Politic

Deputata Elena Uioreanu, vizată în ancheta în care au fost făcute percheziţii la CJ Cluj

Deputata Elena Uioreanu este vizată în dosarul în care miercuri au fost făcute percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Cluj şi la locuinţa fostului său soţ, preşedintele CJ Horea Uioreanu, potrivit unor surse judiciare.

Blaga, întrebat dacă a fost contactat de cineva de la PMP: Au alte treburi, se omoară între ei

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, miercuri, întrebat dacă a fost contactat până acum de cineva de la PMP sau de Elena Udrea, că cei din Mişcarea Populară "au alte treburi, se omoară între ei".

Blaga: Antonescu a învăţat multe din cele întâmplate pe parcursul ultimilor ani

Vicepreşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că liderul PNL Crin Antonescu "a învăţat multe din cele întâmplate pe parcursul ultimilor ani" şi a arătat că discuţiile dintre PDL şi PNL privind o construcţie de dreapta vor trebui să fie unele pentru români.

Şedinţa de plen a Senatului, suspendată din lipsă de cvorum

Şedinţa în plen a Senatului a fost suspendată, miercuri, din lipsă de cvorum, în condiţiile în care în această zi mai multe legi organice urmau să fie supuse votului final.

Antonescu: Tăriceanu e un cadavru ambulant. Ne este frică de câte umilinţe poate să-şi provoace

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că fostul premier şi lider al partidului Călin Popescu Tăriceanu este "un cadavru ambulant", iar liberalilor a ajuns să le fie frică la câte umilinţe se poate supune acesta şi nu ştiu cum să se mai ferească de el.

Antonescu: Este deschidere în PNL pentru a discuta cu PDL pe marginea unei fuziuni

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că între liberali există disponibilitatea unei discuţii cu PDL pe marginea unei fuziuni în urma căreia să de ajungă la un mare partid de dreapta, afirmând că ideea alianţelor nu oferă suficientă credibilitate.

Antonescu: Ponta este mai periculos decât Băsescu și nu vreau să ajung să plâng ca după Năstase

Președintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți seară, la Realitatea TV, că premierul Victor Ponta este mai periculos decât Traian Băsescu pentru România și nu dorește să ajungă să plângă după actualul șef al statului cum a plâns, în unele privințe, după Adrian Năstase.

Antonescu: Fac tot ce e legal şi moral ca PNL să nu ajungă lângă PSD. Ponta, mai periculos decât Băsescu. Nu vreau să ajung să plâng ca după Năstase

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că va face orice este legal şi moral - *candidând sau nu la Congres, în funcţie de cum este nevoie* - pentru ca PNL să nu ajungă înapoi lângă PSD "dus de Tăriceanu sau cineva ca el". Antonescu a mai declarat că premierul Victor Ponta este mai periculos decât Traian Băsescu pentru România şi nu doreşte să ajungă să plângă după actualul şef al statului cum a plâns, în unele privinţe, după Adrian Năstase.

Senator PNL: Cei care intră pe site-uri pentru adulţi ar trebui să plătească abonament

Senatorul PNL Sebastian Grapă susţine că pornografia este o plăcere care, la fel ca altele, ar trebui accizată, iar cei care intră pe site-uri de profil ar trebui să plătească un abonament lunar, precizând că el a intrat personal pe câteva, pentru a constata câte accesări se fac zilnic.

Ungureanu: Dacă vrem alianţă, trebuie să acceptăm că stăm la masă cu oameni care s-au jignit între ei

Liderul FC Mihai Răzvan Ungureanu afirmă că reprezentanţii FC se vor întâlni în scurt timp cu liderii PNL, apoi cu cei ai PDL, menţionând că are încredere în discuţii, dar orgoliile trebuie lăsate la o parte şi precizând: "Trebuie să acceptăm că vom sta la masă cu oameni care s-au jignit între ei".

Blaga: Negocierile PDL- PNL sunt între egali. Cred că ne vom înţelege uşor pe un program pentru 2016. Ponta îşi face deja griji în legătură cu discuţiile

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi seară, că negocierile dintre PDL şi PNL sunt între egali, arătând că el crede că cele două partide se vor înţelege foarte uşor pe un potenţial program de guvernare pentru 2016.

Ambasadorul german la Bucureşti: Decizia extinderii UE, inclusiv cu România, a fost corectă. A adus avantaje pentru toate statele

Decizia extinderii UE, inclusiv cu România şi Bulgaria, a fost corectă şi a adus avantaje pentru toate statele europene, a declarat, marţi, ambasadorul Germaniei, Werner Hans Lauk, adăugând că şi firmele germane prezente în România au profitat de libertatea de mişcare oferită de Uniune.

Ambasadorul Germaniei: Trebuie să arătăm cetăţenilor UE importanţa bunei guvernări şi a luptei împotriva corupţiei

Ambasadorul Germaniei, Werner Hans Lauk, a declarat, marţi, că participarea redusă a europenilor la alegerile pentru PE este în măsură să îngrijoreze, iar autorităţile din Uniune trebuie să se întrebe cum pot arăta oamenilor cât de importantă este buna guvernanţă şi lupta împotriva corupţiei.

Ponta, la Bruxelles: Antonescu, Blaga, Ungureanu să nu rateze unificarea. Ar fi păcat

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marţi, la Bruxelles, că cel mai bun scenariu pentru PSD ar fi reunificarea dreptei, cu Antonescu, Blaga şi Ungureanu, pentru că cei trei se scuipau în ultimii ani, iar acum se pupă, adăugând: "Băsescu are demnitatea mai mare: a fost scuipat şi a depus plângere".

Ponta: E firesc ca Juncker să ocupe postul de şef al CE

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, marţi, la Bruxelles, că liderul PPE Jean-Claude Juncker este îndreptăţit, dat fiind rezultatul votului la nivel european, să ocupe postul de şef al Comisiei Europene.

Ecologiştii au obţinut 55 la sută din voturi la Siliştea-Pungeşti, unde se explorează gazele de şist

Partidul Ecologist Român a obţinut peste 50 la sută din opţiunile celor care s-au prezentat, duminică, la vot, pentru alegerile europarlamentare, în localitatea vasluiană Siliştea - Pungeşti, acolo unde compania Chevron a început, în urmă cu aproape o lună, explorarea gazelor de şist.

Lider PNL Arad: Refacerea USL, absurdă. Apropierea de PDL pentru unirea dreptei, necesară

Liderul PNL Arad, Ioan Cristina, consideră că ideea refacerii USL "este absurdă", iar liberalii trebuie să se apropie de PDL în vederea unirii dreptei ca "unică şansă pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Stratfor: Rusia îşi foloseşte serviciile de informaţii pentru a manipula procesul politic în România

Rusia îşi foloseşte serviciile de informaţii în încercarea de a manipula procesul politic din România şi creează reţele de influenţă economică, astfel încât opoziţia faţă de acţiunile Moscovei să devină costisitoare pentru Bucureşti, potrivit unei analize a preşedintelui Stratfor, George Friedman.

Constantin: Orice alianţă se formează şi îl are pe Băsescu în componenţă nu va obţine mai mult de 6%

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, marţi, întrebat în legătură cu negocierile dintre PDL şi PNL, că alianţa la putere "va avea de câştigat" deoarece "orice alianţă care se formează şi care îl are pe Traian Băsescu în componenţa sa nu va obţine mai mult de 6%".

„Porţi deschise pentru copii” şi „Parlamentul Copiilor”, de 1 Iunie, la Camera Deputaţilor. Zgonea: „Să facem această instituţie mult mai bine înţeleasă de către cetăţeni”

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, i-a informat, marţi, pe deputaţi că la Palatul Parlamentului se organizează, de 1 Iunie, "Ziua Porţilor Deschise" şi "Parlamentul Copiilor".

Predoiu: Vom discuta cu PNL, dar şi la ei trebuie să intervină o clarificare de proiect

Discuţiile dintre PDL şi PNL despre o posibilă asociere a forţelor de dreapta vor avea loc, dar este important ca şi în formaţiunea liberală să intervină "o clarificare de proiect", a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.

Blaga, după ce Udrea a spus că dreapta nu se unifică pentru că sunt frustrări: Poate o fi frustrată

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a fost întrebat, marţi, despre faptul că Elena Udrea a postat pe Facebook că nu vede o alianţă de dreapta înainte de prezidenţiale pentru că eixstă orgolii şi fustrări, el răspunzând că "poate" Udrea o fi "fustrată".

PNL: PMP şi PSD sunt Alianţa Baronilor Alb-Roşii, în spatele falsului conflict Băsescu-Ponta

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, susţine că PMP şi PSD sunt ”Alianţa Baronilor Alb-Roşii” realizată în spatele ”falsului conflict” dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta ”creat doar pentru obţinerea facilă de voturi pe bază de circ şi de manipulare a maselor insuficient informate”.

Papahagi: Am decis să candidez la şefia PMP. Nu putem opune găunoşeniei numite Ponta ceva similar

Adrian Papahagi anunţă, pe Facebook, că a decis să candideze la preşedinţia PMP, dacă nu o va face unul mai bun ca el, arătând că partidul nu poate opune ”găunoşeniei cu înveliş mediatic numite Ponta ceva similar”.

Stolojan: Dacă partidele de dreapta nu cooperează, ajungem ca în 2000, bucuroşi să-l votăm pe Iliescu

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, marţi, că partidele de dreapta trebuie să coopereze în perspectiva alegerilor prezidenţiale din acest an, pentru că altfel se va ajunge la situaţia din anul 2000, când "am fost foarte mulţi bucuroşi să-l votăm pe Iliescu, să nu iasă Vadim".

Blaga: O întâlnire PDL-PNL va avea loc miercuri după-amiază, la Parlament/ Discuţii cu PMP ar putea avea loc abia după finalizarea negocierilor

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, după o şedinţă informală a conducerii partidului, că reprezentanţii PDL se vor întâlni, miercuri, la Parlament, de la ora 17.00, cu cei ai PNL, pentru o primă rundă de negocieri.

Mihai Răzvan Ungureanu a mers la sediul PNL, unde a discutat cu Antonescu: Suntem într-o fază incipientă, nu discutăm despre fuziuni

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, marţi, la finalul discuţiei cu preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, că discuţiile pentru coagularea dreptei sunt într-o fază incipientă şi nu este vorba despre fuziuni, făcând un apel la liderii politici să fie "decenţi".

Liderul PSD Sibiu, despre Iohannis: Faptul că a renunţat atât de uşor m-a surprins

Liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea, se declară surprins de gestul primarului Klaus Iohannis de a demisiona din funcţia de prim-vicepreşedinte PNL şi spune că nu se aştepta ca acesta să renunţe "atât de uşor".

Băsescu: Opţiunea României pentru comisar rămâne Cioloş; portofoliul Agriculturii-extrem de disputat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, înainte de plecarea la dineul de lucru al membrilor Consiliului European, că opţiunea României pentru viitoarea Comisie rămâne Dacian Cioloş la Agricultură, precizând că acest portofoliu a fost întotdeauna unul extrem de disputat.

Băsescu despre scorul PMP: Nu e entuziasmant, dar e bun pentru un partid înfiinţat în ianuarie 2014

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, marţi, că scorul obţinut de Partidul Mişcarea Populară (PMP) la alegerile europarlamentare de duminică "nu este entuziasmant", dar este unul bun pentru un partid înregistrat în 29 ianuarie 2014.

Deputaţii au respins cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Florin Popescu: Mulţumesc colegilor că au avut încredere că nu sunt pericol public

Deputaţii au respins, marţi, cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu, fiind exprimate 224 de voturi "împotrivă" şi 78 "pentru". Popescu a declarat, după vot, că le mulţumeşte deputaţilor că au avut încredere în el că nu reprezintă un pericol public, arătând că în timpul votului a cerut şi sprijin divin şi i-a ajutat.

Radu Mazăre: PMP a luat cel mai mult la Constanţa pentru că acolo există un „nucleuţ băsist”

Primarul Radu Mazăre a declarat, marţi, că PMP a luat cel mai mult la Constanţa pentru că încă persistă "un nucleuţ băsist", care are legătură cu afacerile de acolo, precizând că sunt rudele celor care lucrează cu milionarii din port şi angajaţii.

Antonescu: Merg la noi discuţii cu liderii PPE în iunie, ultimele au avut loc în preajma alegerilor

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că discuţiile cu liderii PPE vor avea loc cel mai probabil în luna iunie, la Bruxelles, precizând că în acest moment are loc o corespondenţă administrativă, iar negocierile au avut loc deja în preajma alegerilor.

Băsescu, despre scrisoarea lui Ponta prin care cerea să meargă la Bruxelles: Am scris pe ea ”Nu”

Preşedintele Traian Băsescu nu a dorit, marţi, să comenteze scrisoarea premierului Victor Ponta, prin care acesta îi să meargă el la Consiliul European informal de la Bruxelles, după declaraţia de presă preşedintele spunându-le însă jurnaliştilor: Am scris pe ea ”Nu”.

Mazăre: Antonescu are un discurs ca al lui Băsescu; este în stare să facă orice pentru acel scaun

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a spus, marţi, că preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, are un discurs asemănător cu cel al lui Traian Băsescu, "foarte încrâncenat şi foarte rău", precizând că probabil Antonescu este disperat să ajungă preşedinte şi "este în stare să facă orice".

Băsescu, declaraţii înainte de plecarea la Bruxelles: Se va discuta despre crearea de locuri de muncă, lucru foarte important şi pentru noi. PPE a câştigat alegerile europene

Traian Băsescu a declarat, înainte de plecarea la Bruxelles, că liderii europeni vor discuta despre crearea de locuri de muncă, "lucru foarte important şi pentru noi" şi că Partidul Popular European a câştigat alegerile europene.

Cioloş, întrebat dacă vrea un nou mandat de comisar european: Vă spun când va veni momentul

Comisarul european, Dacian Cioloş, a evitat să răspundă direct dacă îşi mai doreşte sau nu un nou mandat, şi a afirmat că va face public un punct de vedere atunci "când va veni momentul".

Boraciu îi spunea judecătorului Stan Mustaţă să scape de dosarul lui Voiculescu, „să-i facă vânt”

Judecătorul Stan Mustaţă le spunea complicilor săi că urmează să dea o soluţie în dosarul lui Dan Voiculescu, însă Ion Boraciu i-a sugerat să scape de dosar, "să-i facă vânt", magistratul formulând în acest sens o cerere de abţinere, care a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti.

Stolojan: Trecerea PNL la PPE, o decizie corectă. ALDE e foarte mult pro-socialist

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan apreciază că decizia PNL de a trece de la grupul ALDE la cel al PPE din Parlamentul European este "corectă", el susţinând că grupul ALDE "este foarte mult pro-socialist".

Udrea completează postarea pe Facebook în care arăta că partidele de centru-dreapta nu se vor uni: PMP acceptă orice iniţiativă de unificare şi orice candidat

Elena Udrea a completat postarea de pe Facebook în care susţine că partidele de centru-dreapta nu se vor uni, ea scriind la începutul textului că PMP acceptă orice iniţiativă de unificare indiferent din partea cui vine şi va susţine orice candidat care poate să învingă candidatul PSD.