Autoritățile sud-coreene desfășoară o anchetă penală de amploare care implică o biserică influentă, acuzată că ar fi oferit mită în cercurile politice la cel mai înalt nivel. Potrivit procurorilor speciali, citatți de Reuters, un oficial din cadrul bisericii ar fi trimis cadouri de lux și fonduri ilegale fostei Prime Doamne, Kim Keon Hee, precum și unui politician apropiat de fostul președinte Yoon Suk Yeol.
Kim Keon Hee a fost pusă oficial sub acuzare pentru luare de mită și alte infracțiuni, după ce anchetatorii au descoperit că aceasta ar fi primit, printre altele, două genți Chanel și un colier cu diamante, în valoare totală de aproximativ 80 de milioane de woni (echivalentul a peste 57.000 de dolari). Procurorii susțin că darurile ar fi fost oferite în schimbul influenței exercitate de Kim pentru a sprijini interesele comerciale ale bisericii.
Biserica, cunoscută oficial sub numele de Federația Familiei pentru Pace și Unificare Mondială, nu este doar o organizație religioasă, ci și un actor economic influent, cu un imperiu de afaceri construit de-a lungul a multe decenii. Printre domeniile în care activează se numără turismul, mass-media, imobiliarele, agricultura și industria alimentară.
De exemplu, biserica deține hoteluri, companii de croazieră, rețele de restaurante, dar și publicații precum The Washington Times în SUA. În Coreea de Sud și Japonia, organizația este implicată în ferme piscicole, fabrici de procesare a peștelui și comerț internațional.
Ancheta sugerează că mita oferită ar fi avut ca scop sprijinirea sau protejarea acestor interese comerciale prin influență politică exercitată la cel mai înalt nivel.
Și un alt politician veteran și aliat apropiat al fostului președinte Yoon, Kweon Seong-dong, este investigat pentru primirea de fonduri politice ilegale din partea unui oficial bisericesc, despre care procurorii susțin că s-a aflat în centrul acțiunilor de mituire.
Ministerul Justiției a solicitat deja Parlamentului aprobarea arestării lui Kweon, acuzat de încălcarea legislației privind finanțarea politică. Parlamentul, controlat de partidul de guvernământ, urmează să voteze în acest sens zilele următoare, iar dacă aprobarea va fi acordată, cazul va fi ajunge în instanță.
Oficialul din cadrul bisericii considerat responsabil de oferirea mitei a fost deja arestat și pus sub acuzare pentru încălcarea legilor anticorupție.
Într-o postare pe rețelele sociale, politicianul Kweon Seong-dong a declarat că acuzațiile au un caracter politic și că este pregătit să își dovedească nevinovăția în fața instanței.
Șefa bisericii, Han Hak-ja, a transmis un mesaj public în care neagă cu fermitate orice implicare personală sau instituțională în faptele anchetate: „Se răspândesc informații false conform cărora biserica noastră ar fi oferit fonduri politice ilegale la ordinul meu. Profit de această ocazie pentru a spune clar: nu am ordonat niciodată favoruri politice ilegale sau tranzacții financiare nelegale”.