Prezent la reuniunea miniştrilor Apărării din statelor membre NATO, James Mattis „a insistat ca aliaţii să demonstreze acelaşi nivel de angajament”, a declarat un oficial din cadrul Alianţei Nord-Atlantice citat de agenţia Reuters.
Administraţia Donald Trump insistă ca toate ţările NATO să aloce 2% din PIB pentru bugetele apărării. În afară de Statele Unite, 15 dintre cele 28 de state NATO au elaborat strategii în acest sens. Dar Spania a stabilit acest obiectiv bugetar abia pentru anul 2024, iar Ungaria pentru 2026. Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Portugalia, Norvegia şi Danemarca tergiversează planurile. Franţa a semnalat majorarea cu o treime a bugetului apărării în intervalul 2017-2025, iar Germania a stabilit atingerea ţintei de 2% abia în 2024.
Potrivit datelor NATO, Marea Britanie, Grecia, România şi ţările baltice îndeplinesc sau se apropie de obiectivul de 2%.
Însă ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, a părut să conteste ideea contribuţiilor doar teoretice la apărarea colectivă în sistemul NATO. „Nu constă totul doar în cifre seci. Problema se pune ce face fiecare stat membru”, a subliniat Ursula von der Leyen.
Dar, potrivit oficialului citat, James Mattis a reiterat în mod ferm că atingerea ţintei bugetare de 2% stabilită în 2014 este extrem de importantă.
Germania a transmis în 2017 că bugetele apărării de 2% trebuie să includă operaţiuni militare ale NATO şi UE
În martie 2017, după o întrevedere cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, preşedintele american, Donald Trump, a afirmat că Berlinul ar datora sume mari Alianţei Nord-Atlantice şi Statelor Unite pentru apărare. „În pofida a ceea ce aţi auzit de la presa de ştiri false, am avut o întrevedere minunată cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Cu toate acestea, Germania datorează sume mari de bani Alianţei Nord-Atlantice şi Statelor Unite; trebuie plătit mai mult pentru apărarea puternică şi foarte scumpă de care beneficiază Germania”, a declarat atunci Donald Trump.
Însă Guvernul Angela Merkel a respins acuzaţiile preşedintelui SUA şi a contestat solicitările de alocare a 2% din PIB doar pentru misiuni NATO, argumentând că trebuie inclusă şi Uniunea Europeană.
Citeşte şi: Coreea de Sud va suporta costurile pentru delegaţia Coreei de Nord la Jocurile Olimpice de iarnă
Citeşte şi: Comisia Europeană propune condiţionarea accesării fondurilor europene de respectarea valorilor fundamentale
Citeşte şi: ATAC armat produs în apropierea sediului Agenţiei pentru Siguranţă Naţională (NSA) din Statele Unite: cel puţin trei răniţi
Citeşte şi: Un influent politician din partidul lui Merkel se opune admiterii României în zona euro: „Nu vrem o altă dezbatere şi noi jonglerii”
Citeşte şi: Investigaţii la o bancă din Letonia, suspectată că a efectuat tranzacţii financiare cu regimul nord-coreean. În ce scop aveau loc operaţiunile
Citeşte şi: Pedepse aspre pentru tentativa de lovitură de stat din Turcia. Procurorii cer închisoare pe viaţă pentru 267 de persoane suspectate de legături cu FETO
Citeşte şi: Boris Johnson: Oprirea procesului de ieşire din UE ar fi o greşeală dezastruoasă pentru Marea Britanie, care ar duce la sentimente de trădare/ Juncker îi răspunde despre pericolul constituirii unui „super-stat european”
Citeşte şi: BREXIT| Ironii pe marginea expedierii la Bruxelles a scrisorii de divorţ a Marii Britanii de UE. Biletul scump plătit pentru o cursă cu Eurostar-ul
Citeşte şi: BREXIT| Ironii pe marginea expedierii la Bruxelles a scrisorii de divorţ a Marii Britanii de UE. Biletul scump plătit pentru o cursă cu Eurostar-ul