Prima pagină » Știri externe » Un vicepremier din Albania, acuzat de corupție, a fost suspendat definitiv

Un vicepremier din Albania, acuzat de corupție, a fost suspendat definitiv

Curtea Constituțională din Albania a confirmat suspendarea vicepremierului Belinda Balluku, acuzată de corupție într-un dosar privind atribuirea de contracte publice.
Un vicepremier din Albania, acuzat de corupție, a fost suspendat definitiv

Balluku, apropiata prim-ministrului socialist Edi Rama, a fost suspendată din funcție pe 20 noiembrie de către un tribunal special, după ce a fost pusă sub acuzare de către parchetul însărcinat cu cazurile de corupție și crimă organizată.

Prin aceeași decizie, curtea i-a interzis să părăsească Albania, scrie Le Figaro.

Solicitată de guvern, Curtea Constituțională a autorizat-o însă în decembrie pe Belinda Balluku, care este și ministru al Infrastructurii și Energiei, să-și reia funcția în așteptarea pronunțării unei decizii.

Vineri, Curtea a anunțat în cele din urmă că „a decis să respingă apelul și să confirme decizia instanței speciale care a suspendat-o (…) pe doamna Balluku din funcție”.

Ministrul, în funcție din 2019, este acuzat de favoritism în cadrul unor licitații privind construirea unui tunel de 5,9 kilometri pe o șosea din sudul țării și a unui tronson al centurii Tiranei.

Belinda Balluku a respins acuzațiile și a declarat că va coopera cu justiția. Șeful guvernului a denunțat „un act brutal de ingerință în independența puterii executive”.

Lupta împotriva criminalității organizate și a corupției este una dintre principalele condiții pentru aderarea Albaniei la Uniunea Europeană. Mai mulți foști miniștri din guvernele lui Edi Rama, la putere din 2013, au fost vizați de justiție în dosare de corupție.