Un tribunal anticorupție din Indonezia l-a condamnat marți la 10 ani de închisoare pe Nadiem Anwar Makarim, cofondator al companiei de ride-hailing și plăți Gojek și fost ministru al Educației, după ce l-a găsit vinovat într-un dosar de corupție legat de achiziția de laptopuri Chromebook pentru școli în perioada pandemiei de COVID-19, potrivit AP.
Potrivit instanței, Makarim și-a folosit funcția de ministru pentru a impune achiziționarea de laptopuri Google Chromebook, în timp ce gigantul american Google analiza o investiție în GoTo, compania-mamă a Gojek.
Judecătorii au apreciat că decizia a fost influențată de un conflict de interese și a încălcat obligația autorităților de a favoriza produsele interne.
„Inculpatul, în calitate de ministru, care ar trebui să servească drept model, a abuzat de autoritate. Acțiunile sale au fost deliberate, structurate și sistematice”, a declarat președintele completului de judecată, Purwanto S. Abdullah.
Acesta a adăugat că fostul ministru „a agravat situația în timpul pandemiei de COVID-19, când sectorul educației era deja în criză”.
Instanța i-a ordonat lui Makarim să restituie statului 809 miliarde de rupii (aproximativ 45,2 milioane de dolari), sumă pe care procurorii au asociat-o beneficiului obținut prin investiția Google în compania GoTo.
Totodată, fostul ministru a fost amendat cu un miliard de rupii (circa 55.900 de dolari).
Procurorii au susținut că achiziția laptopurilor a provocat statului pierderi estimate la aproximativ 125 de milioane de dolari și au cerut o pedeapsă de 18 ani de închisoare, argumentând că Makarim și-a folosit poziția pentru a influența atât politicile publice, cât și tranzacții corporative.
Judecătorii au aplicat însă o pedeapsă mai redusă, motivând că inculpatul, în vârstă de 41 de ani, se află încă la o vârstă la care se poate reintegra în societate.
Instanța a decis, de asemenea, ca perioada petrecută în arest preventiv din septembrie să fie dedusă din pedeapsă.
În același dosar, doi foști oficiali ai Ministerului Educației și un fost consultant tehnic au primit pedepse de până la patru ani și jumătate de închisoare, în timp ce un alt fost angajat este căutat de autorități.
Judecătorii au reținut că Makarim a insistat pentru utilizarea sistemului ChromeOS și a licențelor Chrome Education Upgrade, produse comercializate exclusiv de Google, în pofida avertismentelor formulate de departamentul juridic al ministerului și a politicilor care impuneau acordarea priorității produselor dezvoltate pe plan intern.
Instanța a apreciat, de asemenea, că fostul ministru i-a îndepărtat sistematic din funcții pe oficialii care s-au opus acestei politici.
Totuși, instanța nu a constatat că decizia de achiziție a influențat efectiv investiția Google în GoTo. Trei foști directori ai companiei americane au declarat în timpul procesului că investiția nu a avut legătură cu contractul guvernamental.
Procesul, început în luna ianuarie, a atras o atenție deosebită în Indonezia.
La fiecare termen au fost prezenți sute de șoferi de motociclete-taxi, care și-au exprimat sprijinul pentru Makarim, considerat unul dintre fondatorii industriei de ride-hailing din țară.
Fostul ministru a respins acuzațiile pe tot parcursul procesului și, după pronunțarea sentinței, a calificat pedeapsa drept excesivă, anunțând că va contesta verdictul.