Prima pagină » Politic » Președintele Nicușor Dan va participa la funeraliile Cardinalului Lucian Mureșan

Președintele Nicușor Dan va participa la funeraliile Cardinalului Lucian Mureșan

Președintele României va participa luni la funeraliile Preafericitul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Președintele Nicușor Dan va participa la funeraliile Cardinalului Lucian Mureșan
Andreea Tobias
27 sept. 2025, 10:30, Politic

Ceremonia va avea loc la ora 12.45 la Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Preasfânta Treime” din Blaj, județul Alba.

Cardinalul Lucian Mureșan a murit, joi, la vârsta de 94 de ani.

A fost al treilea cardinal al României, după Iuliu Hossu și Alexandru Todea.

Vineri a avut loc transferul sicriului cu trupul Preafericirii Sale Cardinal Lucian. Procesiunea va porni de la Castelul Mitropolitan spre Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj. Trupul Preafericirii Sale a fost depus în Catedrală, unde s-a celebrat Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și rânduiala Parastasului.

Până la înmormântare, în toate bisericile greco-catolice vor fi trase clopotele la ora 12:00, iar la toate Sfintele Liturghii, după ectenia stăruitoare, înainte de Heruvic, se va rosti ectenia morților pentru odihna cea veșnică a Preafericitului.

Luni, 29 septembrie 2025, în Catedrala Sfânta Treime din Blaj, la ora 11.00 va avea loc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie urmată de Slujba Înmormântării.