Mediafax Echipa

RABLA 2013: 17.000 de tichete numai pentru persoanele fizice

Un număr de 17.000 de tichete vor fi repartizate numai persoanelor fizice, dar fiind numărul mare de solicitări ale cetăţenilor, în timp ce firmele şi instituţiile publice vor avea de împărţit 3.000 de vouchere, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Operaţiune majoră de spionaj cibernetic în SUA: Hackeri chinezi au accesat, în 2008, sistemele echipelor de campanie ale lui Obama şi McCain

Hackeri chinezi au pătruns fraudulos în sistemele informatice ale echipelor de campanie electorală ale candidaţilor Barack Obama şi John McCain, înaintea alegerilor prezidenţiale care au avut loc în SUA în 2008, sustrăgând o serie de documente, afirmă oficiali americani.

Noul sediu din Londra al postului BBC, inaugurat de Regina Elizabeth a II-a – FOTO

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a participat la inaugurarea oficială a noului sediu din Londra al postului BBC, vineri, în absenţa soţului ei, prinţul Philip, în vârstă de 91 de ani, care va suporta o intervenţie chirurgicală în cursul acestei zile.

Porţi sutienul potrivit? Ce BOLI poate provoca lenjeria aleasă greşit

Un sutien nepotrivit ca mărime se poate dovedi extrem de periculos pentru femei, avertizează experţii în sănătate, pentru că poate declanşa diverse afecţiuni care aparent nu au nicio legătură între ele, precum iritaţii, dureri de cap, sindromul intestinului iritabil, tendinită.

NATO, pregătită să susţină punerea în aplicare a acordului dintre Serbia şi Kosovo

Comandantul suprem al forţelor NATO (SACEUR), generalul american Philip Breedlove, a declarat vineri că NATO susţine punerea în aplicare a acordului dintre Serbia şi Kosovo privind normalizarea relaţiilor, parafat în aprilie, la Bruxelles, sub egida Uniunii Europene (UE).

Românii, spaima bancomatelor britanice

Peste 90 la sută din furturile din bancomate înregistrate în Marea Britanie sunt comise de imigranţi români, anunţă autorităţile, precizând că numărul infracţiunilor de acest fel s-a triplat.

Merlene Ottey a vizitat o şcoală din sectorul 4, care are clase de atletism

Multipla campioană mondială şi medaliată olimpică Merlene Ottey a vizitat, vineri, şcoala generală numărul 190 "Marcela Peneş", la care a învăţat campioana olimpică Paula Ivan, sportiva jamaicană dând autografe şi premiindu-i pe copiii participanţi la un concurs atletic.

Cât de mari sunt planetele? Comparaţie între dimensiunile celor mai cunoscute planete – VIDEO

Cât de mare este Soarele în comparaţie cu alte stele? Într-un impresionant videoclip de pe YouTube sunt prezentate, în ordine crescătoare, dimensiunile aproximative ale planetelor sistemului nostru solar.

Mulţescu: Acum trebuie să punem viţa de vie şi să scoatem imediat vin vechi

Antrenorul Gheorghe Mulţescu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca în cel mai scurt timp să obţină rezultate bune cu Dinamo, chiar dacă prioritară este reconstrucţia echipei.

Cod portocaliu de inundaţii în Suceava şi Neamţ

Afluenţii Sucevei, Moldovei şi Bistriţei din judeţele Suceava şi Neamţ se vor afla sub cod portocaliu de inundaţii, în timp ce pe râurile mici din bazinele Someşul Mare, Lăpuş şi Mureş superior se instituie cod galben, începând de vineri seară.

Noaptea Institutelor Culturale – modă, concerte şi filme, pe 14 iunie, în Capitală

Cea de-a şaptea ediţie a Nopţii Institutelor Culturale va avea loc pe 14 iunie, în Bucureşti, reunind anul acesta 12 institute şi centre culturale străine şi româneşti, cărora li se alătură în premieră Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Biroul de Informare al Parlamentului European.

Fostul deputat Ion Dumitru, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare

Completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat definitiv, vineri, pe fostul deputat Ion Dumitru la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul Romsilva II, în care a fost acuzat de abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea unui buldozer.

Raport CNSAS: 206 presupuşi lucrători sau colaboratori ai fostei Securităţi, în instanţă în 2012

CNSAS a trimis anul trecut în instanţă 206 dosare ale unor persoane suspectate că ar fi fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii, printre acestea numărându-se regizorul Alexa Visarion, fostul director al ONB Dorel Popescu şi peste 50 de deţinători ai titlului de revoluţionar.

Dragnea: România va fi regionalizată până în 31 decembrie, descentralizată – la 1 ianuarie 2014

Vicepremierul Liviu Dragnea speră că România va fi "regionalizată" până în 31 decembrie şi descentralizată la 1 ianuarie 2014, el declarând că preşedinţii de regiuni vor fi aleşi de către cetăţeni, dacă dezbaterile din Parlament se vor desfăşura repede.

Top-modelul Linda Evangelista s-a despărţit de iubitul ei

Top-modelul Linda Evangelista şi iubitul ei, Peter Morton, au decis să se despartă pentru că nu au reuşit să se pună de acord în privinţa oraşului în care doreau să locuiască împreună.

Ziarul Financiar lansează ZFeLEARNING.ro, platformă de cursuri video online

Ziarul Financiar lansează platforma de cursuri video online în limba romană - ZFeLEARNING.ro - dedicată celor care îşi doresc să se dezvolte profesional, personal sau să îşi actualizeze cunoştinţele.

Oltean: PDL nu e preocupat de excluderi, nici chiar de suspendări

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean spune că PDL nu este preocupat de excluderi, nici de suspendări, ci de identificarea căilor prin care fiecare membru al partidului să fie antrenat în opoziţie, spunând că Cristian Preda "are minte, are de toate să se manifeste împotriva actualei puteri".

Plângerile împotriva hoţilor de buzunare de la Muzeul Luvru au scăzut cu 75%

Prefectul de poliţie din Paris şi conducerea muzeului Luvru au anunţat, vineri, o scădere cu 75% a numărului de plângeri împotriva hoţilor de buzunare în această instituţie, după întărirea măsurilor de securitate, decisă în urma unei greve în luna aprilie a agenţilor de pază.

VREMEA în weekend: Ce temperaturi se vor înregistra în Bucureşti, la munte şi la mare

Sâmbătă, vremea va fi în general instabilă. Îndeosebi după-amiaza şi seara temporar înnorările vor fi accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii relativ extinse în majoritatea zonelor.

Directorul evomag.ro: Comerţul online reprezintă 3-4% din cel tradiţional, potenţialul este imens

Potenţialul comerţului online pe piaţa românească este imens, în condiţiile în care reprezintă doar 3-4% din cel tradiţional, a declarat directorul general al evomag.ro, Mihai Pătraşcu, prezent la ICEEfest, un eveniment dedicat industriei digitale din Europa Centrală şi de Est.

Grapini: Nu putem plăti nemunca. Indemnizaţia şomerilor care refuză trei oferte ar trebui tăiată

Ministrul delegat pentru IMM-uri şi turism, Maria Grapini, susţine tăierea ajutorului de şomaj pentru persoanele care refuză trei oferte de locuri de muncă în judeţul în care trăiesc, arătând că statul nu trebuie să plătească nemunca.

Guillermo Tolosa va prelua biroul FMI de la Bucureşti

Fostul reprezentant FMI în Armenia, Guillermo Tolosa, va prelua de la 1 iulie biroul de la Bucureşti ca reprezentant rezident al instituţiei pentru România şi Bulgaria, înlocuindu-l astfel pe Tonny Lybek, al cărui mandat se încheie.

AFP – Tinerii, vârful de lance al protestelor din Turcia: „Suntem aici pentru a ne proteja drepturile şi pentru a spune AJUNGE Guvernului fascist”

Părinţii care îi cred complet străini de politică se înşală cu privire la tinerii din generaţia capitalistă care, cu toate că resping partidele tradiţionale, reprezintă "vârful de lance" al protestelor faţă de Guvernul turc.

Şase răniţi după ce un autoturism a lovit o autoutilitară la Suceava

Şase persoane au fost rănite, vineri la prânz, în municipiul Suceava, după ce un autoturism a lovit o autoutilitară, circulaţia în zonă fiind blocată timp de câteva zeci de minute.

Cum sunt analizate comunicaţiile din întreaga lume: Istoria NSA, organizaţia secretă creată în timpul Războiului Rece

Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) colectează pe serverele sale miliarde şi miliarde de date ale unor comunicaţii în întreaga lume şi în Statele Unite, pe care le analizează cu ajutorul unor algoritmi, cu scopul de a identifica ameninţări teroriste.

AEG: Michael Jackson nu era tatăl biologic al primilor doi copii ai săi

Compania organizatoare de concerte AEG Live afirmă că va prezenta la tribunal o serie de dovezi potrivit cărora Michael Jackson nu era tatăl biologic al primilor doi copii ai săi, iar această ameninţare ar fi cauzat tentativa de suicid a fiicei cântăreţului, Paris Jackson, relatează dailymail.co.uk.

PROTESTELE DIN TURCIA: Erdogan îşi mobilizează susţinătorii, riscând escaladarea – FOTO

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan şi-a antrenat vineri susţinătorii într-o bătălie vizând încetarea mişcării de contestare fără precedent ce afectează ţara de peste o săptămână, cu riscul de a provoca o escaladare a violenţelor.

Poliţist cercetat după ce pe internet a fost postat un film în care apare luând bani de la un şofer

Un poliţist din Feteşti este cercetat după ce pe o reţea de socializare a fost postată o înregistrare în care agentul este filmat în timp ce primeşte 100 de lei de la un şofer.

Inspecţia Judiciară verifică o „campanie susţinută, agresivă” a Intact împotriva unor magistraţi

Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, vineri, Inspecţiei Judiciare să facă verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei de trustul Intact, care prin Antena 3 a declanşat o campanie "susţinută, agresivă" împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar şi a unor magistraţi.

Adriana Săfotiu: PDL va îndemna la absenţă la referendum dacă se păstrează bicameralismul

Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, a declarat, vineri, că PDL va îndemna populaţia să nu se prezinte la referendum dacă, în Constituţia revizuită, Parlamentul menţine sistemul bicameral şi nu limitează numărul parlamentarilor la 300.

Olteanu (BNR) se îndoieşte de oportunitatea investiţiilor în energii alternative

Ţările din Uniunea Europeană, inclusiv România, ar putea constata în timp că au dirijat resursele puţine pe care le au în direcţii greşite, cum ar fi energiile alternative, faţă de alte state care au avut viziune şi au decis să expoalteze gaze de şist, obţinând energie ieftină şi relansând industria.

Premierul francez Jean-Marc Ayrault va face o vizită oficială la Bucureşti

Premierul francez Jean-Marc Ayrault va face o vizită oficială la Bucureşti, potrivit unei declaraţii a ministrului francez delegat pentru Francofonie, Yamina Benguigui.

ANAF: Nu e exclus ca oameni din Garda Financiară să fi dat contractul Bodu SRL-RCS&RDS. Probe nu sunt

ANAF nu exclude posibilitatea ca angajaţii Gărzii Financiare care au controlat societatea lui Dumitru Dragomir, Bodu SRL, să transmită unei terţe persoane contractul de asociere cu RCS&RDS, însă nu sunt probe concludente în acest sens, raportul în urma anchetei pe acest subiect fiind transmis DNA.

Brandurile locale ar putea fi promovate în vitrine amplasate în hotelurile deţinute de români

Ministrul pentru IMM-uri şi turism, Maria Grapini, vrea să convingă hotelierii români să promoveze produsele româneşti în vitrine special amenajate în fiecare unitate hotelieră, o astfel de iniţiativă urmând să fie aplicată şi la ambasadele din străinătate şi la sediile Institutului Cultural Român.

Oltean despre boicotarea referendumului de către PDL: Sunt absolut convins că vom avea succes

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că este convins că, în situaţia în care PDL va decide să boicoteze referendumul pentru Constituţie, va avea succes întrucât susţine "un vot al poporului".

Gafă comisă de François Hollande la Tokyo: „Poporul chinez” în loc de „poporul japonez”

François Hollande a comis o gafă stânjenitoare la Tokyo vineri, când, evocând tragedia atacului asupra unei instalaţii de exploatarea gazelor în Algeria, în ianuarie, în care au fost ucişi zece japonezi, a afirmat că a prezentat condoleanţe "poporului chinez".

Registrul donatorilor onorifici de celule stem este funcţional

Registrul donatorilor onorifici de celule stem, înfiinţat în urma campaniei Ştirilor Pro TV "Avem viaţă în sânge", coordonată de Paula Herlo, este funcţional, informează un comunicat al televiziunii.

MEDIAFAX ZOOM: Viaţa cotidiană, luna mai 2013 – GALERIE FOTO

Pentru unii locuitori ai emisferei nordice luna mai a adus primele zile caniculare. Pentru alţii, doar temperaturi plăcute şi ocazia de a petrece mai mult timp în aer liber.

O vizită a ministrului Corlăţean în iulie la Moscova, în curs de perfectare

O vizită a ministrului de Externe, Titus Corlăţean, la Moscova, în luna iulie, este în curs de perfectare, existând o invitaţie în acest sens, potrivit unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al MAE român.

Un tablou confiscat de nazişti, vândut la licitaţie cu aproape 3,4 milioane de dolari

Un tablou pictat de artistul olandez Gerrit van Honthorst, în secolul al XVII-lea, care a aparţinut unui sfătuitor al ţarinei Ecaterina cea Mare şi a fost expus la Muzeul Ermitaj din Rusia înainte de a fi confiscat de nazişti, a fost vândut la licitaţie cu aproape 3,4 milioane de dolari.