Prima pagină » Social » Doi tineri reținuți pentru 24 de ore, după ce au dansat pe morminte în cimitirul Bellu

Doi tineri reținuți pentru 24 de ore, după ce au dansat pe morminte în cimitirul Bellu

Poliția Capitalei anunță luni că a reținut două persoane, o femeie de 24 de ani și un tânăr de 19 ani, acuzate de profanare de morminte și tulburarea ordinii publice, după apariția unor imagini în spațiul public care indicau comportamente indecente în cimitirul Bellu.
Diana Nunuț
04 mai 2026, 19:32, Social

Potrivit unui comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB), oamenii legii s-au sesizat din oficiu după ce imagini apărute în spațiul public surprindeau „comportamentul unor persoane ce ar fi desfășurat acte indecente pe monumente funerare”.

În acest sens, au fost identificate două persoane, respectiv o femeie în vârstă de 24 de ani și un tânăr în vârstă de 19 ani. Potrivit videoclipurilor apărute în spațiul public, cei doi s-au urcat pe morminte și au dansat lasciv. Cele două persoane au fost depistate și, ulterior, audiate de către polițiști din cadru Secției 14 Poliție.

„În urma administrării probatoriului, față de cele două persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate în fața magistraților cu propuneri legale”, se arată în comunicat.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, într-un dosar penal ce vizează infracțiunile de profanare de morminte și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Autoritățile fac, totodată, apel la cetățeni „să manifeste un comportament responsabil și să sesizeze autoritățile competente ori de câte ori sunt martorii unor astfel de situații”.

Cimitirul Bellu este locul de veci al unor mari nume din cultura română, printre care Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau Marin Preda.