Reprezentanţi ai ministerului de Interne al Arabiei Saudite au declarat că trei celule teroriste au planificat atacuri asupra musulmanilor adunaţi la Marea Moschee din Mecca. În această perioadă, Mecca, oraşul sfânt al musulmanilor, este vizitat de un număr mare de musulmani veniţi în pelerinaj, fiind perioada Ramadanului.
Unul dintre terorişti ar fi tras focuri de armă înspre forţele de securitate, iar în momentul în care a fost înconjurat de trupele de intervenţie s-ar fi aruncat în aer într-o clădire aflată în apropiere de o moschee, a anunţat Ministerul de Interne saudit. În urma deflagraţiei, clădirea s-a prăbuşit, rănind şase cetăţeni străini şi cinci membri ai forţelor de securitate.
Tot vineri, trupele de ordine au împuşcat un alt terorist într-unul dintre cartierele oraşului Mecca. Totodată, o a treia celulă a fost anihilată în oraşul Jeddah, precizează Ministerul de Interne.
Încă nu este clar cine este în spatele tentativelor de atac din Mecca, însă se presupune că reţeaua teroristă Stat Islamic, care de-a lungul timpului a mai lansat astfel de atacuri, ar fi pus la cale tentativele nereuşite din oraşul sfânt al musulmanilor.
În intervenţie, au mai fost arestaţi cinci complici ai autorului exploziei, printre care şi o femeie, transmite BBC.
Marea moschee din Mecca este considerată locul sfânt al Islamului, fiind vizitată, în fiecare ani, de sute de mii de musulmani aflaţi în pelerinaj.
Citeşte şi: Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Bahrein au trimis Qatarului 13 cereri pentru a pune capăt crizei diplomatice. Cele mai importante măsuri propuse
Citeşte şi: Iranul acuză Statele Unite şi Arabia Saudită de susţinerea reţelei teroriste Stat Islamic
Citeşte şi: Iranul cere identificarea surselor terorismului, o referire la Arabia Saudită, un aliat al SUA: Atacurile comise în Londra trebuie să fie „un semnal de alarmă” pentru ţările occidentale