Prima pagină » Știri externe » Autoritățile din Siria i-au arestat pe responsabilii atentatului din timpul vizitei lui Macron la Damasc

Autoritățile din Siria i-au arestat pe responsabilii atentatului din timpul vizitei lui Macron la Damasc

Autoritățile siriene au anunțat joi seară arestarea celor responsabili pentru cele două atacuri cu bombă care au avut loc marți la Damasc, în timpul vizitei președintelui francez Emmanuel Macron.
Autoritățile din Siria i-au arestat pe responsabilii atentatului din timpul vizitei lui Macron la Damasc
Hepta/Mediafax Foto

Anunțul a fost făcut de ministrul sirian de interne printr-un mesaj pe rețeaua X, care însă nu a dezvăluit identitatea celor indicați drept responsabili de atacurile cu bombă. „Celula responsabilă pentru atacurile teroriste care au vizat Damascul acum două zile este acum în mâinile noastre”, a declarat ministrul de Interne, Anas Khattab, pe X. „Odată ce ancheta va fi finalizată, vom dezvălui publicului identitățile membrilor celulei, rolurile și afilierile lor”, a adăugat el, potrivit Le Figaro.

Presupușii atacatori au fost arestați simultan în „locații diferite din Damasc și din jurul orașului”, a clarificat ulterior o declarație a ministerului, menționând în mod specific patru cartiere. Două dintre aceste cartiere găzduiesc membri ai comunității alawite, din care provine clanul fostului președinte Bashar al-Assad.

Președintele Macron plecase de la hotel

O persoană a murit și alte 36 au fost rănite în explozia aproape simultană a două bombe artizanale, plasate marți dimineață în apropierea hotelului unde Emmanuel Macron tocmai își petrecuse noaptea. La acea oră, președintele francez plecase deja pentru a se întâlni cu omologul său, Ahmed al-Sharaa. Aceasta a fost prima vizită a unui lider al unei puteri occidentale de când o coaliție islamistă a ajuns la putere după mai bine de 13 ani de război civil.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da