Prima pagină » Politic » Premierul Ilie Bolojan despre principalele subiecte abordate în vizita sa în Austria: investiții, energie și comunitatea românească

Premierul Ilie Bolojan despre principalele subiecte abordate în vizita sa în Austria: investiții, energie și comunitatea românească

Premierul Ilie Bolojan a prezentat vineri rezultatele vizitei sale în Ungaria și Austria, unde a discutat despre cooperare politică, situația regională, economie, investiții și sprijinirea firmelor românești pe piețe mature.
Nițu Maria
05 dec. 2025, 15:41, Politic

Premierul României, Ilie Bolojan, a prezentat vineri, în cadrul unui briefing de presă susținut la finalul ședinței de Guvern, detalii despre vizita oficială pe care a avut-o în Ungaria și Austria.

El a explicat care au fost principalele subiecte discutate și obiectivele urmărite în această deplasare.

„Am avut o deplasare programată de câteva luni în Ungaria și Austria, în care am abordat mai multe probleme. Vizita oficială în Austria a avut cinci subiecte mai importante: aspecte de politică generală, situația din regiune, războiul din Ucraina, componenta de economie și de investiții, creșterea colaborării economice”, a declarat Bolojan.

Premierul a vorbit și despre cât de important este să existe un sprijin al companiilor românești în extinderea pe piețele europene.

„Am apreciat delegația de companii românești care au fost prezente în Austria, care au intrat pe piețele din această țară. Atunci când intri pe o piață matură, cum sunt piețele europene, acest proces este unul dificil și le sunt recunoscător tuturor companiilor românești care se extind în regiune și devin competitive. Discuția pe care am avut-o cu colegii de la Ministerul de Externe este să trecem la susținerea explicită a acestor companii, așa cum fac și alte țări, astfel încât să avem campioni regionali cu sediile în România.”, a spus Bolojan.

Un alt punct central al discuțiilor pe care Ilie Bolojan le-a avut a fost comunitatea românească din Austria.

„Avem a doua comunitate din această țară și fiecare român care lucrează în străinătate, care se integrează acolo și își întreține familia, face cinste țării noastre. Am discutat despre îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru românii noștri, atât în construcții, cât și în alte meserii care solicită calificări. Vom semna o înțelegere pe componenta de educație pentru a susține conaționalele și pentru a prelua bunele practici din sistemul austriac.”, a spus premierul.

De asemenea, aderarea României la OCDE a fost un alt subiect important pe care premierul l-a abordat în deplasarea.

„Am discutat despre susținerea aderării României la OCDE. Am parcurs o bună parte din comitetele care avizează această intrare în organizație și ne propunem ca anul viitor să intrăm. În ianuarie avem un comitet important de afaceri fiscale, unde avem nevoie de sprijinul Austriei și Ungariei, și m-am bucurat că am primit acest sprijin.”, a spus Bolojan.

Investițiile în energie, subiectul principal al discuțiilor

În cadrul ședinței de vineri, Bolojan a menționat că cel mai important subiect a fost cel al energiei și interconectării regionale.

„Obiectivul principal al Guvernului este să avem o energie sigură la un preț accesibil pentru cetățeni și companii. Punem în practică un pachet de măsuri interne și externe, pentru creșterea capacităților de producție și stocare, finanțarea centralelor pe gaz și fotovoltaice, precum și finalizarea lucrărilor la hidrocentrale. Totodată, colaborăm cu Ungaria și Austria pentru a crește capacitatea de interconectare și a optimiza importul și exportul de energie.”, a declarat premierul.

„Am căzut de acord cu premierul Viktor Orban să pregătim un memorandum pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice între România și Ungaria, dublând capacități existente și construind rețele noi. De asemenea, avem disponibilitatea Guvernului Austriac pentru a colabora pe relația Ungaria-Austria, astfel încât să putem importa și exporta energie mai eficient, optimizând prețurile și valorificând excedentul nostru.”

Recomandarea video