Mediafax Echipa

O grevă generală „iberică” afectează Portugalia

Portugalia era afectată miercuri de o grevă generală împoriva măsurilor de austeritate ale Guvernului de centru- dreapta, care suscită o nemulţumire populară tot mai mare, circulaţia trenurilor şi metrourilor fiind oprită parţial, iar numeroase zboruri anulate.

STUDIU: Clasamentul celor mai ieftine terenuri din jurul marilor oraşe

Terenurile pentru construcţia unei locuinţe în apropiere de Bucureşti, Braşov, Constanţa şi Timişoara pot fi cumpărate pentru un preţ total de circa 10.000 de euro sau chiar mai puţin, potrivit unui studiu.

Peste 30 de români care locuiau ilegal în regiunea Rennes au fost evacuaţi

Aproximativ 30 de români au fost evacuaţi marţi din trei locuinţe pe care le ocupau în mod ilegal, de mai multe luni, pe Rue du Canal Saint-Martin, la Rennes, şi urmau să fie cazaţi marţi seara la un hotel.

Ponta: România obţine în acest an decontări pe Mediu şi Programul Operaţional Regional

România poate obţine în cadrul acestui an decontările aşteptate din partea Comisiei Europene pentru Mediu şi Programul Operaţional Regional, dar trebuie să aştepte un acord între Parlament şi Comisia Europeană pe Fondul Social pentru a solicita bani pentru POSDRU, a declarat premierul Victor Ponta.

Liga I îşi schimbă formatul! Cum va arăta campionatul românesc din 2014

Comitetul Executiv al LPF a aprobat, miercuri, propunerea de schimbare a sistemului competiţional al Ligii I, anunţul fiind făcut de secretarul Valentin Alexandru.

Kelemen: UDMR propune taxă de solidaritate pentru cei cu venituri anuale de peste 100.000 de lei

UDMR propune, în strategia sa fiscală şi economică, introducerea din 2013 pentru o perioadă de trei ani a unui impozit de solidaritate de 40 la sută aplicat celor cu venituri anuale de peste 100.000 de lei şi doar pentru suma care depăşeşte acest prag.

Ponta îi cere lui Silaghi să fie pregătit pentru intervenţie în caz de ninsori abundente

Premierul Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi, să se asigure că totul este pregătit pentru intervenţie în caz de ninsori abundente şi i-a spus că a fost "norocos" că nu a nins până la această dată, primind asigurări din partea ministrului că au fost luate măsurile necesare.

Cursul BNR a urcat miercuri la 4,5388 lei/euro

Cotaţiile monedei naţionale au urcat spre 4,54 lei/euro spre jumătatea zilei, iar Banca Naţională a României (BNR) a publicat miercuri un curs de referinţă în creştere cu 0,78 bani, la 4,5388 lei/euro.

Ciocniri între manifestanţi şi poliţişti la Madrid

Incidente au izbucnit miercuri la Madrid în momentul în care poliţia a încercat să disperseze câteva sute de manifestanţi care blocau un bulevard din centrul oraşului, în cadrul zilei de grevă generală împotriva austerităţii.

Alessia Năstase, fiica lui Ilie Năstase, debutează în film, cu „Ho Ho Ho 2: O loterie de familie” – VIDEO

Alessia Năstase, fiica celebrului tenisman Ilie Năstase, va debuta ca actriţă în filmul "Ho Ho Ho 2: O loterie de familie", care va avea premiera pe marile ecrane româneşti pe 23 noiembrie.

Cazul traficului de celule umane: Şeful clinicii Sabyc, condamnat la cinci ani de închisoare. Victor Zota a primit trei luni de închisoare cu suspendare

Tribunalul Bucureşti i-a condamnat, miercuri, pe şeful clinicii Sabyc, Harry Mironescu, medicii Natan Lewit şi Genia Ziskind, Cecilia Borza şi Yair Miron la cinci ani de închisoare cu executare, iar Victor Zota, fost director executiv ANT, a primit o pedeapsă de trei luni de închisoare cu suspendare.

Prinţul Charles şi-a sărbătorit ziua de naştere în compania regizorului Peter Jackson

Prinţul Charles a suflat spre cele 64 de lumânări din tortul său aniversar, miercuri, în Noua Zeelandă, pe acordurile unui cântec al trupei The Beatles, în compania cineastului Peter Jackson, regizorului filmelor din francizele "Stăpânul inelelor" şi "The Hobbit".

Apple a oprit vânzarea unui pachet extins de garanţie în magazinele din Italia

Apple a oprit vânzarea unui pachet extins de garanţie în magazinele din Italia, după ce autorităţile antitrust italiene au acuzat compania americană că nu a explicat clienţilor că au dreptul la doi ani de garanţie gratuită, conform reglementărilor UE.

Ponta: Observatori OSCE au fost şi în SUA, Franţa, Lituania, dar Băsescu spune că este ruşinos

Observatori OSCE au fost trimişi şi la alegerile organizate în alte ţări, precum Statele Unite ale Americii, Franţa, Lituania, astfel că România se află într-o companie onorantă, chiar dacă preşedintele Traian Băsescu o tratează ca ruşinoasă, a declarat liderul USL, premierul Victor Ponta.

„Hobbitul – O călătorie neaşteptată”, în premieră pe marile ecrane româneşti – VIDEO

Primul film din trilogia "The Hobbit" - "Hobbitul - O călătorie neaşteptată/ The Hobbit - An Unexpected Journey", va avea premiera pe marile ecrane româneşti pe 14 decembrie.

Ponta îşi avertizează miniştrii: Veţi primi ameninţări şi o să vă găsească toate agenţiile

Premierul Victor Ponta le-a cerut miniştrilor cercetaţi de ANI să prezinte documente şi să folosească procedurile legale de contestare, nu să transmită doar un răspuns politic, el atenţionându-i şi pe ceilalţi membri ai Cabinetului că vor primi ameninţări şi vor fi găsiţi "de toate agenţiile".

Diamantul care a doborât mai mult recorduri mondiale: „Arhiducele Joseph”, vândut cu 21,47 milioane de dolari

"Arhiducele Joseph", un diamant istoric, excepţional, de 76,02 carate, a doborât mai multe recorduri mondiale de preţ, după ce a fost vândut cu 21,47 de milioane de dolari, la o licitaţie care a fost organizată de casa Christie's, marţi seară, la Geneva.

CEDO a condamnat statul român pentru condiţiile precare de detenţie din penitenciare

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat, marţi, o hotărâre prin care a condamnat statul român pentru condiţiile precare din penitenciare, respectiv încălcarea articolului 3 al Convenţiei privind dreptul de a nu fi supus unui tratament degradant, precum şi a dreptului de a vota.

Chiţoiu: Restanţa salarială pe septembrie pentru angajaţii Oltchim va fi achitată începând de joi

Restanţa salarială aferentă lunii septembrie pentru angajaţii Oltchim va fi achitată începând de joi, iar restanţele pe octombrie vor fi plătite la finele lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie, a anunţat ministrul Economiei, precizând că vor fi repornite încă trei secţii ale combinatului.

Gigi Becali, chemat la DNA pentru a da declaraţii într-un dosar: Am fost chemat în dosarul în care e cercetat Doboş. Nu am dat nicio declaraţie

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a fost citat ca martor de procurorii anticorupţie pentru a da declaraţii într-un dosar din 2008.

Principalii protagonişti ai scandalului sexual care a condus la demisia directorului CIA – FOTO, VIDEO

Scandalul sexual care l-a determinat pe directorul CIA David Petraeus să demisioneze l-a implicat, marţi, pe un alt general de patru stele, John Allen, numărul principalilor protagonişti ridicându-se astfel la patru.

Postul Crăciunului a început şi durează 40 de zile

Postul Crăciunului, al doilea ca importanţă după postul Paştilor, începe în 14 noiembrie şi se încheie în 24 decembrie, în cele 40 de zile, cei care postesc pot mânca doar produse vegetale, fără carne şi produse lactate, iar în toate zilele de sâmbătă şi duminică au dezlegare la peşte.

Deputaţii nu vor mai sta în hoteluri. Zgonea: Am blocat licitaţia pentru servicii hoteliere, deputaţii vor locui cu chirie

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat miercuri că a decis să blocheze procedurile pentru un nou caiet de licitaţie pentru servicii hoteliere, iar viitorii deputaţi vor primi o sumă pentru a-şi plăti chiria în Bucureşti şi nu vor mai sta la hoteluri, care sunt prea costisitoare.

Prima ninsoare din acest sezon în Pasul Tihuţa

Prima ninsoare din acest sezon în Pasul Tihuţa, pe DN 17, în judeţul Bistriţa-Năsăud, s-a înregistrat miercuri dimineaţă, pe carosabil depunându-se un strat de zăpadă de circa un centimetru grosime, iar drumarii au intervenit cu 32 de tone de sare.

Iliescu, întrebat dacă îl vede pe Ponta premier după 9 decembrie: Firesc ar fi, a făcut o experienţă

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, declară că "firesc ar fi" ca Victor Ponta să fie din nou premier după alegerile din 9 decembrie, menţionând că acesta "abia a făcut o experienţă" a funcţiei şi opinând că preşedintele va avea "suficientă înţelepciune ca să respecte regulile jocului".

Obiceiurile bancare ale românilor: Doar jumătate au relaţii cu băncile. Ţara noastră e codaşă în Europa Centrală şi de Est

Puţin peste jumătate dintre români (56%) au o relaţie cu o bancă sau mai multe, acest nivel plasând România pe ultimul loc din Europa Centrală şi de Est într-un clasament condus de Slovenia, Austria şi Croaţia, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare a pieţei GfK.

Dorinel Munteanu, posibilul antrenor al lui Dinamo: „Am avut discuţii, dar mai e până la semnarea unui contract”

Tehnicianul Dorinel Munteanu a confirmat, miercuri, pentru agenţia MEDIAFAX, negocierile cu acţionarii clubului Dinamo pentru preluarea funcţiei de antrenor principal, dar a precizat că mai sunt "lucruri de pus la punct" până să semneze un contract cu gruparea "alb-roşie".

Amenzi pentru Dinamo, Rapid şi U Cluj. LPF a penalizat cluburile pentru incidentele din ultima etapă

Cluburile Dinamo, Rapid şi Universitatea Cluj au fost sancţionate cu penalitate sportivă de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru incidente la meciurile disputate în etapa a XV-a a Ligii I, informează lpf.ro.

Produsul care a scandalizat clienţii din Marea Britanie. Ce vinde un lanţ de supermarket-uri înainte de Crăciun – FOTO

Un supermarket foarte cunoscut a generat reacţii negative din partea clienţilor săi după ce a introdus pe rafturi un produs considerat inoportun în preajma sărbătorilor.

Zgonea: Dacă aş fi în locul lui Trăşculescu, aş demisiona din Parlament

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că, dacă ar fi în locul deputatului Alin Trăşculescu, şi-ar da demisia din Parlament, pentru a se pune la dispoziţia organelor Justiţiei şi pentru a ajuta Legislativul să devină mai respectat.

Bancher Deutsche Bank: Aurul va trece de 2.000 dolari pe uncie în 2013, deoarece băncile centrale tipăresc bani

Preţul aurului va atinge anul următor un nou record, peste 2.000 de dolari pe uncie, întrucât băncile centrale vor accelera programele de tipărire de bani pentru susţinerea economiilor naţionale, potrivit şefului diviziei de tranzacţii cu metale al Deutsche Bank, Raymond Key

Toyota recheamă 2,77 milioane de maşini la nivel global: Au defecţiuni la sistemul de direcţie şi la cel al pompei de apă

Toyota va rechema în service 2,77 milioane de autovehicule la nivel global, după ce descoperit defecţiuni la sistemul de direcţie şi la cel al pompei de apă, a informat, miercuri, grupul nipon, la o lună după ce a anunţat un alt program de rechemare, pentru 7,4 milioane de maşini.

Incendiu puternic la o fermă de pui aparţinând companiei „Agricola” în Bacău

Un incendiu puternic, care a fost lichidat de pompieri după 12 ore de intervenţie, a avut loc, în noaptea de marţi spre miercuri, la o fermă de creştere a păsărilor din municipiul Bacău, aparţinând companiei "Agricola".

Băsescu: Trebuie să pornim de la ideea că imediat după alegeri trebuie să lucrăm la reforme

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, miercuri, membrilor delegaţiei FMI, BM şi CE, la începutul întâlnirii de la Cotroceni, că trebuie pornit de la ideea că imediat după alegerile parlamentare din 9 decembrie autorităţile de la Bucureşti trebuie să lucreze la reformele structurale.

Incendiu puternic într-un bloc din Orşova, locatarii fiind evacuaţi

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, într-un apartament dintr-un bloc din Orşova, mai mulţi locatari, între care cinci copii, fiind evacuaţi din cauza fumului dens.

Proteste la Divizia Petrochimică Bradu: Liderii sindicali fiind bruscaţi de către muncitori

Peste 100 de angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu a combinaului Oltchim protestează, miercuri, în faţa unităţii, nemulţumiţi de decizia liderilor sindicali, care au anulat un miting ce urma să se desfăşoară în Capitală, în timpul protestului liderii de sindicat fiind bruscaţi de către muncitori.

Secretarul american al Apărării îşi menţine „încrederea” în generalul John Allen

Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a declarat miercuri că îşi menţine "încrederea" în generalul John Allen, comandantul coaliţiei din Afganistan, al cărui nume a fost implicat în scandalul ce a condus la demisia directorului CIA David Petraeus.

Camera Deputaţilor decide în 20 noiembrie dacă încuviinţează arestarea preventivă a lui Trăşculescu

Camera Deputaţilor se va reuni în 20 noiembrie, la ora 12.00, pentru a decide asupra solicitării de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Alin Trăşculescu, a anunţat, miercuri, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea.

Ion Iliescu, la Spitalul Elias pentru investigaţii

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost din nou, miercuri dimineaţă, la Spitalul Elias pentru continuarea investigaţiilor periodice, starea acestuia fiind bună, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al unităţii sanitare, dr. Dana Safta.

Armata SUA va instala un radar şi un telescop spaţial pe teritoriul Australiei

Armata americană va instala pe teritoriul australian un radar puternic şi un telescop spaţial, potrivit unui acord încheiat miercuri între cele două ţări, au anunţat acestea miercuri.