Prima pagină » Politic » Lider UDMR: „Cei care inițiază o moțiune de cenzură au obligația morală de a oferi alternative înainte să arunce în aer o guvernare”

Lider UDMR: „Cei care inițiază o moțiune de cenzură au obligația morală de a oferi alternative înainte să arunce în aer o guvernare”

Liderul senatorilor UDMR, Lorand Turos, a declarat marți, în Parlament, că demiterea guvernului fără o alternativă clară ar adânci instabilitatea, într-un moment „complicat” pentru România.
Lider UDMR: „Cei care inițiază o moțiune de cenzură au obligația morală de a oferi alternative înainte să arunce în aer o guvernare”
Sursa foto: Alexandru Nechez/Mediafax Foto

Liderul grupului senatorilor UDMR a afirmat că România traversează „un moment complicat, nu doar politic, ci profund uman”.

„Dincolo de calcule și majorități, există o realitate pe care nu avem voie să o ignorăm. Orice guvern ar guverna astăzi, România se află într-o situație dificilă. În jurul nostru există război, tensiuni geopolitice, o economie dependentă de economia globală și presiuni bugetare tot mai mari”, a spus Lorand Turos.

Acesta a subliniat că aceste probleme „nu țin cont de culoarea politică și nu dispar printr-un vot în Parlament”, avertizând că actuala criză politică este resimțită direct de populație.

„Trebuie să ne uităm direct la realitatea oamenilor, la cetățeanul din Satu Mare sau din Constanța. Ce vede el astăzi? Vede haos politic. Vede instabilitate. Vede nesiguranță. Și mai grav, simte că nimeni nu-i poate garanta că ziua de mâine va fi mai ușoară decât ziua de azi sau cel puțin nu va fi mai grea”, a declarat liderul senatorilor UDMR.

„Cine va guverna dacă pleacă acest guvern?”

Turos a afirmat că rolul clasei politice este „să ofere sprijin, stabilitate și speranță”, nu să amplifice tensiunile, criticând lipsa unor soluții clare din partea inițiatorilor moțiunii.

„Este iresponsabilitate să destitui un guvern fără să vii cu soluții. Nu doriți acest guvern. Nu-l mai doriți premier pe domnul Ilie Bolojan. E clar. Dar cine va guverna dacă pleacă acest guvern? Ce soluții viabile puteți oferi? Ce majoritate va vota și va susține un guvern stabil? Și care vor fi prioritățile noului guvern? Chiar dacă în sistemul constituțional român nu există instrumentul moțiunii constructive, cei care inițiază o moțiune de cenzură au obligația morală de a oferi alternative înainte să arunce în aer o guvernare”, a subliniat acesta.

UDMR nu va vota moțiunea de cenzură, a spus Lorand Turos, explicând că decizia ține de responsabilitate politică.

„Nu pentru că nu există probleme. Există și sunt serioase. Dar credem că în acest moment responsabilitatea politică înseamnă să nu adăugăm instabilitate peste o realitate deja complicată”, a spus acesta.

Recomandarea video