Prima pagină » Apărare » Ținte aeriene detectate în apropierea României. Două mesaje RO-Alert în județul Tulcea

Ținte aeriene detectate în apropierea României. Două mesaje RO-Alert în județul Tulcea

Alertă în nordul județului Tulcea, marți dimineață, după ce radarele Ministerului Apărării au detectat mai multe ținte aeriene în Ucraina, în apropierea graniței cu România. Două aeronave F-16 au decolat pentru monitorizarea situației, iar populația a primit două mesaje RO-Alert.
Ținte aeriene detectate în apropierea României. Două mesaje RO-Alert în județul Tulcea
Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române

Sistemul radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, marți dimineață, mai multe ținte aeriene în Ucraina, în apropierea graniței cu România, potrivit unei informări a MApN.

Autoritățile române au transmis două mesaje RO-Alert populației din nordul județului Tulcea.

Prima țintă a fost detectată în jurul orei 03.10, la aproximativ 35 de kilometri nord de Chilia. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană la Baza 86 Aeriană Borcea, au decolat pentru monitorizarea situației.

UN al doilea mesaj RO-Alert, emis la 04.51

Ulterior, în jurul orei 04.20, radarele au detectat alte două ținte, la circa 30 de kilometri nord de Periprava.

Autoritățile au transmis un al doilea mesaj RO-Alert, la ora 04.51, pentru populația din nordul județului Tulcea.

Ministerul Apărării Naționale precizează că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național.

Alerta aeriană a fost încheiată la ora 05.18.

Recomandarea video