UPDATE Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat, sâmbătă, atacul prin înjunghiere din oraşul rusesc Surgut, în urma căruia opt persoane au fost rănite, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Informaţia a fost oferită de către agenţia de propagandă a Stat Islamic, Amaq. În schimb, autorităţile ruse au precizat că, din informaţiile preliminare, ar fi vorba despre tentativă de omor pe fondul unor probleme psihice.
Potrivit raportului poliţiei, „un bărbat neidentificat a fugit înarmat cu un cuţit pe străzile din centrul oraşului Surgut şi a înjunghiat trecători, rănind opt persoane”.
Atacatorul a fost ucis de către forţele de securitate, iar răniţii au fost transportaţi la spital, unii fiind în stare gravă.
Circumstanţele acestui incident nu au fost stabilite cu exactitate, dar din informaţiile preliminare ar fi vorba despre tentativă de omor pe fondul unor probleme psihice.
Citeşte şi: Partidul ungar Jobbik susţine demersurile pentru autonomia etnicilor maghiari din România
Citeşte şi: Coreea de Nord le cere statelor din America Latină să nu rupă legăturile diplomatice şi comerciale
Citeşte şi: Vicepremierul Ungariei: Toţi cetăţenii ungari vor fi protejaţi, inclusiv cei persecutaţi în România
Citeşte şi: ATACUL din Finlanda este investigat ca un incident cu caracter terorist. Două persoane au fost ucise şi alte opt au fost rănite