Comisarul european a vorbit despre deficitul înregistrat de România și a spus că „este esențial să fie luate măsuri curajoase ca să corecteze această situație și să reducă vulnerabilitățile României”.
El susține că amploarea și natura măsurilor luate „corespund pe deplin cu eforturile de a face ca România să reintre în linie, dar încă ne așteptăm ca deficitul bugetar să fie de 8,3%”.
Valdis Dombrovskis a declarat că este important ca ținta de deficit pentru 2026 trebuie să fie respectată pentru a se asigura stabilitatea financiară la care s-a ajuns și pentru a corecta până în 2030 deficitul excesiv conform planurilor.
„Piețele financiare au recunoscut aceste lucruri și permit României să rămână o țintă recomandată pentru investiții în conformitate cu viziunea piețelor. Și este important ca România să păstreze accesul la piețele internaționale de capital și să se asigure că își poate finanța prioritățile de politici la costuri acceptabile. Pe mai departe trebuie să ne asigurăm că sistemul de finanțe publice și creșterea economică înregistrează performanțe solide și tocmai de aceea sunt necesare eforturi continue și implicare”, a mai declarat comisarul european.
El a mai anunțat că, având în vedere raporturile autorităților române și măsurile luate în ultimele luni, Comisia va stabili dacă România poate îndeplini cerințele fiscale europene privitor la procedura de deficit fiscal excesiv până la sfârșitul lunii noiembrie: „Dacă evaluarea Comisiei este pozitivă, acest lucru va permite Comisiei să oprească procesul de condiții macroeconomice și să evite suspendarea fondurilor europene”.