Jucătorii echipei FC Botoșani s-au reunit luni dimineață la Stadionul „Municipal”, de unde au plecat spre Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, anunță clubul din Superliga României.
Echipa efectuează cantonamentul centralizat de iarnă la Mogoșoaia, până pe data de 16 ianuarie.
Pe durata stagiului, „roș-alb-albaștrii” vor avea două antrenamente zilnic, cu excepția zilelor în care sunt programate meciuri amicale.
Un test este deja confirmat. Duminică, 11 ianuarie, de la ora 12:00, FC Botoșani va întâlni Farul Constanța. Potrivit reprezentanților clubului, există discuții avansate și pentru disputarea unui al doilea joc de verificare.
FC Botoșani va debuta oficial în 2026 pe 18 ianuarie, la Miercurea Ciuc, împotriva formației FK Csikszereda, în etapa a XXII-a a Superligii.
După 21 de etape, echipa din Botoșani ocupă locul 3 în clasament, cu 38 de puncte, la doar două puncte de lider, Universitatea Craiova.
La rândul său, Farul Constanța s-a reunit tot luni dimineață, sub comanda antrenorului Ianis Zicu, potrivit clubului de la malul mării.
Cei 34 de jucători au efectuat vizita medicală, urmând ca seara să aibă loc și prima ședință de pregătire.
Echipa dobrogeană nu va efectua cantonament în străinătate în această iarnă, pregătirea urmând să se desfășoare la Baza Sportivă a Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu.
Până la reluarea campionatului, Farul va disputa două partide amicale. Primul meci este programat pe 10 ianuarie, contra bulgarilor de la Cerno More Varna. Apoi, pe 11 ianuarie, urmează duelul cu FC Botoșani, la Mogoșoaia.
Primul meci oficial al Farului în 2026 este programat pe 17 ianuarie, pe teren propriu, contra FC Hermannstadt.
Farul Constanța a încheiat anul 2025 pe locul 10 în clasamentul Superligii. Echipa constănțeană are 27 de puncte, fiind la șase puncte de ultima poziție care oferă prezența în playoff.