Ambasada Germaniei la București a organizat luni seară o recepție cu prilejul Zilei Unității Germane, care marchează reunificarea țării la 3 octombrie 1990.
„Regret că nu pot să fiu fizic în această seară alături de dumneavoastră pentru a celebra Ziua Unității Germane. Este însă o bucurie și o onoare să vă transmit prin acest mesaj cele mai calde urări cu prilejul acestei sărbători importante”, a transmis Nicușor Dan.
Președintele a amintit că în acest an s-au împlinit 36 de ani de la reunificarea Germaniei, pe care a descris-o drept un moment istoric care „a schimbat nu doar destinul Germaniei, ci și cursul întregii Europe”.
„Pentru România, 3 octombrie 1990 are o semnificație aparte. Căderea zidului Berlinului, cu mai puțin de un an înainte, ne-a dat speranță într-un moment în care România se afla încă sub dictatura comunistă. La doar câteva săptămâni distanță, Revoluția Română avea să ne deschidă și nouă drumul către libertate. România și Germania au parcurs, fiecare în felul său, drumul dificil al transformării după comunism. Ne-a unit însă aceeași aspirație către libertate, către democrație și pace. Pe aceste valori s-a construit, după 1989, relația dintre țările noastre, care a devenit astăzi o prietenie strânsă și un parteneriat solid”, a spus Nicușor Dan.
Șeful statului a subliniat rolul comunității românești din Germania, al minorității germane din România și al germanilor originari din România, despre care a spus că reprezintă „punți vii între societățile noastre”.
Președintele a amintit și vizita sa la Berlin din iulie 2025 și discuțiile cu președintele german Frank-Walter Steinmeier și cancelarul Friedrich Merz.
„Germania este azi principalul partener comercial al României, iar cooperarea noastră economică susține locuri de muncă, investiții și inovație”, a transmis Nicușor Dan.
Președintele a vorbit și despre cooperarea dintre România și Germania în plan european și în cadrul NATO
„Împărtășim aceeași viziune asupra unei Europe mai sigure, mai competitive și mai unite. Suntem uniți în sprijinul acordat Ucrainei și Republicii Moldova și în susținerea consolidării securității europene, inclusiv în regiunea Mării Negre. Participarea Germaniei la misiunea NATO de poliție aeriană consolidată în România este un exemplu concret al solidarității și al angajamentului nostru comun. Pentru acest sprijin, doamnă ambasador, vă adresez sincere mulțumiri”, a declarat șeful statului.
„România și Germania au dezvoltat o relație extrem de puternică, iar astăzi suntem pe deplin hotărâți să o aprofundăm, lucrând împreună pentru o Europa mai sigură, mai prosperă și mai unită. La mulți ani Germaniei, la mulți ani poporului german!”, a încheiat președintele.