Mediafax Echipa

Banca Mondială: Economia României va creşte cu 1,7% în acest an şi cu 2,2% în 2014

Banca Mondială anticipează că economia României va creşte cu 1,7% în acest an, prognoză uşor îmbunătăţită faţă de cea prezentată cu şase luni în urmă, în timp ce estimarea pentru anul viitor a fost menţinută la 2,2%.

GREVĂ GENERALĂ în Grecia împotriva închiderii de către Guvern a radiodifuziunii elene

Activitatea în Grecia înceta joi dimineaţa, după un apel la grevă generală lansat de principalele două sindicate din ţară, în sectoarele public şi privat, în semn de protest faţă de închiderea radioteleviziunii publice ERT marţi, care a şocat opinia publică greacă şi restul Europei.

Liderul PNL Suceava: Nu îi pot încuraja pe cei care confundă funduleţul cu fericirea

Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, spune că nu îi va încuraja prin votul său pe cei care "confundă funduleţul cu fericirea" şi că nu doreşte să transforme România în Sodoma şi îi roagă "pe cei care nu au descoperit femeia să o facă, pentru că nu muşcă".

PIAŢA IMOBILIARĂ în ultimul an: Cum au evoluat preţurile locuinţelor în marile oraşe în ultimele 12 luni

Cluj-Napoca este singurul oraş din cele mai mari şase din ţară unde preţurile locuinţelor au crescut în ultimele 12 luni, în condiţiile în care în Constanţa, Ploieşti, Timişoara, Braşov şi Bucureşti proprietarii locuinţelor din Bucureşti au scăzut preţurile cu până la 4,2%.

ZF Bankers Summit 2013 – van Groningen: Consolidarea va continua. Pe termen lung rămân doar vreo patru bănci universale

Consolidarea sistemului bancar va continua, pentru că este din ce în ce mai scump să păstrezi o bancă universală în România, iar pe termen lung piaţa nu poate susţine mai mult de patru bănci universale, apreciază preşedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen.

Oficialii UE cer Marii Britanii să ancheteze posibila manipulare a ratelor de schimb valutar

Mai mulţi oficiali UE cer Marii Britanii să ancheteze posibila manipulare a ratelor de schimb valutar, după apariţia unor informaţii în presă potrivit cărora traderii au fixat timp de mai mult de 10 ani indicatorii de referinţă ai pieţelor valutare.

Duţă, despre reacţia CNAS la numirea sa: Votul meu, unul din şapte în Consiliul de Administraţie al CNAS. De ce le este frică de un vot?

Lucian Duţă consideră că reacţia conducerii CNAS după numirea lui în Consiliul de Administraţie arată că cineva, probabil, se teme de votul său, de faptul că ar putea identifica de ce nu a fost finalizat proiectul cardului naţional de sănătate, precizând că votul lui este doar unul din şapte în CA.

NOUVELLE VAGUE va cânta la Timişoara. Membrii formaţiei se vor întâlni cu fanii înaintea concertului – VIDEO

Membrii formaţiei franceze Nouvelle Vague se vor întâlni cu fanii, în 21 iunie, la Institutul Francez, cu câteva ore înainte de a susţine concertul din Parcul Rozelor, care va avea loc în cadrul festivalului "LiveInTM".

Dezvăluirile lui Edward Snowden pun la încercare relaţiile dintre China şi SUA

Ultimele dezvăluiri ale fostului consultant Edward Snowden despre vastul program american de supraveghere a comunicaţiilor erau comentate pe larg, joi, de marile site-uri de ştiri din China, un jurnal apreciind inclusiv faptul că relaţiile sino-americane sunt puse la încercare.

CRONOLOGIE: Principalele evenimente care au marcat istoria Republicii Islamice Iran

Republica Islamică Iran, proclamată în 1979, organizează alegeri prezidenţiale vineri, acestea punând punct erei Ahmadinejad, marcată atât de disputa cu ultraconservatorii din cadrul Parlamentului, cât şi de mişcarea de contestare populară declanşată după scrutinul din 2009.

Jennie Garth şi Peter Facinelli au divorţat

Divorţul actorilor Jennie Garth şi Peter Facinelli a fost finalizat marţi, la Tribunalul din Los Angeles, potrivit unor documente oficiale.

Iranul îşi alege preşedintele pe fondul crizei nucleare şi economice

Iranul îşi alege vineri preşedintele după o campanie controlată de putere, care pune capăt erei Ahmadinejad, marcată de opt ani de confruntare cu Occidentul asupra dosarului nuclear şi de sancţiunile care au plonjat ţara într-o criză economică.

INUNDAŢII ÎN ŢARĂ: Sute de gospodării afectate într-o localitate din judeţul Galaţi

Aproximativ 450 de gospodării din localitatea gălăţeană Corod au fost inundate, în noaptea de miercuri spre joi, în urma ploilor torenţiale care au dus la ieşirea din matcă a unui pârâu.

Curtea Constituţională în noua componenţă s-a reunit în prima şedinţă de dezbatere a sesizărilor

Curtea Constituţională în noua componenţă s-a reunit, joi, în prima şedinţă de dezbatere a sesizărilor primite, având de soluţionat 24 de dosare, printre care sunt excepţii de neconstituţionalitate ale unor acte normative privind procedura insolvenţei, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Campania „O familie” a Agenţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi în România: Ce aţi lua dacă aţi fi forţaţi să fugiţi?

Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a lansat, cu doar o săptămână înainte de Ziua Mondială a Refugiatului (20 iunie), o nouă campanie socială cu scopul de a aduce în atenţie impactul pe care războiul îl are asupra familiei, se arată într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Olivier Martinez a dezvăluit sexul copilului pe care îl va avea cu Halle Berry

Olivier Martinez a dezvăluit sexul copilului pe care îl va avea cu iubita sa, Halle Berry.

FACEBOOK a introdus hashtagurile: Cum funcţionează noua opţiune

Facebook a anunţat, miercuri, într-un articol pe blogul oficial, introducerea opţiunii hashtag, cu rol de etichetă, deja cunoscută utilizatorilor de Instagram, Twitter, Tumblr şi Pinterest.

Iaht eşuat la intrarea în portul turistic Tomis Constanţa, unde a rămas suspendat pe dig

Un iaht sub pavilion german a eşuat, în noaptea de miercuri spre joi, la intrarea în portul turistic Tomis Constanţa şi a rămas suspendat pe digul din faţa Comandamentului Flotei, singurul pasager aflat la bord, care a scăpat nevătămat, fiind transportat la spital după ce a suferit un atac de panică.

Şeful RBS va demisiona în acest an, în cadrul pregătirilor pentru privatizare

Directorul general al Royal Bank of Scotland (RBS), Stephen Hester, va demisiona până la sfârşitul acestui an, la cererea consiliului de administraţie, care doreşte să instaleze un succesor înainte ca guvernul Marii Britanii să înceapă privatizarea băncii.

GOOGLE a denunţat furturi de parole în Iran înainte de alegerile prezidenţiale de vineri: sunt vizaţi zeci de mii de utilizatori

GOOGLE a denunţat miercuri tentative de furt de parole în cazul a zeci de mii de conturi aparţinând cetăţenilor iranieni, care vor participa vineri la vot pentru a-şi alege preşedintele.

PROTESTELE DIN TURCIA – Erdogan încearcă să detensioneze situaţia şi propune un referendum: „Singura care contează este voinţa poporului”

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a încercat miercuri să dezamorseze fronda îndreptată împotriva Guvernului său de două săptămâni, evocând ideea unui referendum pe tema proiectului de amenajare din piaţa Taksim din Istanbul, aflat la originea manifestaţiilor.

Percheziţii la Penitenciarul Galaţi şi în Brăila, la persoane suspectate de înşelăciuni prin telefon. Gruparea ar fi fost coordonată de deţinuţi

Poliţiştii fac, joi, cinci percheziţii în municipiul Brăila şi două în Penitenciarul Galaţi, fiind vizată o grupare de înşelăciuni prin telefon care ar fi fost coordonată de doi deţinuţi.

Directorul NSA: Interceptările înregistrărilor telefonice ale cetăţenilor au oprit zeci de ameninţări teroriste

Generalul american Keith Alexander, directorul Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) a explicat miercuri Congresului american că "zeci" de ameninţări teroriste au fost contracarate graţie analizei înregistrărilor telefonice ale cetăţenilor americani, relatează New York Times, în ediţia electronică.

CAZUL FUROSEMID: Anchetă privind eroarea de ambalare a medicamentului, care ar fi provocat trei decese

Parchetul din Paris a deschis miercuri o anchetă în legătură cu ambalarea necorespunzătoare a medicamentului diuretic Furosemid, care s-ar putea afla la originea a trei decese şi două spitalizări, au relatat surse judiciare.

Înălţarea Domnului sau Ispasul este şi sărbătoarea naţională bisericească a Eroilor

Înălţarea Domnului sau Ispasul, cum mai este numită în popor, se sărbătoreşte, în fiecare an, la 40 de zile de la Paşte, de fiecare dată joia, şi reprezintă ultimul eveniment din viaţa pământească a lui Iisus Hristos, ziua fiind totodată sărbătoarea Eroilor în Biserica Ortodoxă Română.

Benjamin Netanyahu: Alegerile din Iran nu vor schimba nimic. Va fi întotdeauna un singur om la putere, care caută puterea nucleară

Alegerile prezidenţiale care vor avea loc vineri în Iran nu vor schimba nimic în politica acestei ţări, a afirmat miercuri premierul israelian Benjamin Netanyahu, aflat în vizită la Varşovia.

Papa Francisc critică exploatarea domestică a copiilor: „Este o adevărată sclavie!”

Papa Francisc a lansat miercuri un "apel împotriva exploatării copiilor prin munca domestică", un "fenomen regretabil, în continuă creştere", îndeosebi în ţările sărace şi care afectează mai ales fetele.

CODUL GALBEN de furtună, prelungit până joi la ora 23.00. HARTA zonelor afectate

Estul, centrul şi sudul ţării, inclusiv Capitala, se află, în intervalul miercuri, ora 23.00 - joi, ora 23.00, sub cod galben de furtuni, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meterologie (ANM).

Cod galben de furtuni în estul, centrul şi sudul ţării, până joi la 23.00

Estul, centrul şi sudul ţării, inclusiv Capitala, se află, în intervalul miercuri, ora 23.00 - joi, ora 23.00, sub cod galben de furtuni, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meterologie (ANM).

Cazanciuc: Dacă Motoc va fi aleasă judecător la CEDO, înseamnă că s-a prezentat cel mai bine

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat miercuri seară, că dacă Iulia Motoc va fi aleasă judecător din partea României la CEDO, înseamnă că ea s-a prezentat cel mai bine, demnitarul excluzând ipoteza unui "aranjament" în favoarea acesteia.

Borboly Csaba nu va putea exercita funcţia de preşedinte al CJ Harghita încă 30 de zile

Borboly Csaba, cercetat în libertate pentru fapte de corupţie, spune că nu va putea să exercite funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita încă 30 de zile, după ce această măsură a fost prelungită, spunând însă că în ultima lună a primit şi un cadou, acela de a fi cu fetiţele lui.

Edward Snowden: „Nu sunt nici trădător, nici erou. Sunt american”. Tânărul promite noi dezvăluiri „EXPLOZIVE”

Edward Snowden a dat asigurări miercuri că nu vrea să plece din Hong Kong, promiţând că va face noi dezvăluiri despre programul Agenţiei Naţionale de Securitate din SUA de supraveghere a comunicaţiilor.

Mariah Carey, în rolul unei sclave în filmul „The Butler” – FOTO, VIDEO

Cântăreaţa americană Mariah Carey joacă rolul unei sclave în filmul "The Butler/Majordomul", care va apărea pe ecrane în luna august a acestui an.

Libanul AVERTIZEAZĂ Siria că ar putea riposta la raidurile de pe teritoriul său

Armata libaneză avertizează Siria că ar putea riposta după un raid aerian asupra unei localităţi libaneze, situaţie care riscă să amplifice conflictul regional.

România – Argentina Jaguars, scor 30-8, la IRB Nations Cup

Echipa naţională de rugby a României a învins, miercuri, cu scorul de 30-8 (13-3), reprezentativa Argentina Jaguars, în cel de-al doilea meci de la IRB Nations Cup.

Primăria Capitalei: Contractul cu firma lui Căşuneanu nu prevedea penalităţi dacă nu sunt bani pentru pasaj

Şeful Direcţiei Infrastructură din Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), Mădălin Dumitru, spune că în contractul pentru Pasajul Pipera semnat cu firma lui Costel Căşuneanu nu erau prevăzute penalităţi dacă municipalitatea nu are în buget fonduri pentru această investiţie.

Gândul LIVE – Julien Ducarroz, Orange: În viitor accentul se va pune pe ecran, nu pe dispozitiv. Deocamdată nu vom lansa conţinut propriu prin Orange TV

În viitor, important nu va mai fi dispozitivul pe care furnizezi conţinutul, ci ecranul, a declarat, în contextul lansării recente a serviciului Orange TV, Julien Ducarroz, director comercial (CCO) la Orange România, invitat la emisiunea Gândul LIVE.

Alin Simota şi trei membri ai grupării de infracţiuni cu violenţă conduse de el au fost arestaţi

Omul de afaceri Alin Simota, consilier local PNL la Petroşani, şi trei membri ai grupării conduse de acesta şi suspectate de infracţiuni cu violenţă, cămătărie, înşelăciune şi şantaj, reţinuţi de procurorii DIICOT, au fost arestaţi, miercuri, de Curtea de Apel Alba Iulia.

Parlamentul European a adoptat pachetul guvernanţei Schengen

Plenul PE a aprobat, miercuri, pachetul guvernanţei Schengen, adică două regulamente referitoare la un nou mecanism de evaluare a respectării în teren a regulilor spaţiului de liberă circulaţie, precum şi instituirea temporară a verificărilor la graniţele interne în situaţii excepţionale.

Şoferul unui microbuz şcolar din Italia, acuzat că a ameninţat un elev român: „Îţi ard faţa românule nenorocit”

Şoferul unui microbuz şcolar din Italia este acuzat că l-a agresat pe un elev în vârstă de 12 ani pentru că provine dintr-o familie de români, relatează pagina online a agenţiei AGI.