Judecătoarea Elizabeth Raper a concluzionat că afirmațiile contestate de MacInnes nu sunt defăimătoare în sensul legii, iar actrița care a deschis procesul a fost obligată să suporte cheltuielile de judecată. Hotărârea nu pune însă capăt disputelor, deoarece alte procese între Rebel Wilson și producătorii filmului sunt încă pe rol. Potrivit relatării CNN, cazul a scos la iveală acuzații reciproce de campanii de denigrare, presupusă hărțuire și conflicte interne care au transformat realizarea filmului într-unul dintre cele mai controversate proiecte recente din industria cinematografică australiană.
Charlotte MacInnes a susținut în instanță că Rebel Wilson a publicat informații false în fața milioanelor de urmăritori pe care îi are pe Instagram, afectându-i imaginea și perspectivele profesionale. Actrița a afirmat că mesajele au transformat-o într-o țintă a insultelor și a comentariilor ostile din mediul online, susținând că reputația și oportunitățile sale din industrie au avut de suferit. În centrul disputei s-a aflat interpretarea unui incident petrecut în timpul producției filmului.

Charlotte MacInnes protagonista filmului „The Deb”. Sursa foto: X
În postările sale, Rebel Wilson a sugerat că MacInnes ar fi renunțat la o presupusă plângere de hărțuire sexuală împotriva producătorilor pentru a-și proteja cariera artistică. Charlotte MacInnes a negat însă că ar fi depus vreodată o astfel de plângere și a susținut că afirmațiile regizoarei sunt complet neadevărate.
După analizarea probelor și a declarațiilor martorilor, instanța a concluzionat că doar una dintre afirmațiile contestate putea fi considerată dovedită – aceea că MacInnes și-ar fi schimbat ulterior versiunea asupra unor fapte -, însă aceasta nu are caracter defăimător potrivit legislației australiene. În consecință, acțiunea în justiție a fost respinsă.
Unul dintre cele mai comentate momente din proces a vizat un incident petrecut în septembrie 2023, într-un apartament închiriat de echipa de producție în Sydney. Potrivit documentelor depuse la dosar, Charlotte MacInnes și producătoarea Amanda Ghost au intrat împreună într-o cadă cu apă fierbinte după ce aceasta din urmă ar fi suferit o reacție fizică în urma unei băi în apa rece a oceanului, la Bondi Beach.
Cele două au declarat că purtau costume de baie și că gestul nu a avut nicio conotație sexuală, fiind doar o modalitate de a se încălzi.
Rebel Wilson a susținut însă că MacInnes i-ar fi relatat ulterior că situația a făcut-o să se simtă inconfortabil și că, în calitate de regizor, a interpretat acea discuție drept o posibilă sesizare privind un comportament nepotrivit pe platoul de filmare. Judecătoarea a remarcat că împrejurările în care cele două au ajuns în aceeași cadă au fost „cel puțin neobișnuite”, însă acest lucru nu dovedește existența unei fapte de hărțuire.
Comedia muzicală „The Deb” trebuia să marcheze debutul lui Rebel Wilson în postura de regizor. Filmul spune povestea a două verișoare, una din mediul urban și cealaltă din zona rurală a Australiei, care se reunesc înaintea unui bal al debutantelor. În loc să fie promovat pentru povestea sa, proiectul a fost însoțit de o serie de conflicte juridice care au atras mai multă atenție decât filmul în sine.
Relația dintre Wilson și producători s-ar fi deteriorat încă înainte de începerea filmărilor, iar tensiunile au continuat și în etapa de post-producție. În 2024, actrița declara pentru emisiunea „60 Minutes Australia” că experiența a fost „cel mai urât coșmar”, spunând că problemele au apărut complet neașteptat.
Victoria obținută în acest proces nu înseamnă că Rebel Wilson a încheiat toate disputele legate de „The Deb”. Producătoarea Amanda Ghost și ceilalți producători ai filmului au deschis propriul proces de defăimare împotriva actriței. Aceștia susțin că Wilson și avocatul său au formulat acuzații false privind presupuse abateri sexuale și alte comportamente necorespunzătoare.
Amanda Ghost a afirmat, de asemenea, că imaginea sa a fost afectată de apariția unor site-uri și campanii online care o comparau cu Ghislaine Maxwell, fosta colaboratoare a lui Jeffrey Epstein. Rebel Wilson a negat orice implicare în apariția acestor materiale.
Disputa s-a extins inclusiv asupra participării filmului la Festivalul Internațional de Film de la Toronto din 2024. Wilson a susținut că producătorii ar fi încercat să împiedice prezentarea peliculei, în timp ce aceștia resping categoric acuzațiile. În cele din urmă, „The Deb” a avut premiera la Toronto, a fost lansat în cinematografele australiene în acest an și urmează să ajungă pe marile ecrane din Statele Unite în luna august.
Pentru Rebel Wilson, litigiile privind reputația nu reprezintă o premieră. În 2017, actrița a câștigat un proces împotriva grupului media Bauer Media, pe care l-a acuzat că a publicat articole false despre identitatea, vârsta și trecutul său, prezentând-o drept o persoană care și-ar fi construit cariera pe minciuni. Inițial, instanța i-a acordat despăgubiri record în Australia, în valoare de 4,5 milioane de dolari australieni. Ulterior, Curtea de Apel a redus suma la aproximativ 450.000 de dolari australieni, apreciind că articolele respective nu i-au afectat cariera în măsura stabilită inițial.