Mediafax Echipa

Transelectrica a avut în primele 9 luni un profit de 19,2 milioane lei, de opt ori mai redus decât anul trecut

Transelectrica (TEL) a încheiat primele nouă luni cu un profit net de 19,2 milioane lei (4,3 milioane euro), de aproape opt ori sub cel din perioada similară a anului trecut, în trimestrele doi şi trei din acest an compania naţională de transport al energiei electrice înregistrând pierderi.

A treia zi de proteste la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea

Aproximativ 300 de salariaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, în faţa pavilionului administrativ, cerând ca premierul Victor Ponta să vină să le explice de ce Guvernul nu şi-a onorat promisiunile.

Miron Cozma poate intra în Capitală şi în Petroşani din 1 decembrie, când îi expiră interdicţia

Interdicţia de a intra în Bucureşti şi în Petroşani impusă de instanţă în cazul lui Miron Cozma, în urma implicării acestuia în mineriadele din 1991 şi 1999, expiră la 1 decembrie, fostul lider al minerilor declarând că în 2 decembrie va merge la Petroşani, pentru prima dată după 1999.

Argeş: Zeci de percheziţii la persoane suspectate de evaziune fiscală şi tăieri ilegale de arbori

Un număr de 57 de percheziţii au loc, miercuri, în mai multe localităţi din judeţul Argeş, fiind vizate 57 de persoane suspectate de evaziune fiscală şi tăieri ilegale de arbori, infracţiuni comise prin intermediul a 16 societăti comerciale.

FRAUDE INFORMATICE: Percheziţii în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Germania şi Italia. Un agent de la Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 6 era implicat în operaţiune. PREJUDICIUL: Un milion de euro

Procurorii DIICOT şi autorităţile germane şi italiene fac, miercuri, simultan, 32 de percheziţii în Bucureşti, Constanţa şi Ploieşti, precum şi în Germania şi Italia, într-un caz de fraude informatice, membrii grupării fiind ajutaţi de un agent de la Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 6. Membrii grupării au produs un prejudiciu de un milion de euro, după ce, cu carduri false, au retras bani din bancomate din Germania, Italia şi Olanda, au făcut cumpărături în magazine din Bulgaria şi Belgia şi au vândut fictiv prin internet ceasuri şi bijuterii.

Spania se confruntă cu a doua grevă generală din acest an

Spania se confruntă miercuri cu cea de-a doua grevă generală din acest an, în cadrul unei acţiuni europene comune convocate în semn de protest faţă de măsurile de austeritate, şomaj şi sărăcie, ce generează o nemulţumire generală tot mai mare.

Inspecţie la cea mai veche centrală nucleară din SUA, după trecerea uraganului Sandy

Autoritatea pentru siguranţă nucleară din Statele Unite (NRC) a anunţat marţi lansarea unei misiuni de inspecţie la centrala din Oyster Creek, cea mai veche din ţară, unde a fost declanşată o procedură de alertă după trecerea uraganului Sandy, la sfârşitul lui octombrie.

Coreea de Nord ar fi încercat să trimită piese pentru rachete în Siria

Coreea de Nord a încercat în mai să trimită piese pentru rachete balistice Siriei, încălcând embargoul ONU, afirmă miercuri presa japoneză.

Cel de-al XVIII-lea congres al Partidului Comunist Chinez s-a încheiat

Partidul Comunist Chinez (PCC) a încheiat, miercuri, cel de-al XVIII-lea congres după ce şi-a ales comitetul central care îi va desemna, încă de joi, pe noii lideri ai Chinei în următorii cinci ani, a anunţat preşedintele Hu Jintao.

Doi morţi şi aproximativ 30 de răniţi într-un accident feroviar în Muntenegru

Două persoane au murit şi alte aproximativ 30 au fost rănite după ce un tren a lovit o drezină în nordul Muntenegrului, pe o cale ferată ce duce spre portul Bar de la Marea Adriatică, a anunţat marţi o sursă oficială.

Cazul de înşelăciune de un milion de euro: Şapte persoane, între care un notar din Sibiu, au fost arestate preventiv

Şapte persoane, între care un notar public din Sibiu, au fost arestate preventiv, marţi noapte, de Curtea de Apel Alba Iulia, în cazul înşelăciunii cu un prejudiciu de un milion de euro, alte cinci persoane rămânând cu interdicţia de a părăsi ţara, dispusă de către procurorii DIICOT Alba Iulia.

GALERIE FOTO – DACIA a lansat noile modele pe piaţa românească

Dacia-Renault a lansat, marţi seară, pe piaţa românească, cele trei modele Dacia, care au fost prezentate în premieră în urmă cu o lună la Salonul Auto de la Paris. La eveniment au participat manageri ai companiei, printre care directorul de operaţiuni pentru zona Europa şi Mediterană şi directorul uzinei de la Piteşti, precum şi preşedintele Traian Băsescu, alături de consilierii prezidenţiali Bogdan Drăgoi şi Daniel Funeriu.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 14 noiembrie

În 1840, s-a născut pictorul francez Claude Monet, întemeietor al curentului impresionist în pictură (d. 1926).

VOCEA ROMÂNIEI: Tensiune, duete sub aşteptări, dar şi interpretări remarcabile în a doua ediţie a Confruntărilor – VIDEO

A doua ediţie a Confruntărilor din show-ul "Vocea României" a fost una plină de tensiune, atât în ring, dar mai ales în juriu, antrenorii având schimburi dure de replici în încercarea de a-şi susţine elevii sau alegerile făcute.

Mircea Lucescu, despre sentinţele în DOSARUL TRANSFERURILOR: S-a exagerat, era suficientă o amendă sau să dea banii înapoi

Tehnicianul Mircea Lucescu consideră exagerată sentinţa dictată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul Transferurilor şi crede că era suficient ca justiţia să-i oblice pe cei găsiţi vinovaţi în acest caz să returneze banii pe care i-au obţinut.

DACIA pregăteşte încă trei modele. Va urma un break şi o camionetă – GALERIE FOTO

Automobile Dacia, parte a grupului Renault, pregăteşte încă trei noi modele, printre care un break şi o camionetă, după ce marţi a lansat la Bucureşti noile versiuni Logan, Sandero şi Sandero Stepway.

Pivniceru: Dacă Niţu şi Irimie sunt respinşi, probabil îi propun pe următorii nominalizaţi

Ministrul Justiţiei Mona Pivniceru a declarat, marţi seara, că nu ştie ce va face în cazul respingerii propunerilor sale pentru funcţiile de procuror general al României şi procuror şef al DNA, dar că "probabil" îi va desemna pe următorii doi în ordinea nominalizărilor pe care le-a făcut.

Băsescu, la lansarea noilor modele DACIA: Noile modele confirmă capacitatea României de a produce maşini la vârf de tehnologie – GALERIE FOTO

Preşedintele Traian Băsescu a participat, marţi seară, la lansarea noilor modele Dacia Logan, Sandero şi Sandero Stepway, el declarând că nu o să-şi cumpere unul dintre acestea deoarece mai are cumpărate o Dacia Duster şi un Ford B-Max, însă speră să le conducă dacă vor fi achiziţionate de SPP.

Mircea Lucescu: Răzvan nu va mai reveni niciodată în fotbalul românesc

Antrenorul Mircea Lucescu a declarat, marţi, că fiul său, Răzvan, fost tehnician al echipei naţionale, nu va mai reveni niciodată în fotbalul românesc din cauza presiunilor şi a linşajului mediatic la care a fost supus în perioada în care a fost selecţioner.

Renault promite să menţină toate fabricile din Franţa, în schimbul flexibilităţii angajaţilor

Renault s-a angajat marţi să menţină în activitate toate fabricile din Franţa, dacă reprezentanţii sindicatelor vor accepta măsuri pentru mai multă flexibilitate a forţei de muncă.

Vladimir Putin şi Barack Obama au discutat telefonic despre dezvoltarea relaţiilor bilaterale

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cel american, Barack Obama, au exprimat marţi, într-o conversaţie telefonică, dorinţa "dezvoltării" relaţiilor dintre Moscova şi Washington, anunţă Kremlinul.

Băsescu, întrebat dacă l-a sunat Ponta: Staţi mă copii, că nu am avut timp să răspund

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat de jurnalişti, marţi seară, la plecarea de la lansarea noilor modele Dacia, dacă a fost sunat de către premierul Victor Ponta, el precizând: "Staţi măi copii, că nu am avut timp să răspund".

Medicul estetician Naser, cercetat în libertate

Medicul estetician Abu Bakr Kasem Mohd Jamil Naser va fi cercetat în libertate pentru evaziune fiscală, Tribunalul Bucureşti respingând, marţi seara, propunerea procurorilor de arestare preventivă a doctorului.

SCANDALURILE SEXUALE din lumea business-ului, tot mai greu de evitat în era informaţiei

Deşi nu există indicii că şefii de companii ar fi mai predispuşi la aventuri extraconjugale decât în trecut, incidenţa şi intensitatea scandalurilor sexuale din lumea corporate au crescut puternic pe fondul exploziei social media, dar şi odată cu apariţia unei exigenţe sporite în această privinţă.

Ministerul Economiei reia procesul de selecţie a managementului privat la companiile de stat

Ministerul Economiei reia procesul de selecţie a managementului privat la companiile de stat din portofoliul instituţiei, suspendat în vară odată cu încetarea contractului cu firma Pedersen & Partners.

Mihai Răzvan Ungureanu la Gândul LIVE: Ponta nu va mai fi premier după alegeri, nu participă la anumite zile de naştere

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu susţine că Victor Ponta nu va mai obţine un mandat de şef al guvernului după alegeri, sugerând că mutarea va fi făcută chiar din interiorul USL.

Băsescu: Riscăm la raportul Comisiei Europene să se facă menţiunea că nu mai respectăm criteriile de la Copenhaga

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că există riscul ca în raportul Comisiei Europene pe MCV să se facă menţiunea că România nu mai respectă criteriile tratatului de la Copenhaga.

Tesla Model S, primul automobil electric desemnat maşina anului de revista americană Motor Trend

Sedanul Model S al producătorului american de automobile electrice Tesla a fost desemnat "Maşina anului 2013" de către prestigioasa revistă americană Motor Trend, învingând maşini ale unor producători mari precum BMW şi Ford.

Subofiţer britanic acuzat de spionaj în favoarea Rusiei

Un subofiţer al Forţelor Navale britanice este acuzat de legături cu doi agenţi de spionaj din Rusia, militarul fiind adus marţi în faţa justiţiei.

Nesu Magazine, revistă dedicată lui Mihai Neşu, lansată în Olanda

O revistă dedicată fostului fotbalist Mihai Neşu - "Nesu Magazine" - va apărea, miercuri, în Olanda, publicaţia fiind susţinută de fundaţia românului şi având preţul de cinci euro, informează site-ul oficial al grupării FC Utrecht.

Taxele de pod la trecerile peste Dunăre vor fi majorate. Facilităţi pentru treceri multiple

Taxele pentru o trecere peste Dunăre pe podurile de la Giurgeni - Vadul Oii şi Feteşti - Cernavodă vor fi majorate cu peste 10%, în două faze, dar vor fi acordate reduceri pentru trecerile multiple şi preplătite.

Pele a fost operat la şold la Sao Paulo

Legenda fotbalului brazilian, Pele, în vârstă de 72 de ani, a fost operat la şold, marţi, la Sao Paulo, şi urmează să părăsească spitalul miercuri, a anunţat un purtător de cuvânt al fostului fotbalist.

Firmele de pe Rasdaq vor fi transferate pe o piaţă reglemenatată sau un sistem alternativ – proiect

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) încearcă din nou să clarifice problema pieţei Rasdaq şi propune mutarea firmelor pe o piaţă reglementată sau unul dintre sistemele alternative de tranzacţionare (ATS) din România.

Ion Iliescu şi-a făcut controlul medical periodic la Spitalul Elias

Ion Iliescu şi-a făcut, marţi, controlul medical periodic la Spitalul Elias din Capitală şi nu are probleme, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al unităţii Dana Safta.

Mopedele vor fi conduse din 19 ianuarie 2013 numai cu permis de conducere

Mopedele vor putea fi conduse, începând cu data de 19 ianuarie 2013, numai cu permis de conducere, după ce, luni, în Monitorul Oficial a fost publicată legea prin care se modifică Ordonanţa de Urgenţă ce reglementează circulaţia pe drumurile publice.

Cinci ţări UE se vor angaja în favoarea unei Apărări europene

Reuniunea prevăzută joi la Paris a miniştrilor Apărării şi Afacerilor Externe din cinci ţări europene ar urma să conducă la "un text de angajare" care să afirme voinţa lor comună de avansare a unei "Apărări europene", a anunţat Jean-Yves Le Drian, ministrul francez al Apărării.

Premierul Ucrainei adresează un apel opoziţiei pentru formarea unui guvern

Premierul Ucrainei, Mykola Azarov, îndeamnă partidele de opoziţie să formeze o coaliţie cu formaţiunea de guvernământ pentru rezolvarea problemelor economice ale ţării.

Băsescu: Voi avea o întâlnire cu Ponta, nu ştiu dacă miercuri sau joi, în funcţie de programe

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că va avea o întâlnire cu premierul Victor Ponta, precizând că nu ştie dacă aceasta va avea loc miercuri sau joi şi că discuţiile vor fi stabilite în funcţie de programele fiecăruia.

Ponta, invitat de premierul elen, Antonis Samaras, să facă o vizită oficială la Atena

Premierul elen, Antonis Samaras, i-a transmis marţi, omologului român, Victor Ponta, cu ocazia unei întrevederi bilaterale, invitaţia de a efectua în perioada urmatoare o vizită oficială la Atena, informează biroul de presă al Guvernului.

Băsescu: Antonescu a avut o contribuţie esenţială la punerea sub semnul întrebării a statului de drept. Declaraţiile preşedintelui

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, într-o declaraţie de presă de la Palatul Cotroceni, că fostul preşedinte interimar al României, Crin Antonescu, a avut "o contribuţie esenţială la punerea sub semnul întrebării a statului de drept".