Gospodăriile și industria din România pot trece fără probleme de această iarnă doar din producția internă de gaze naturale și volumele existente existente în depozite, în cazul unei ierni cu temperaturi normal și un consum similar cu cel de anul trecut, a declarat Ion Sterian în interviul pentru Mediafax, acordat la câteva zile de la debutulul oficial al sezonului rece si al perioadei de extracție, din 1 noiembrie.
Mai mult, șeful Transgaz a estimat, cu cifre exacte, cu cât ar crește consumul la nivel național odată cu punerea în funcțiune a celor două proiecte majore de producție a energiei electrice pe gaze de la Iernut și Mintia.
Ion Sterian a detaliat, la solicitarea Mediafax, principale proiecte de investiții aflate în execuție, dar și în faza de achiziție publică, inclusiv impactul asupra comunităților în preajma cărora sunt implementate.
Directorul general al Transgaz a răspuns și la întrebările Mediafax privind stadiul litigiului cu gigantul rus Gazprom pentru o datorie de câteva milioane de euro, dar și cu Primăria Sectorului 3, într-o acțiune care depășește încă un milion de euro.
Reporter: Este România pregătită pentru sezonul rece?
Ion Sterian: Da, România este pregătită pentru sezonul rece 2025 – 2026. La sfârşitul ciclului de injecție gradul de umplere al depozitelor de înmagazinare subterană a fost de 98,2% din capacitatea tehnică de stocare. Producția internă este la acelaşi nivel ca iarna precedentă, iar toate capacităţile de transport ale Sistemului Național de Transport sunt disponibile şi puse la dispoziție pentru asigurarea alimentării cu gaze naturale a tuturor distribuțiilor şi a consumatorilor direcți racordați la SNT în condiții de siguranță şi continuitate.
Reporter: Conform prognozelor dvs., poate trece România de această iarnă doar din producţia proprie?
Ion Sterian: În condițiile unui sezon rece cu valori normale de temperatură, la o estimare de consum la nivelul anului trecut, acoperirea consumului de gaze naturale poate fi realizată din producția internă şi din cantitățile extrase din depozitele de înmagazinare subterană.
Bineînțeles că, pentru zilele în care se vor înregistra temperaturi foarte scăzute, pentru acoperirea vârfurilor zilnice de consum va fi necesar import. Un exemplu ar fi luna februarie, când în condițiile în care s-ar înregistra temperaturi foarte scăzute, consumul zilnic de gaze naturale ar înregistra valori de 57-60 mil m³/zi şi în aceste condiții, ținând cont şi de faptul că stocurile din depozitele de înmagazinare scad, necesarul de import ar fi de până la 5-8 mil m³/zi.
În condițiile în care consumul CET lernut va fi în medie de 1,2 mil m³/zi (față de o medie de 0,5 mil m³/zi înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut), iar începând cu luna ianuarie 2026 va fi pusă în funcţiune CET Mintia cu un consum de cca 3,6 mil m³ /zi (150 mii m³/h), atunci estimăm un necesar de import pentru perioada noiembrie 2025-martie 2026 de cca 0,3-0,4 mld m³.
Reporter: Câte gaze naturale sunt în prezent înmagazinate, comparativ cu anii trecuţi?
Ion Sterian: Situaţia comparativă a stocurilor de gaze naturale existente în depozitele de înmagazinare subterană la data de 17 noiembrie din ultimii cinci ani este următoarea:
Reporter: Au fost sau vă așteptați la provocări în contextul în care, spre deosebire de iernile trecute, capacitatea de import prin punctul de la Negru Vodă este limitată, în urma licitațiilor organizate, Ucraina și Transnistria rezervând capacități importante, de 2,5 milioane mc, respectiv 2 milioane mc de gaze pe zi, ceea ce înseamnă că din capacitatea totală de 14,5 milioane mc de la Negru Vodă, la iarnă, disponibilă pentru furnizorii autohtoni va fi doar o capacitate de cel mult 10 milioane mc?
Ion Sterian: Sigur că da, poate exista situația în care într-o lună toată capacitatea punctul de interconectare (PI) Negru Vodă1-Kardam să fie rezervată, însă există şi alte puncte de interconectare cu capacități disponibile libere pentru care utilizatorii de rețea pot opta ca să-şi suplimenteze importul zilnic sau pentru ziua următoare, respectiv prin Pl Ruse-Giurgiu cu o capacitate de intrare în România de 2,5 mil mc/zi, precum şi prin PI Csanadpalota cu o capacitate de intrare în România de 7,44 mil mc/zi.
Reporter: Pe 15 octombrie ați anunţat oficial finalizarea lucrărilor pentru construcția conductei Tuzla – Podişor, o investiție majoră a statului pentru exploatarea și valorificarea gazelor din Marea Neagră, dar şi a conductei care aduce gazele la poarta viitoarei celei mai mari centrale electrice din Uniunea Europeană, centrala electrică de cogenerare cu ciclu combinat de la Mintia, prin finalizarea conductei Băncia – Mintia. Care este impactul acestor obiective finalizate asupra SNT şi asupra securității alimentării cu gaze naturale pentru consumul populaţiei/industriei din UAT-urile pe care le traversează?
Ion Sterian: Prin construirea conductei de transport gaze naturale Tuzla-Podişor, în lungime de 308,3 kilometri şi DN 1200 respectiv DN 1000, care face legătura între resursele de gaze naturale disponibile la țărmul Mării Negre şi coridorul BRUA, se asigură posibilitatea transportului gazelor naturale spre şi dinspre Bulgaria şi Ungaria prin interconectările existente Giurgiu – Ruse (cu Bulgaria) şi Nădlac- Szeged (cu Ungaria). Această investiție contribuie semnificativ la creșterea securității în aprovizionarea cu gaze naturale a României, la diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale, la dezvoltarea social-economică a zonelor traversate, prin crearea de noi locuri de muncă în perioada de operare.
Gazoductul Tuzla – Podișor contribuie la asigurarea necesarului de consum gaze naturale pentru economie și populație, la crearea premiselor pentru stimularea investițiilor private în zonă, la un aport de venituri suplimentare pentru cele 42 de UAT-uri traversate, la alimentarea cu gaze naturale a localităților din zona proiectului, respectiv a unui număr aproximativ de 184.221 locuitori şi a 523 instituții publice, respectiv şcoli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale și altele.
Prin finalizarea conductei Băncia – Mintia, se facilitează aprovizionarea cu gaze naturale a noї capacități de generare a energiei electrice de la Mintia și dezvoltarea capacităților de transport a gazelor naturale pentru conectarea viitorilor consumatori de gaze naturale – consumatori industriali sau rețele de distribuție dezvoltate de unitățile administrativ-teritoriale – UAT – la Sistemul Național de Transport.
Realizarea proiectului contribuie la asigurarea necesarului de consum gaze naturale pentru economie și populație, la crearea premiselor pentru stimularea investițiilor private în zonă, la un aport de venituri suplimentare pentru UAT-urile traversate, la alimentarea cu gaze naturale a localităților din zona proiectului, respectiv a unui număr aproximativ de 21.981 locuitori şi a 163 instituții publice.
Reporter: Cu cât estimați că va crește consumul de gaze naturale anul viitor, şi prin prisma faptului că sunt în aşteptare inaugurarea centralei Mintia și a centralei lernut în prima parte a anului viitor, respectiv după ce va prelua Romgaz finalizarea investiției?
Ion Sterian: Estimarea creşterii consumului de gaze naturale în anul 2026 este influențată în principal de data la care va fi pusă în funcțiune CET Mintia și capacitatea la care aceasta va funcţiona. Astfel, dacă în prima jumătate a anului consumul înregistrat de CET Mintia va fi de cca 100 mil m³/lună (150 mii m³/h), iar în a doua jumătate a anului ar funcţiona la capacitate maximă de cca 225 mil m³/lună (315 mii m³/h), creșterea estimată a consumului ar putea ajunge până la 22 – 22,5%.
Reporter: Mai aveți proiecte de investiții importante pe care le demarați în acest an/începutul anului viitor? Va creşte ponderea populației/UAT-urilor legate la SNT?
Ion Sterian: Principalele proiecte de investiții aflate în fază de execuție sunt:
Este un proiect de anvergură menit să reconfigureze rețeaua de transport gaze naturale pentru creşterea capacităților de stocare subterană a gazelor naturale, în corelare cu Planurile de Dezvoltare al operatorilor de depozite de înmagazinare, prin construirea unei conducte de la depozit până la cuplarea în S.N.T., în zona Jitaru.
Pe lângă debitul de gaz necesar Depozitului de Înmagazinare Gaze s-a luat în calcul şi un debit de cca. 11.100 Smc/h estimat pentru alimentarea cu gaze naturale a localităților de pe traseul conductei, respectiv un număr de aproximativ 62.000 consumatori casnici, 180 instituţii publice (şcoli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale etc) şi aproximativ 150 de agenţi economici.
În prezent, în zona de nord a județului Mehedinţi precum şi în zona de centru și sud a judeţului Caraş Severin nu există conducte de alimentare cu gaze naturale. Pentru încălzirea locuinţelor şi prepararea hranei se folosesc lemne de foc, cărbuni şi gaze lichefiate. Acelaşi tip de combustibili sunt folosiți şi pentru încălzirea spațiilor societăţilor comerciale şi obiectivelor social culturale existente. Acești combustibili creează disconfort, poluează mediul şi contribuie la defrişarea pădurilor.
Prin realizarea acestei conducte se poate asigura alimentarea cu gaze naturale a localităților din zona de interes a obiectivului contribuind şi la dezvoltarea economică durabilă a zonei.
Realizarea proiectului va contribui la asigurarea necesarului de consum gaze naturale pentru economie și populaţie, la crearea premiselor pentru stimularea investițiilor private în zonă, la un aport de venituri suplimentare pentru UAT-urile traversate, la alimentarea cu gaze naturale a localităților din zona proiectului, respectiv a unui număr de aproximativ 15.500 consumatori casnici, 94 instituții publice (scoli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale etc) şi aproximativ 113 de agenţi economici în județul Mehedinţi precum şi aproximativ 42.000 consumatori casnici, 224 instituții publice (scoli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale etc) şi aproximativ 280 de agenţi economici în judeţul Caraş Severin.
În prezent localitățile Deta, Denta, Voiteg, Banloc, Moravița sunt alimentate din zăcământul din zona Foieni-Partoş aflat în administrarea OMV Petrom. Din cauza faptului că zăcământul este epuizat, este necesară găsirea unei soluții de alimentare cu gaze a localităţilor menţionate.
Realizarea proiectului va contribui la asigurarea necesarului de consum gaze naturale pentru economie și populaţie, la crearea premiselor pentru stimularea investițiilor private în zonă, la un aport de venituri suplimentare pentru UAT-urile traversate, la alimentarea cu gaze naturale a localităților din zona proiectului, respectiv a unui număr de aproximativ 15.621 consumatori casnici, 27 instituții publice (scoli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale etc) precum şi 223 agenţi economici.
Pe lângă asigurarea alimentării cu gaze naturale a Centralei de Cogenerare în Ciclu Combinat de la Mintia, realizarea proiectului va contribui la asigurarea necesarului de consum gaze naturale pentru economie și populație, la crearea premiselor pentru stimularea investiţiilor private în zonă, la un aport de venituri suplimentare pentru UAT-urile traversate, la alimentarea cu gaze naturale a localităților din zona proiectului, respectiv a unui număr aproximativ de 21.981 locuitori şi a 163 instituții publice (scoli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale etc).
În prezent, în zona de nord-est a judeţului Gorj precum şi în zona de nord-vest a judeţului Vâlcea nu există conducte de alimentare cu gaze naturale. Pentru încălzirea locuinţelor si prepararea hranei se folosesc lemne de foc, cărbuni şi gaze lichefiate.
În vederea îmbunătățirii condițiilor de viață a locuitorilor, în scopul îndeplinirii criteriilor pentru atingerea standardelor europene de viață, alimentarea cu gaze naturale în această zonă este un obiectiv esenţial. Prin realizarea acestei conducte se poate asigura alimentarea cu gaze naturale a unui număr de aproximativ 90.546 consumatori casnici, a unui număr de 38.839 gospodării, 1292 instituții publice (scoli, primării, grădiniţe, biserici, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale etc), agenţi economici şi consumatori industriali.
În prezent, UAT – urile Cilibia şi C.A. Rosetti, jud Buzău nu sunt alimentate cu gaze naturale.
Prin realizarea conductei se poate asigura alimentarea cu gaze naturale a unui număr de aproximativ 2.260 consumatori casnici, un număr de 2140 gospodării şi 90 agenți economici şi instituţii publice, precum şi preluarea gazelor extrase de Romgaz din perimetrul Caragele ca urmare a dezvoltării acestui perimetru.
În vederea îmbunătăţirii condițiilor de viaţă a locuitorilor, în scopul îndeplinirii criteriilor pentru atingerea standardelor europene de viaţă, alimentarea cu gaze naturale în această zonă este un obiectiv esenţial. Asigurarea tuturor utilităților în mediul rural, va duce la atragerea de noi investitori, crearea de noi locuri de muncă şi în consecinţă dezvoltarea economico – socială a judeţului.
Prin realizarea conductei pe direcţia de consum Ariniş – Oarţa de Jos se poate asigura alimentarea cu gaze naturale a unui număr de aproximativ 4313 gospodării (aproximativ 8107 locuitori), 40 instituții publice (scoli, primării, grădinițe, biserici, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale etc) şi 45 agenţi economici şi consumatori industriali din cele 6 localități solicitante, situate în județul Maramureş.
Comuna Gura Râului şi staţiunea Păltiniş nu sunt alimentate cu gaze naturale în prezent. Prin realizarea acestei conducte se poate asigura alimentarea cu gaze naturale a unui număr de aproximativ 1573 consumatori casnici, un număr de 3839 gospodării și 304 agenți economici şi consumatori industriali.
În cee ce privește proiectele de investiţii aflate în fază de achiziție publică, acestea sunt:
În prezent, în zona de nord-vest a județului Cluj, precum şi în zona de est a judeţului Bihor nu există conducte de alimentare cu gaze naturale. Astfel, alimentarea cu gaze naturale în această zonă este un obiectiv esențial în vederea îmbunătățirii condițiilor de viaţă a locuitorilor, în scopul îndeplinirii criteriilor pentru atingerea standardelor europene de viaţă.
Prin realizarea acestei conducte se poate asigura alimentarea cu gaze naturale a localităţilor din zona de interes a obiectivului, respectiv a unui număr de aproximativ 32.800 consumatori casnici şi 127 instituții publice (scoli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale etc), precum şi a diverşilor agenţi economici din județul Bihor, respectiv aproximativ 13.000 consumatori casnici, 47 instituţii publice (scoli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale etc.) şi diverşi agenţi economici din judeţul Cluj.
Pentru alimentarea cu gaze naturale a noilor Centrale de producere energie în ciclu combinat este necesară extinderea SNT şi creşterea capacităţilor de transport ale acestuia.
Prin realizarea extinderii SNT şi a creşterii capacităților de transport se creează condiții de siguranţă în aprovizionarea cu gaze naturale a Complexului Energetic Oltenia SA – Sucursala Electrocentrale Işalniţa şi Sucursala Electrocentrale Turceni, în condițiile creşterii capacităţii de transport a SNT.
Prin execuţia obiectivelor se va asigura continuitatea alimentării cu energie electrică a sistemului naţional şi aduce următoarele beneficii Sistemului Naţional de Transport gaze naturale:
O componentă esenţială a gradului de confort şi civilizaţie o constituie utilizarea gazelor naturale pentru prepararea hranei şi pentru încălzire. Alimentarea cu gaze naturale a localităţilor din zona de amplasare a conductei Segarcea – Băileşti – Plenița – Calafat va asigura utilizarea gazelor naturale în gospodăriile populaţiei şi în cadrul obiectivelor socialculturale, contribuind semnificativ la creşterea gradului de civilizație şi confort al populaţiei, atât în cadrul construcţiilor existente, cât şi în cele ce urmează a se construi în viitor.
Prin realizarea acestei conducte se poate asigura alimentarea cu gaze naturale a localităților din zona de interes a obiectivului, respectiv a unui număr de aproximativ 62.300 consumatori casnici şi 408 instituții publice (şcoli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale etc) precum şi a consumatorilor industriali din zonă.
În prezent, localitățile din zona de Nord a judeţului Suceava nu sunt alimentate cu gaze naturale, excepție făcând municipiul Rădăuţi.
Prin realizarea conductei pe direcţia de consum Rădăuţi – Horodnic de Jos – Vicovu de Sus se poate asigura alimentarea cu gaze naturale a unui număr de aproximativ 21.590 gospodării (aproximativ 59.822 locuitori), 178 instituții publice (scoli, primării, grădiniţe, biserici, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale etc) şi 147 agenţi economici şi consumatori industriali din cele 10 localități solicitante (Horodnic de Sus, Horodnic de Jos, Marginea, Frătăuţii Noi, Frătăuții Vechi, Gălăneşti, Bilca, Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Putna), situate în județul Suceava.
Reporter: Există noutăţi cu privire la recuperarea de la Gazprom a datoriei de 4,7 milioane de euro, în ce stadiu sunt demersurile în instanţă?
Ion Sterian: Disputa dintre cele două societăți este dedusă spre soluționare arbitrajului. Audierea pe fond, în fața Tribunalului arbitral, a avut loc în datele de 11 și 12 noiembrie 2025, prin videoconferință.
Reporter: În ceea ce priveşte litigiul cu Primăria Sectorului 3 apărut în spațiul public în urma investigaţiei Recorder, care este poziția dvs, care sunt aşteptările privind procesul ajuns la Tribunalul Bucureşti (cu termen pe 21 noiembrie) în procesul deschis împotriva Primăriei Sectorului 3?
Ion Sterian: Transgaz are calitatea de reclamantă, sens în care aşteptările sunt de admitere a acțiunii şi obligarea Primăriei Sectorului 3 la:
1. realizarea de lucrări de punere în siguranţă a conductelor Transgaz ce subtraversează următoarele locații:
– str. Drumul Gura Vlădesei,
– str. Drumul Gura Putnei,
– str. Drumul Gura Caliței,
– str. Drumul Gura Arieşului,
– str. Drumul Gura Solcii,
– str. Drumul Gura Sărății,
– str Drumul Gura Călmățui,
– str. Drumul Gura Racului,
– str. Gura Făgetului intersecție cu str. Brățării,
– str. Drumul Balta Plopului.
2. desfiinţarea lucrărilor de amenajare drum public din:
– str. Brăţării,
– str. Drumul Gura Făgetului.
Învederăm faptul că Primăria Sectorului 3 a realizat lucrările în mod nelegal, fără autorizație de construire şi fără a deține avizul obligatoriu al Transgaz.
În cauză a fost administrată proba cu expertiza tehnică în specialitatea petrol şi gaze naturale, concluziile raportului fiind în sensul că Primăria Sectorului 3 a realizat lucrările cu încălcarea normelor legale aplicabile.
Reporter: Faţă de documentele depuse în primă instanţă, au fost revizuite sumele estimate pentru lucrările menţionate?
Ion Sterian: În cererea inițială de chemare în judecată, Transgaz a estimat valoarea lucrărilor astfel:
Întrucât acțiunea a fost modificată, în sensul completării punctului nr.1, sens în care am adăugat o locație suplimentară, respectiv strada Drumul Balta Plopului, a fost necesară completarea sumelor precizate mai sus cu contravaloarea estimată a lucrărilor de punere în siguranță şi pentru noua locație, fiind estimată la suma de 915.380,42 lei. Sumele nu au fost revizuite ulterior modificării acțiunii, neexistând elemente noi care să determine o revizuire.