„Cancerul renal este unul dintre tipurile de cancer cu cea mai rapidă creștere în Marea Britanie, dar continuă să fie periculos de ignorat”, spune Malcolm Packer, CEO al organizației Kidney Cancer UK, potrivit Huffington Post.
Una dintre problemele majore este că boala poate fi complet lipsită de simptome în stadiile incipiente, ceea ce duce la diagnostic tardiv. „Nu există programe de screening de rutină, iar simptomele pot părea vagi sau ușor de trecut cu vederea”, avertizează Packer. Astfel, mulți pacienți sunt diagnosticați abia în stadiul 2 sau 3, când tratamentele devin mai complicate.
Simptomele cancerului renal
Chiar dacă pot părea „banale” la prima vedere, simptomele cancerului renal nu trebuie ignorate. Iată cele patru semne principale, în ordinea frecvenței cu care apar:
1. Sânge în urină (chiar și o singură dată)
Este cel mai frecvent simptom și poate apărea sub forma unei colorații roz, roșii sau maronii. Chiar și o ușoară decolorare a urinei trebuie investigată.
2. Durere persistentă în zona laterală sau lombară
O senzație de disconfort sau durere constantă în zona flancurilor (lângă coloană, sub coaste) poate indica o problemă renală. Dacă durerea nu dispare și nu are o cauză evidentă, e recomandat un consult medical.
3. Nodul sau umflătură în zona laterală
Prezența unei mase sau umflături în lateralul abdomenului poate semnala existența unei tumori. Deși adesea sunt descoperite întâmplător la investigații pentru alte probleme, orice nodul care crește în dimensiune trebuie verificat urgent.
4. Pierdere inexplicabilă în greutate
Scăderea bruscă în greutate, fără o cauză aparentă, mai ales în combinație cu alte simptome, poate fi un semnal de alarmă pentru cancerul renal.
Ghiduri noi, așteptate în 2026
Potrivit lui Malcolm Packer, tot mai mulți adulți tineri, în jurul vârstei de 30–40 de ani, ar putea fi expuși riscului, însă rareori iau în serios aceste simptome aparent banale. De aceea, conștientizarea și educația sunt vitale.
„Publicarea primului set de ghiduri naționale pentru cancerul renal este așteptată la mijlocul anului 2026”, anunță Packer. Acest pas ar putea contribui la diagnosticarea mai rapidă, oferirea unui sprijin mai bun pacienților și standardizarea îngrijirii.
Până atunci, spune el, „este esențial să învățăm să ne ascultăm corpul, să recunoaștem semnele și să cerem ajutor atunci când e cazul. Doar așa putem schimba statisticile în favoarea noastră.”