Prima pagină » Știri externe » Dronă căzută în România, lansată cel mai probabil din estul Crimeei. Hartă ucraineană indică traseul atacului din 25 noiembrie

Dronă căzută în România, lansată cel mai probabil din estul Crimeei. Hartă ucraineană indică traseul atacului din 25 noiembrie

Dronă rusească prăbușită pe teritoriul României în timpul atacului masiv cu rachete și drone din 25 noiembrie ar fi fost lansată, cel mai probabil, din estul Peninsulei Crimeea, aflată sub control rusesc, potrivit unei hărți publicate de o sursă ucraineană.
Dronă căzută în România, lansată cel mai probabil din estul Crimeei. Hartă ucraineană indică traseul atacului din 25 noiembrie

Imaginea, realizată pe baza datelor forțelor de apărare aeriană ale Ucrainei, arată traseele aproximative ale diferitelor tipuri de rachete și drone folosite în atac. Săgețile galbene, care marchează rutele dronelor de atac, pornesc din zona de est a Crimeei – în special din proximitatea capului Chauda și a aerodromului Primorsko-Ahtarsk – traversează Marea Neagră și sudul Ucrainei, apoi se îndreaptă spre vest, spre zona de frontieră cu România.

Conform specialiștilor ucraineni, aceste traiectorii corespund valului de drone care a vizat în special infrastructura portuară și energetică ucraineană de la Marea Neagră, dar și regiuni din sud-vest, aflate în proximitatea graniței româno-ucrainene. Unele dintre aceste drone ar fi deviat și au ajuns în România și Republica Moldova.

Autoritățile de la București nu au prezentat până acum date cu privire la locul exact de lansare a dronei ce s-a prăbușit în județul Vaslui, ancheta fiind în derulare. Totuși, informațiile furnizate de partea ucraineană vin să completeze tabloul atacului din 25 noiembrie și să ofere indicii suplimentare privind originea aparatului.

Harta de mai jos mai arată și alte direcții de atac rusesc din cursul nopții și al dimineții: rachete de croazieră și balistice lansate din zona Kursk și din zona Mării Neagră, precum și drone care au vizat nordul și estul Ucrainei. Toate acestea evidențiază amploarea operațiunii aeriene ce s-a soldat cu un număr important de victime și pagube în special în zona Kiev.

Mai jos prezentăm traducerea elementelor de pe hartă

Semnificația simbolurilor de pe hartă:

  • Kh-59/Kh-69/Kh-31P;
  • Kalibr/Iskander-K;
  • Kh-101/55SM;
  • dronă de atac (UAV de lovire);
  • rachetă balistică/aerobalistică.

Aerodrom Halîno
Aerodrom Yeisk
Aerodrom Primorsk-Ahtarsk
Capul Chauda

Denumirile orașelor de pe hartă

Рівне – Rivne

Житомир – Jîtomîr

Львів – Liov/Lviv

Тернопіль – Ternopil

Хмельницький – Hmelnițki

Івано-Франківськ – Ivano-Frankivsk

Чернівці – Cernăuți

Вінниця – Vinniția (Vinnytsia)

Полтава – Poltava

Кропивницький – Kropivnîțki

Дніпро – Dnipro

Запоріжжя – Zaporizhia

Харків – Harkiv

Одеса – Odesa

Миколаїв – Mîkolaiv

Херсон – Herson

Донецьк – Donețk

Луганськ – Lugansk/Luhansk