinută de ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Citeşte şi: Ministrul Muncii se întâlneşte cu reprezentanţii sindicatelor pe tema OUG-ului privind salarizarea
Citeşte şi: Deputaţii vor fi în vacanţă electorală până pe 7 iunie. Să venim aici, să facem cheltuieli inutile?
Citeşte şi: Primele trei cuvinte pe care românii le asociază partidelor. Unul din doi români crede că PCR era mai bun decât actualele formaţiuni politice
Citeşte şi: Comisiile pentru Statut şi pentru Regulament, undă verde pentru revocarea lui Valeriu Zgonea
Citeşte şi: Vlad Voiculescu, iniţiatorul „Reţelei Citostaticelor”, în discuţii pentru funcţia de ministru al Sănătăţii