China a reacționat la evenimentele de astăzi din Venezuela, condamnând loviturile lansate de Statele Unite și capturarea președintelui Nicolas Maduro.
Într-un comunicat, Ministerul chinez de Externe a afirmat că operațiunea militară ar fi încălcat dreptul internațional și a declarat că este „profund șocat” și „condamnă ferm folosirea forței de către SUA împotriva unei țări suverane, precum și folosirea forței împotriva președintelui unei țări”.
Beijingul a susținut că se opune „comportamentului hegemonic” al Washingtonului, pe care îl consideră o încălcare gravă a dreptului internațional, o atingere adusă suveranității Venezuelei și un factor care „amenință pacea și securitatea în America Latină și Caraibe”.
Totodată, China a cerut Statelor Unite „să respecte dreptul internațional și scopurile și principiile Cartei ONU” și să „înceteze să violeze suveranitatea și securitatea altor țări”.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că a urmărit în timp real operațiunea în urma căreia liderul venezuelean Nicolás Maduro a fost capturat de forțe americane, comparând desfășurarea raidului cu „un show de televiziune”. Declarațiile au fost făcute într-un interviu telefonic la Fox News.
Trump a spus că s-a aflat într-o cameră din complexul său Mar-a-Lago, înconjurat de mai multe persoane, inclusiv generali, și că a putut vedea „fiecare aspect” al acțiunii, pe care a descris-o drept „extrem de complexă”. El a lăudat „viteza” și „violența” manevrei și a susținut că militarii ar fi pătruns prin uși metalice pentru a-l scoate pe Maduro „în câteva secunde”.
Capturarea lui Maduro și a soției sale, Cilia Flores, a fost anunțată anterior de Trump într-o postare pe Truth Social, în care a afirmat că cei doi au fost „capturați și scoși din țară” în urma unor lovituri „de amploare” asupra Venezuelei. O sursă citată de Reuters a indicat că în echipa de capturare s-ar fi aflat și forțe speciale americane, inclusiv Delta Force, iar oficiali americani au sugerat că Maduro va fi judecat în SUA, unde a fost inculpat încă din 2020 pentru acuzații legate de narcoterorism.