În fața parlamentului de la Berlin, cancelarul Merz a condamnat ferm conceptul promovat de extrema dreaptă, avertizând asupra consecințelor directe pentru economie și societate.
„Persoanele cu un parcurs migratoriu lucrează în meserii calificate. Dacă ceea ce se preconizează aici, anume „remigrarea”, ar deveni realitate, acest lucru nu ar fi altceva decât un sinonim pentru epurarea etnică bazată pe origine și culoarea pielii”, a declarat Merz, citat de Reuters.
AfD nu a oferit un răspuns imediat acestor declarații, însă reprezentanții partidului au respins în trecut eticheta de extremism, catalogând-o drept o tentativă de intimidare și o jignire adusă alegătorilor săi.
Atacul cancelarului german vine după rezultatul obținut de AfD în alegerile din Saxonia-Anhalt. Partidul a câștigat scrutinul cu 43,8% din voturi, mai mult decât dublu față de rezultatul obținut în 2021.
CDU s-a clasat pe locul al doilea, cu 17,2%, urmată de SPD, cu 9,3%, Verzii, cu 8,9%, și Die Linke, cu 8,6%. BSW a obținut 5,3% și a intrat în parlamentul landului.
Rezultatul electoral a generat și proteste în Germania. Peste 5.000 de persoane au ieșit în stradă pentru a manifesta împotriva ascensiunii AfD și a direcției în care se îndreaptă electoratul german.