Prima pagină » Social » Drone pătrunse în spațiul aerian al României. Mesaj Ro-Alert emis în Vrancea

Drone pătrunse în spațiul aerian al României. Mesaj Ro-Alert emis în Vrancea

Autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert și pentru localități din județul Vrancea, care nu este situat la granița cu Ucraina, după ce marți dimineața două drone au pătruns în spațiul aerian românesc.
Drone pătrunse în spațiul aerian al României. Mesaj Ro-Alert emis în Vrancea
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: AI
Cosmin Pirv
25 nov. 2025, 09:34, Social

Potrivit ISU Vrancea, mesajul a vizat localitățile Mărășești, Pufești, Homocea, Adjud, Ploscuteni, Corbița, Tănăsoaia, Boghești și Garoafa.

Alertele au fost emise după o informare a SMFA, care semnala prezența unor posibile ținte aeriene de mici dimensiuni în apropierea graniței dintre România și Ucraina.

ISU transmite că, pe parcursul situației monitorizate, nu au fost raportate incidente sau efecte negative pe teritoriul județului Vrancea.

Mesaje Ro-Alert au fost emise și pentru județele Tulcea și Galați.

Două drone au păstruns în spațiul aerian românesc, una în județul Tulcea și una în Galați, a anunțat marți dimineața Ministerul Apărării Naționale.