Coreea de Sud are în vedere să reia achiziția de petrol rusesc, în contextul în care războiul afectează piețele petroliere, potrivit Al Jazeera.
Autoritățile de la Seul a încetat să importe țiței rusesc la sfârșitul anului 2022, după ce Rusia a invadat Ucraina. În prezent, autoritățile dezbat în mod public relaxarea sancțiunilor față de Rusia pentru a-și proteja aprovizionarea cu petrol. Coreea de Sud importă aproximativ 70% din țiței prin Strâmtoarea Ormuz, blocată de iranieni.
Guvernul de la Seul a organizat o serie de întâlniri de urgență pe tema menționată. O altă măsură avută în vedere presupune o plafonare a prețurilor pentru rafinării. Măsura a mai fost utilizată în timpul crizei financiare asiatice din 1997.
De asemenea, în Coreea de Sud se discută despre un potențial sistem de raționalizare a combustibilului pentru mașini.
Ca urmare a creșterii galopante a prețurilor, Federația Rusă și-a arătat deschiderea pentru reluarea exporturilor de petrol și gaze, inclusiv către Europa. Statele europene au respins oferta, așa cum a anunțat Kremlinul.