Mediafax Echipa

BLACK FRIDAY 2012: Unele magazine continuă promoţiile

BLACK FRIDAY 2012 s-a încheiat, oficial, vineri la ora 24.00, însă numeroase magazine continuă promoţiile, unele dintre acestea anunţând înainte de VINEREA NEAGRĂ că vor avea reduceri timp de mai multe zile.

Cel puţin 18 morţi într-un accident minier produs în China

O explozie produsă sâmbătă într-o mină de cărbune din sud-vestul Chinei a provocat moartea a 18 persoane, în timp ce alte cinci au rămas blocate în subteran, a anunţat agenţia China Nouă, citând autorităţile locale.

Accident cu cinci maşini pe centura de nord a Ploieştiului: Două persoane au fost rănite grav şi opt uşor

Două persoane au fost rănite grav şi alte opt au suferit răni uşoare, într-un accident produs, sâmbătă, pe centura de nord a municipiului Ploieşti, în accident fiind implicate cinci autovehicule, între care patru autoturisme şi o autoutilitară.

Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Israelului, duminică la „După 20 de ani”

Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Israelului la Bucureşti, prezent la emisiunea "După 20 de ani" ce va fi difuzată duminică, de la ora 10.00, va aduce telespectatorilor ProTV informaţii despre culisele unui conflict de durată care a inflamat în ultima săptămână comunitatea internaţională.

Măsura de raţionalizare a benzinei după uraganul Sandy a fost ridicată la New York

Primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, a anunţat vineri că măsura de raţionalizare a benzinei, instituită în urmă cu două săptămâni, după uraganul Sandy, pentru a pune capăt cozilor de aşteptare de la pompe, a fost ridicată.

Ponta: Băsescu este un bun agent de vânzări. Ştie să vândă partea plină a paharului ca să nu se vadă cea goală

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Suceava, că preşedintele Traian Băsescu, recent întors de la Bruxelles, este un bun agent de vâzări, ştiind să vândă partea plină a paharului ca să nu se vadă partea goală.

Un bărbat dezbrăcat s-a căţărat pe o statuie din centrul Londrei – VIDEO

Un bărbat dezbrăcat a escaladat vineri după-amiază statuia unui călăreţ situată în cartierul Whitehall, unde se află biroul premierului, în plin centrul Londrei, obligând poliţia să blocheze circulaţia timp de trei ore pentru a-l face să coboare.

Trupa Coldplay renunţă la concerte pentru o perioadă de trei ani

Trupa britanică Coldplay intenţionează să renunţe la concerte pentru o perioadă de trei ani, după ce îşi va încheia actualul turneu mondial.

Mircea Albulescu despre Şerban Ionescu: E trist. Dispariţia lui ne obligă să-i respectăm dorul de teatru

Actorul Mircea Albulescu a declarat sâmbătă că Şerban Ionescu va continua să existe în amintirea colegilor săi, pe care dispariţia lui îi obligă să-i respecte dorul de teatru şi de actorie.

PROTESTE LA CAIRO: Forţele de ordine au lansat gaze lacrimogene către manifestanţii ostili preşedintelui

Forţele de ordine au lansat gaze lacrimogene, sâmbătă, în piaţa Tahrir din Cairo pentru a dispersa manifestanţii ce protestau faţă de sporirea prerogativelor preşedintelui islamist Mohamed Morsi.

O păpuşă Barbie, inspirată de personalitatea actriţei Elizabeth Taylor, lansată în Statele Unite – FOTO

Compania producătoare de jucării Mattel a decis să onoreze memoria actriţei Elizabeth Taylor şi implicarea acesteia în diverse cauze umanitare prin lansarea pe piaţă a unei păpuşi Barbie, inspirată de personalitatea celebrei artiste americane.

Mama lui Hector Camacho vrea oprirea menţinerii artificiale în viaţă a fiului său

Mama fostului pugilist Hector Camacho, aflat în moarte cerebrală, şi-a exprimat dorinţa ca sâmbătă fiul său să fie deconectat de la aparatul ce îl menţine artificial în viaţă.

Un român a intrat în greva foamei în Franţa. Bărbatul spune că este victima abuzurilor angajatorului

Un român recrutat în ţara sa pentru a lucra în agricultură în regiunea Havre, din Franţa, a intrat în greva foamei, afirmând că este victima angajatorului său.

Explozie într-un restaurant din China: 14 oameni au murit şi 47 au fost răniţi

Paisprezece persoane au fost ucise şi alte 47 rănite, vineri, într-o explozie de gaz produsă într-un restaurant din nordul Chinei, a anunţat sâmbătă presa oficială.

Aproape 400 de şoferi au rămas fără permis în patru zile. Poliţiştii au dat peste 10.000 de amenzi

Peste 10.000 de amenzi au fost date de poliţişti, în patru zile, peste 3.000 de şoferi au fost prinşi conducând cu viteză excesivă, iar în cazul a 400 dintre aceştia au fost reţinute permisele de conducere, informează sâmbătă Poliţia Română.

Larry Hagman, omagiat de lumea artistică. Mesajele colegilor după moartea lui JR din „Dallas”

Linda Gray şi alţi actori din distribuţia serialului "Dallas", producătorii şi directorii posturilor de televiziune care au produs şi difuzat acest show TV, dar şi alte vedete americane s-au declarat întristaţi de moartea actorului Larry Hagman, decedat vineri, la vârsta de 81 de ani.

Farsă la Marele Canion. IMAGINEA cu care o tânără şi-a speriat mama şi a devenit cunoscută pe internet

O tânără a decis să îi facă o farsă mamei sale, care o proteja prea mult şi nu îi permitea să se relaxeze în vacanţă.

Un şofer care a căzut cu maşina într-o râpă a zăcut inconştient trei ore, iar apoi a sunat la 112

Un şofer de 27 de ani care s-a răsturnat cu maşina, sâmbătă, într-o râpă adâncă de cinci metri, după ce a lovit un cap de pod din comuna argeşeană Merişani, a zăcut inconştient aproximativ trei ore, iar după ce şi-a revenit a sunat la Serviciul Unic de Urgenţă 112 şi a solicitat o ambulanţă.

Larry Hagman, „maleficul” pe care telespectatorii adorau să îl urască. Povestea actorului care a spus că „Dallas” este „responsabil” pentru declanşarea Revoluţiei române şi moartea lui Ceauşescu

Viaţa lui Larry Hagman, decedat la vârsta de 81 de ani, a fost marcată de rolul din serialul Dallas, el însuşi spunând despre personajul său, JR Ewing, că lumea "adoră să-l urască". Tot el a declarat că serialul este "responsabil" pentru declanşarea Revoluţiei române şi moartea lui Ceauşescu.

Premiera de gală „Ho Ho Ho 2”. Ce vedete au participat la eveniment

Regizorul Jesus Del Cerro dar şi actriţele Cătălina Grama (Jojo) şi Diana Dumitrescu li s-au alăturat lui Dragoş Bucur şi Andreei Marin la premiera de gală a filmului "Ho Ho Ho 2. O loterie de familie", care a avut loc vineri seară la CinemaPro.

Amy Winehouse va avea statuie. Construcţia va fi inaugurată în 2014, la Londra

O statuie a cântăreţei Amy Winehouse va fi inaugurată la Londra pe 14 septembrie 2014, data la care artista britanică ar fi împlinit vârsta de 31 de ani.

Metodă inedită de a renunţa la fumat. Cum poţi folosi telefonul mobil pentru a scăpa de viciu

Oamenii de ştiinţă au descoperit o nouă metodă care îi ajută pe fumători să renunţe la viciu, cu ajutorul telefonului mobil.

Larry Hagman, cele mai importante roluri ale actorului – VIDEO

Larry Hagman, care a murit la vârsta de 81 de ani din cauza cancerului, a avut un rol prin care a devenit cunoscut în întreaga lume, cel al lui JR Ewing din serialul "Dallas".

LARRY HAGMAN A MURIT. IMAGINI cu JR din „Dallas” în rolul care l-a făcut celebru. A spus că „Dallas” este „responsabil” pentru declanşarea Revoluţiei române şi moartea lui Ceauşescu

Larry Hagman, interpretul lui JR Ewing din serialul "Dallas", a murit la vârsta de 81 de ani, în urma complicaţiilor produse de cancerul la ficat de care suferea de peste 20 de ani. Larry Hagman a declarat în 2011 că serialul este "responsabil" pentru declanşarea Revoluţiei române şi moartea lui Ceauşescu.

SUA îi îndeamnă pe egipteni să îşi rezolve diferenţele „în mod paşnic”

Statele Unite au subliniat vineri că sporirea puterilor preşedintelui egiptean Mohamed Morsi, joi, "suscită îngrijorări" şi au solicitat diferitelor părţi să îşi rezolve diferenţele "în mod paşnic şi prin dialog democratic".

Cel puţin zece răniţi în urma unei explozii într-un club de striptease din Massachussetts

O explozie cauzată aparent de o scurgere de gaze a distrus vineri un club de striptease în Massachussetts (nord-estul Statelor Unite), provocând cel puţin zece răniţi uşor în pofida evacuării dansatoarelor înainte de deflagraţie, conform presei locale.

Un băiat român, în vârstă de 11 ani, a fost găsit vinovat de agresiune sexuală în Marea Britanie

Un băiat în vârstă de 11 ani, originar din România, a fost găsit vinovat de agresarea sexuală a unei femei adulte, relatează publicaţia The Sun în pagina electronică.

DANSEZ PENTRU TINE: Senzualitate şi erotism pe ringul de dans. Care sunt concurenţii care s-au salvat la duel – FOTO, VIDEO

Mişcări ritmice, unduiri senzuale şi spectacol în cea de-a patra ediţie a show-ului DANSEZ PENTRU TINE. Introdus în premieră în acest show, dansul striptease a suscitat comentarii din partea juriului, dar şi ovaţii pentru prestaţiile concurenţilor.

„Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, de Andrei Pleşu, desemnată Cartea Anului 2012

Volumul "Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste", de Andrei Pleşu, apărut la editura Humanitas, a fost desemnat Cartea Anului 2012, într-o ceremonie organizată vineri seară, la sediul din Bucureşti al Uniunii Scriitorilor din România (USR).

Oana Zăvoranu: Vrăjitoarea Melissa mi-a spus să-i dau bani şi maşina pentru a scăpa cu viaţă

Oana Zăvoranu a povestit vineri, în faţa unui judecător de la Tribunalul Ilfov, cum a fost înşelată de vrăjitoarele Melissa şi Vanessa, care au obţinut de la ea sume mari de bani şi un autoturism de lux, sub pretextul că doar aşa poate scăpa cu viaţă după ce i s-ar fi făcut farmece.

Oprescu, despre cazul Micşunescu: Nu intră în discuţie schimbul de terenuri

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, vineri seară, că în cazul Marioarei Micşunescu - cea care vrea să construiască locuinţe pe două hectare din Parcul Tineretului - nu ia în discuţie un schimb de terenuri, precizând că avizul pentru defrişarea respectivei suprafeţe nu va fi dat aşa uşor.

Liga I: Dinamo a învins Oţelul Galaţi, scor 2-1

Formaţia Dinamo a învins, vineri, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1 (2-0), echipa Oţelul Galaţi, într-un meci contând pentru etapa a XVII-a a Ligii I, ultima a turului.

Oprescu: Suntem pregătiţi pentru deszăpezire. Vom avea grijă şi de străzile mici, din cartiere

Primarul general Sorin Oprescu a declarat vineri seară, după inspectarea a două dintre bazele de deszăpezire a Capitalei, că municipalitatea este pregătită pentru iarnă şi că va avea grijă şi de străzile mici, din cartiere, nu doar de marile bulevarde.

David Cameron: Marea Britanie nu a fost izolată la summitul UE

Premierul Marii Britanii, David Cameron, a respins vineri ideea conform căreia ţara lui s-ar afla în izolare pentru că, la summitul UE, a cerut reducerea bugetului comunitar.

Fedorca: În 2013, vom avea o singură etapă de înscrieri în clasa pregătitoare

Înscrierile în clasa pregătitoare din 2013 se vor face într-o singură etapă, în martie, şi nu în patru, cum au fost în acest an, iar consiliile de administraţie ale şcolilor vor stabili criterii de primire a copiilor din alte sectoare, spune secretarul de stat Stelian Fedorca.

Concordia Chiajna – Gloria Bistriţa, scor 2-1, în Liga I

Formaţia Concordia Chiajna a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Gloria Bistriţa, într-un meci contând pentru etapa a XVII-a a Ligii I.

Băsescu: Nu poţi vorbi de un nou acord cu FMI când ai deficienţe pe finalizarea celui existent

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la Bruxelles, că încheierea unui nou acord cu FMI depinde de cât de repede va face Guvernul reformele structurale legate de companiile de stat, care au rămas "consistent în urmă".

Mazăre: Politicienii nu trebuie să fie băţoşi, să pozeze în familişti şi să aibă amante. Aşa cum sunt eu mai bagabont îmi fac treaba

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, le-a spus cetăţenilor prezenţi, vineri seară, la un miting electoral, că politicienii nu trebuie să fie "băţoşi", să pozeze în familişti şi să aibă amante şi că aşa cum este el, "mai golan","mai bagabont", şi-a făcut treaba.

Ponta afirmă în WSJ că vrea depăşirea disensiunilor cu Băsescu după alegeri şi că va rămâne premier

Premierul Victor Ponta afirmă, într-un interviu acordat Wall Street Journal, că, după scrutinul parlamentar din decembrie, este pregătit să dea uitării disensiunile cu preşedintele Traian Băsescu, anticipând că va fi din nou premier şi se va concentra în totalitate pe problemele economice şi sociale.

Băsescu: Eu am făcut informarea publicului. Ce informare să fac Parlamentului? Noului Parlament!

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, vineri seară, la Bruxelles, dacă va informa Parlamentul în legătură cu discuţiile de la Consiliul European, el răspunzând că a făcut o informare pentru public şi că nu are ce informare să facă actualului Parlament.