Ca urmare a incidentului petrecut în hotel, conducerea precizează:
– în momentul incidentului, în piscină se aflau șapte persoane și toate s-au evacuat în urma desprinderii câtorva plăci de rigips. Trei dintre persoane au suferit răni ușoare și au fost de acord să fie transportate la spital, de unde au plecat la scurt timp deoarece s-a constatat că în niciun caz nu se impune internarea
- personalul hotelului a fost cel care a solicitat ajutorul echipelor medicale și de urgență, precum și ajutorul unei echipe de scafandri, cărora le mulțumim pentru promptitudine și profesionalism
– zona piscinei interioare este prevăzută cu instalații de prevenire și atentionare pentru zonele cu umiditate crescută. Instalațiile funcționau în parametrii normali conform verificărilor periodice
– activitatea hotelului nu este afectată, deoarece zona piscinei interioare este o anexă hotelului, a restaurantelor și a zonei de SPA.
„Regretăm nespus acest incident și colaborăm cu instituțiile statului pentru a oferi toate informațiile necesare. Vom lua în continuare măsurile cuvenite pentru a preveni astfel de incidente nefericite, supuse hazardului”, arată Nicolae Aron, managerul general.