Reprezentanţii ISU Olt au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în incendiu au ars zece metri pătraţi din acoperiş, focul ajungând până la tavanele celor două clase care funcţionează în imobil.
Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră, elevii, cadrele didactice şi personalul auxiliar fiind evacuaţi înainte ca focul să se extindă.
„Pompierii Detaşamentului Slatina au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul Şcolii Recea. treizeci şi opt de copii au fost evacuaţi şi nu sunt victime”, a declarat plutonierul major Dan Nedeloiu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Potrivit pompierilor, cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza coşului de fum neizolat corespunzător, şcoala fiind încălzită cu ajutorul sobelor pe lemne.
Citeşte şi: Incendiu de proporţii în Prahova: La Filipeştii de Târg, o casă şi două autoturisme sunt în flăcări
Citeşte şi: Cluj: Acoperişurile a 15 locuinţe au fost distruse într-un incendiu; 80 de persoane sunt afectate – FOTO
Citeşte şi: Sute de hectare de stuf şi vegetaţie au ars într-un incendiu în Rezervaţia Deltei Dunării – GALERIE FOTO, VIDEO