Regele Charles al III-lea aterizează, luni, la Ottawa pentru o vizită istorică, unde va rosti un discurs cu ocazia redeschiderii Parlamentului canadian, informează AFP.
Vizita sa scurtă care a fost interpretată ca o dovadă clară de sprijin, în urma amenințărilor de anexare ale președintelui american Donald Trump.
Monarhul în vârstă de 76 de ani este, de asemenea, șeful statului canadian, membru al Commonwealth-ului. Obligat la o strictă neutralitate politică, el nu a făcut niciodată vreun comentariu public cu privire la ambițiile președintelui american de a face din Canada al 51-lea stat american. Donald Trump este, de asemenea, un mare admirator al familiei regale, potrivit AFP.
Discursul tronului este de obicei rostit de reprezentantul Coroanei britanice în Canada, guvernatorul general. De data aceasta, Regele Charles a fost invitat de noul prim-ministru, Mark Carney.