Prima pagină » Social » Predoiu anunță capturarea a 1,7 tone de droguri în operațiunea MATRIX

Predoiu anunță capturarea a 1,7 tone de droguri în operațiunea MATRIX

Cătălin Predoiu, ministrul interimar al Afacerilor Interne, a anunțat că peste 1,7 tone de droguri au fost capturate de polițiștii anti-drog din cadrul MAI.
Predoiu anunță capturarea a 1,7 tone de droguri în operațiunea MATRIX
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Sursa foto: Andreea Alexandru/Mediafax Foto
Daiana Rob
25 aug. 2026, 16:12, Politic
„Am alocat resurse importante pentru această luptă. Peste 200 de polițiști au fost alocați structurilor antidrog, am format echipe canine specializate în detectarea drogurilor, am dezvoltat rețeaua de laboratoare de analiză a drogurilor, iar prin Foaia de parcurs antidrog am alocat fonduri importante pentru creșterea capacității operative”, a scris Predoiu, într-un mesaj publicat, marți, pe Facebook.
Potrivit ministrului, este vorba despre operațiunea MATRIX, menită să țintească rețeaua internațională de trafic de droguri. Scopul operațiunii a fost acesta de a scoate de pe piață „cantități importante de droguri de risc și mare risc”, a precizat oficialul.
„Polițiștii români din structurile antidrog au demonstrat din nou că avem profesioniști foarte bine pregătiți și capabili să lovească rețele internaționale de trafic de droguri. Îi felicit pe polițiștii și procurorii implicați și le mulțumesc partenerilor internaționali care ne-au fost alături”, scris Predoiu.

Luni, procurorii DIICOT anunțau că au făcut 16 percheziții la membrii unei rețele internaționale de trafic de droguri coordonate din România. Membrii acesteia aduceau cu TIR-ul droguri din Spania. 

Recomandarea video