Mediafax Echipa

Dosar penal legat de cazul unor mineri care ar fi împiedicaţi să voteze la referendum

Poliţiştii din Gorj s-au sesizat din oficiu, marţi, şi au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări după ce presa a relatat că unor angajaţi ai unei unităţi minieri li s-ar fi luat cărţile de identitate de către conducere, pentru a nu putea participa la referendum, potrivit IPJ Gorj.

Oradea: Ponta a discutat cu autorităţile despre modernizarea aeroportului, un pasaj suprateran şi CET

Premierul Victor Ponta a discutat cu autorităţile locale, la Oradea, despre trei proiecte importante pentru oraş - modernizarea aeroportului, trecerea CET II în administrarea municipalităţii şi finanţarea unui pasaj suprateran la ieşirea spre Arad.

Miting USL la Oradea, la care participă Ponta şi Antonescu

Aproximativ 8.000 de persoane participă, marţi seară, la un miting organizat de USL la Oradea pentru demiterea lui Traian Băsescu, pe scena amplasată în zonă urcând şi liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Mihai-Răzvan Ungureanu: Arma noastră pe 29 iulie este boicotul

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu îndeamnă, pe Facebook, la neparticipare la referendum, arătând că mesajul este acela că nu se poate legitima "un mod de a face politică fără scrupule, demnitate şi în dispreţul întregii societăţi".

Gândul LIVE – Cum comentează Cristian Tudor Popescu decizia lui Traian Băsescu de a BOICOTA referendumul

Gândul LIVE este platforma video online care găzduieşte transmisii în timp real ale celor mai importante ştiri, dezbătute, explicate şi puse în perspective surprinzătoare şi relevante.

Navele militare ruse care se îndreaptă spre Siria au intrat în Marea Mediterană

Navele militare ruse care se îndreaptă spre Siria au trecut de Strâmtoarea Gibraltar, intrând în Marea Mediterană, anunţă Ministerul rus al Apărării.

Oficiali UE: Grecia va avea nevoie de o nouă restructurare a datoriilor

Grecia va avea nevoie probabil de o nouă restructurare a datoriilor, al cărei cost va fi suportat de Banca Centrală Europeană (BCE) şi de guvernele zonei euro, au declarat marţi oficiali ai Uniunii Europene

Un fost deţinut – condamnat pentru omor – obţine despăgubiri de 20.000 de euro, la CEDO

Un fost deţinut - care la 27 de ani a fost condamnat la 12 ani şi jumătate pentru omor - a obţinut, marţi, despăgubiri de 20.000 de euro de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde a reclamat condiţiile de igienă din detenţie, inclusiv probleme stomatologice ce au dus la pierderea unor dinţi.

Spania, Italia şi Franţa cer aplicarea imediată a acordurilor summitului din iunie

Spania, Italia şi Franţa cer aplicarea imediată a acordurilor summitului european din iunie, care prevăd în principal extinderea intervenţiei fondurilor de salvare în favoarea ţărilor aflate în dificultate, se arată într-un comunicat comun al celor trei state.

Ionuţ Popa a primit avertisment pentru că a părăsit o zi pe CSMS Iaşi

Preşedintele Comitetul Director al CSMS Iaşi, Leonida Antohi, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, la finalul şedinţei forului pe care îl conduce, că antrenorul Ionuţ Popa a primit avertisment scris pentru faptul că a părăsit o zi echipa.

Sile Cămătaru a fost transferat la Penitenciarul Rahova

Vasile Balint, cunoscut drept Sile Cămătaru, condamnat pentru proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane, a fost transferat, marţi după-amiază, din arestul Poliţiei Capitalei la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Hidroelectrica a denunţat contractul cu Energy Holding, care a generat pagube de 1,4 mld. lei

Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a anunţat marţi că a denunţat contractul încheiat de producătorul de electricitate cu firma Energy Holding, din analize rezultând că acesta a generat, din 2006, pierderi de 1,4 miliarde de lei.

Becali: Borcea mă enerva că lua titluri cu „butoanele”, dar am decis să-i fiu naş datorită sufletului

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, că fostul acţionar dinamovist Cristian Borcea îl enerva în urmă cu mai mulţi ani, deoarece "alb roşii" câştigau campionate cu el la "butoane", însă a precizat că a decis să îi fie naş de cununie, după ce şi-a dat seama că are un suflet curat.

Anchetă la Fukushima: Măsurarea nivelului radiaţiilor, după accident, ar fi fost trucată

Ministrul japonez al Muncii a anunţat marţi deschiderea unei anchete privind expunerea angajaţilor centralei Fukushima la radiaţii, după publicarea unor articole acuzatoare la adresa unui subcontractor care ar fi cerut angajaţilor să mintă pe această temă.

Fostul primar al oraşului Buftea, judecat pentru că a luat mită un autoturism de 86.000 de euro

Fostul primar al oraşului Buftea Ion Stoica a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită, după ce a primit un autoturism Mercedes în valoare de peste 86.000 de euro de la reprezentantul unei firme pentru a aviza mai multe documente necesare construirii unui ansamblu de locuinţe.

Cosmin Radu: Vom merge la Londra ca outsideri, dar ei trebuie să arate că sunt mai buni ca noi

Căpitanul echipei naţionale de polo a României, Cosmin Radu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că "tricolorii" vor participa la Jocurile Olimpice din postura de outsideri, dar s-a arătat încrezător în ceea ce priveşte calificare în faza sferturilor de finală.

Proteza unui sportiv calificat la Jocurile Paralimpice, furată în Franţa

Un sportiv selecţionat pentru Jocurile Paralimpice de la Londra şi medaliat cu aur la ediţia din 2008, de la Beijing, a rămas pentru câteva zile fără proteza braţului său stâng, aceasta fiind furată, la Paris, odată cu scuterul în care se afla, au anunţat, marţi, autorităţile locale.

Antena 3, amendată cu 15.000 de lei pentru dezechilibre în campanie şi limbaj injurios

CNA a amendat cu 15.000 de lei Antena 3, pentru dezechilibre în dezbaterile electorale şi în emisiunile informative difuzate între 16 iulie şi 22 iulie, dar şi pentru limbajul injurios folosit de Gheorghe Zamfir la adresa preşedintelui suspendat Traian Băsescu, în emisiunea "La ordinea zilei".

Ponta: ANAF a încasat în trimestrul II cu 1,2 miliarde lei mai mult din combaterea evaziunii

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a raportat pentru perioada aprilie-iunie încasări la bugetul de stat mai mari cu 1,2 miliarde lei din combaterea reţelelor de evaziune fiscală, comparativ cu primul trimestrul a acestui an, a declarat premierul Victor Ponta.

Statele UE resping proiectul de buget al Comisiei Europene pentru 2014-2020

Statele UE au respins marţi proiectul de buget al Comisiei Europene pentru perioada 2014-2020, iar cei mai mari contributori au cerut economii masive pentru a se ţine cont de contextul austerităţii din Europa.

Anders Breivik va fi mutat temporar într-un alt penitenciar

Anders Behring Breivik, care a ucis 77 de persoane în iulie 2011 în Norvegia, a fost transferat temporar într-o altă închisoare, pe perioada efectuării unor lucrări la centrul de detenţie în care a fost încarcerat anterior, au anunţat oficialii penitenciarului marţi.

„Epoca de gheaţă 4: Continente în derivă”, din nou lider în box office-ul românesc de weekend – VIDEO

Filmul de animaţie "Epoca de gheaţă 4: Continente în derivă" este din nou lider în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 542.690 de lei şi 25.469 de spectatori, informează Asociaţia Film România.

Lider PSD: Băsescu a fost apreciat de popor ca Popeye marinarul cel curajos, iar acum a ajuns Olive

Preşedintele PSD Covasna, Horia Grama, consideră că boicotul anunţat de PDL este o expresie a fricii lui Traian Băsescu de a se prezenta în faţa votului popular, care se va întoarce împotriva sa, deoarece oamenii l-au apreciat ca pe "curajosul Popeye marinarul, iar acum a ajuns Olive".

Premieră în conflictul din Siria: Aviaţia militară siriană a bombardat cartiere ale oraşului Aleppo, al doilea ca mărime

Avioane ale Forţelor Aeriene siriene au bombardat cartiere situate în estul oraşului Aleppo, în ceea ce pare a fi o premieră în cadrul conflictelor care afectează Siria.

Ponta: Decizia CC privind intervalul de vot la referendum este normală şi de bun-simţ

Decizia Curţii Constituţionale în cazul intervalului orar în care se poate vota la referendum este una normală şi de bun-simţ, lipsită de bun-simţ fiind contestaţia depusă de PDL la Curte, a declarat premierul Victor Ponta.

CCR a decis că legea privind stabilirea prin HG a orarului referendumurilor e neconstituţională

Curtea Constituţională a constatat, marţi, că este neconstituţională modificarea Legii 3/2000 în sensul ca intervalul de desfăşurare a referendumurilor naţionale să fie stabilit prin hotărâre de Guvern.

Patronate: TVA de 9% pentru alimente va duce la scăderea preţurilor cu 15% şi la reducerea evaziunii

Reducerea TVA de la 24% la 9% pentru alimentele de bază va duce la o scădere a preţurilor acestor produse cu 15% şi la diminuarea semnificativă a evaziunii fiscale, potrivit reprezentanţilor patronatelor din domeniu.

Un autocar cu muncitori ai unei fabrici din Timişoara s-a răsturnat. Cinci persoane au fost rănite

Un autocar care transporta aproximativ 20 de muncitori de la fabrica Frigorex din apropierea Timişoarei s-a răsturnat, marţi după-amiază, imediat după ieşirea din fabrică, iar în urma accidentului cinci persoane au fost transportate la spital, având traumatisme minore.

Russell Crowe va debuta ca regizor de lungmetraj

Actorul Russell Crowe va debuta ca regizor de lungmetraj cu un film despre viaţa şi cariera actorului american de stand-up comedy Bill Hicks.

Vlad Filat, în topul preferinţelor cetăţenilor din Republica Moldova

Premierul Vlad Filat se bucură în continuare de sprijinul cetăţenilor Republicii Moldova, potrivit ultimului sondaj realizat de Centrul pentru Investigaţii Sociologice şi Marketing, CBS-AXA.

Festivalul de la Mamaia 2012 va avea loc între 24 şi 26 august

Cea de-a 42-a ediţie a Festivalului de la Mamaia va avea loc între 24 şi 26 august, la Teatrul de Vară Soveja din Constanţa, incluzând şi anul acesta secţiunea "Rock", inaugurată la ediţia precedentă, dar şi o seară omagială in memoriam Aurelian Andreescu, potrivit organizatorilor.

Zgonea: Nimeni în România, indiferent de culoarea politică, nu poate coabita cu Traian Băsescu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că nimeni în România, indiferent de culoarea politică, nu poate coabita cu Traian Băsescu şi cu "clica sa".

Cel mai elegant copil din lume – garderoba sa, în valoare de 2 milioane de dolari. Ce copii celebri o urmează în top – FOTO

Suri Cruise, fiica în vârstă de şase ani a actorilor Tom Cruise şi Katie Holmes, ocupă primul loc în topul celor mai eleganţi copii din lume, alcătuit pe baza unui sondaj realizat de site-ul britanic twistedtwee.co.uk.

Cepoi: Varianta să încasezi bani în privat şi să tratezi pacientul în public nu poate fi acceptată

Noul contract cadru privind acordarea asistenţei medicale va reglementa raportul dintre spitalul public şi cel privat, varianta ca banii să fie încasaţi în privat, iar pacientul să fie tratat în sistemul public fiind mai puţin acceptabilă, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.

Premierul bulgar: Presupusul autor al atentatului din Burgas probabil a venit dintr-un stat Schengen

Presupusul autor al atentatului din Bulgaria probabil a venit din Spaţiul Schengen, afirmă premierul bulgar, Boiko Borisov, sugerând că teroristul a avut complici.

Raed Arafat: Până la sfârşitul lui 2013, vom avea opt baze aeriene de Salvare

România va avea, până în 2013, opt baze aeriene de Salvare, pe care vor opera elicoptere SMURD, aparatele de zbor dotate pentru urgenţe medicale realizând, anul acesta, 950 de intervenţii şi transferuri de pacienţi, în 1.832 ore de zbor, a declarat marţi subsecretarul de stat Raed Arafat.

Souleymane Keita a semnat cu CSMS Iaşi

Vicepreşedintele CSMS Iaşi, Cristian Stărică, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că jucătorul senegalez Souleymane Keita a semnat cu gruparea din dealul Copoului un contract pentru o perioadă de un an.

CCR: Decizia privind programul la referendum între 7.00 şi 23.00, constituţională

Curtea Constituţională a decis, marţi, că modificările aduse Legii referendumului prin legea adoptată în 18 iulie de Camera Deputaţilor, care stabileşte intervalul de vot între 7.00 şi 23.00, este constituţională.

Un tânăr arestat preventiv pentru furt calificat a evadat din arestul IPJ Bacău

Un tânăr de 30 de ani, din judeţul Vaslui, a evadat, marţi după-amiază, din arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, unde era încarcerat pentru furt calificat, în timp ce se afla la plimbare în curte, la ora transmiterii acestei ştiri el fiind căutat de către poliţişti.

Rus: Numărul total al cetăţenilor cu drept de vot este de 18.292.514

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a anunţat, marţi, că numărul total al cetăţenilor cu drept de vot este de 18.292.514, precizând că la referendumul de duminică vor fi organizate 18.548 de secţii de votare, din care 18.242 în ţară, cu 1.068 mai multe decât în 2007.