Prima pagină » Sănătate » Administrația Trump sprijină un program global împotriva HIV, în ciuda reducerilor bugetare

Administrația Trump sprijină un program global împotriva HIV, în ciuda reducerilor bugetare

Administrația Trump continuă să sprijine distribuirea internațională a medicamentului Lenacapavir pentru prevenirea HIV, chiar dacă aceasta a redus masiv bugetele pentru ajutorul umanitar.
Administrația Trump sprijină un program global împotriva HIV, în ciuda reducerilor bugetare
Nițu Maria
05 sept. 2025, 13:31, Politic

Guvernul Statelor Unite ale Americii a anunțat joi că va finanța un proiect internațional prin care un medicament inovator împotriva HIV să fie mai accesibil.

Mișcarea ar putea fi făcută chiar dacă administrația condusă de Donald Trump a tăiat fondurile importante din ajutorul umanitar, informează AFP.

Politica Washingtonului în ceea ce privește viitorul programului sprijinit de ONU, care are ca obiectiv distribuirea medicamentului Lenacapavir, creează nesiguranță.

Tratamentul care ar urma să fie finanțat, alcătuit din două injecții pe an, scade riscul de transmitere a virusului cu 99,9% și este considerat o revoluție în categoria medicamentelor de tip „profilaxie pre-expunere” („PrEP”).

„Va permite reducerea costurilor pentru americani şi pentru populaţiile din întreaga lume şi va contribui la îmbunătăţirea accesului la acest medicament important”, a declarat Jeremy Lewin, responsabil cu situația umanitară la Departamentul de Stat.

Lenacapavir, vândut sub denumirea Yeztugo, este produs de compania americană Gilead. Scopul proiectului este ca tratamentul să ajungă la cel puțin două milioane de persoane până în anul 2028, însă lista țărilor beneficiare nu a fost încă stabilită.

Rezultatele actuale fac ca medicamentul să fie văzut ca cea mai apropiată soluție de un vaccin, care nu a fost dezvoltat până în prezent.

Totuși, aspectul important care este de luat în considerare este prețul ridicat al tratamentului, care pune sub semnul întrebării accesul larg la acest tip de profilaxie.

În iulie, Congresul american a aprobat o lege care retrage circa 9 miliarde de dolari din bugetele deja aprobate, în special de la Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională.

PEPFAR, cel mai mare program mondial de luptă împotriva SIDA, fusese de fapt propus pentru o reducere de 400 de milioane de dolari, dar a fost păstrat în ultimul moment.

În aprilie, ONUSIDA a avertizat că oprirea completă a PEPFAR ar însemna peste șase milioane de noi infectări cu HIV și 4,2 milioane de decese asociate cu SIDA în următorii patru ani.