Prima pagină » Știri externe » Trump i-ar fi spus lui Zelenski să accepte condițiile lui Putin: Acceptă condițiile Moscovei sau așteaptă-te la distrugere

Trump i-ar fi spus lui Zelenski să accepte condițiile lui Putin: Acceptă condițiile Moscovei sau așteaptă-te la distrugere

Donald Trump, i-ar fi spus omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, în timpul întâlnirii de vineri de la Washington, să accepte condițiile Moscovei.
Trump i-ar fi spus lui Zelenski să accepte condițiile lui Putin: Acceptă condițiile Moscovei sau așteaptă-te la distrugere
Sursa: Mediafax Foto

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, i-ar fi spus omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, în timpul întâlnirii de vineri de la Washington, să accepte condițiile Moscovei pentru încheierea războiului sau să fie „distrus” de Rusia, a relatat Financial Times duminică, citând surse, scrie Baha.

Întâlnirea dintre cei doi lideri a fost descrisă ca tensionată, Trump „într-un limbaj vulgar continuu”. El ar fi „aruncat la o parte” hărțile cu liniile frontului din Ucraina și i-ar fi cerut lui Zelenski să cedeze regiunea Donbas, din estul țării, susținând ulterior ideea de a încheia conflictul de-a lungul actualelor linii de control.

Potrivit relatării, poziția lui Trump ar fi fost influențată de o convorbire telefonică pe care a avut-o cu Putin cu o zi înainte de întâlnirea cu Zelenski. „Dacă [Putin] își dorește asta, te va distruge”, i-ar fi spus Trump liderului ucrainean.

Casa Albă și Președinția Ucrainei nu au comentat informațiile.

Anterior, Trump afirmase că Statele Unite „nu-și pot pune în pericol securitatea națională trimițând toate armele în Ucraina” și sugerase că Moscova și Kievul „ar trebui să se oprească acolo unde sunt acum”.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da