Prima pagină » Social » Literele de pe Tâmpa și Primăria Brașov, iluminate în roz de Ziua luptei împotriva cancerului de sân

Literele de pe Tâmpa și Primăria Brașov, iluminate în roz de Ziua luptei împotriva cancerului de sân

Clădirea Primăriei Brașov și literele de pe Tâmpa vor fi iluminate miercuri în roz, de Ziua internațională a luptei împotriva cancerului la sân.
Literele de pe Tâmpa și Primăria Brașov, iluminate în roz de Ziua luptei împotriva cancerului de sân
Sursa foto: Facebook/Primăria Municipiului Braşov
Cosmin Pirv
01 oct. 2025, 10:04, Social

Ziua internațională a luptei împotriva cancerului la sân, marcată pe 1 octombrie, subliniază importanța depistării precoce, a tratamentului adecvat și a sprijinului pentru persoanele diagnosticate cu cancer la sân.

Conform datelor Agenției Internaționale pentru Cercetare în domeniul Cancerului (IARC) din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la nivel mondial, din anul 2020 cancerul de sân a devenit cel mai frecvent tip de cancer (2.26 milioane de cazuri,11,7%) depășind cancerul pulmonar (2,20 milioane, 11,4%). În același an, s-au înregistrat 685.000 decese în urma cancerului de sân.

La nivel global, cancerul mamar este cea mai frecvent întâlnită formă de cancer în rândul femeilor, cu aproximativ un sfert din numărul îmbolnăvirilor, și principala cauză a deceselor prin cancer în rândul femeilor, cu o rată de 1 la 6.

În România, în 2022, potrivit ECIS – European Cancer Information System, incidența cazurilor este cuprinsă între 108,6 și 128,8 la 100.000 de femei, iar rata de deces este cuprinsă între 32 și 36,4, la 100.000 de femei.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă screeningul prin mamografie, adresat populației feminine cu vârste între 50 și 69 de ani, pentru că, în acest interval de vârstă, incidența este cea mai mare. Aproape unul din patru cancere mamare poate fi prevenit prin modificarea factorilor de risc și adoptarea unui stil de viață mai sănătos: exercițiile fizice regulate, menținerea unei greutăți sănătoase și evitarea consumului de alcool. Autoexaminarea sânilor, screeningul regulat și discutarea oricăror anomalii cu medicul de familie sunt căi pentru asigurarea depistării precoce a acestei maladii și asigurarea unui tratament cât mai eficient.