În cea de a doua zi în Irlanda de Nord, din vizita de trei zile, regele Charles al III-lea a fost stropit de un pescăruș: I-a murdărit sacoul și i-a împroșcat și pe ceilalți din jurul său, relatează AP.
Regele a glumit pe seama incidentului. A declarat că „e bine că nu mi-a căzut pe cap”, potrivit unei martore, Irene Marting.
„Se presupune că a fi lovit de un pescăruș e noroc”, a menționat Marting.
A adăugat că „suntem atât de încântați că a venit în Irlanda de Nord să ne vadă și e foarte plăcut să-l vedem în Newcastle.”
Charles a fost însoțit de regina Camilla, în vizita de trei zile din Irlanda de Nord. Aceasta nu a fost însă prezentă la pățania regelui, deoarece făcea o vizită separată la Royal Hillsborough. Aici, a încercat să-și toarne o halbă de Guinness la un pub, mai arată sursa.
Regele Charles părea că ar fi anticipat incidentul, mai devreme în cursul zilei, în timpul unei vizite la o cămară alimentară, când a luat un sul de hârtie igienică și a spus că este „foarte important”.