Mediafax Echipa

Rovana Plumb amână convocarea Comitetului de Analiză Tehnică pentru Roşia Montană din cauza vizitelor unor experţi CE

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că este nevoită să amâne convocarea Comitetului de Analiză Tehnică (CAT) pentru proiectul de la Roşia Montană, pe care intenţiona să o facă pentru vineri, pe motiv că instituţia va primi vizita unor experţi ai CE.

Noul Guvern francez, format miercuri. Prima şedinţă va avea loc joi

Noul premier francez Jean-Marc Ayrault a anunţat că primul Guvern al preşedintelui François Hollande va fi format "până la sfârşitul după-amiezii" miercuri şi se va întruni în şedinţă a Consiliului de Miniştri joi.

O poliţistă de frontieră româncă aflată în misiune în Grecia a purtat flacăra olimpică

Autorităţile elene au ales o poliţistă de frontieră din România aflată în misiune Frontex în Grecia să poarte torţa cu flacăra olimpică de la linia de demarcaţie a frontierei Greciei cu Turcia, informează, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Filmul „Casablanca”, difuzat gratis pe Facebook, după 70 de ani de la lansare

Filmul "Casablanca", regizat în 1942 de Michael Curtiz, va celebra 70 de ani de la lansare printr-o difuzare gratuită pe reţeaua de socializare Facebook.

Părinţii elevului mort la şcoală spun că au aflat abia miercuri că băiatul a fost împins de un coleg

Părinţii copilului din Filiaşi care a murit după ce a fost împins de un coleg de clasă afirmă că nu au primit nicio informaţie de la cadrele didactice referitoare la incident şi că lor li s-a spus că băiatului i s-a făcut rău, a căzut şi s-a lovit cu capul de un fişet.

Cursul leu/euro a atins al patrulea maxim istoric consecutiv

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României a crescut şi miercuri, cu 0,52 bani, la 4,4463 lei/euro, atingând astfel cel de-al patrulea maxim istoric consecutiv, deşi banca centrală este prezentă în piaţa interbancară pentru susţinerea leului, potrivit dealerilor.

Ministrul Agriculturii: Legumele şi fructele nu se vor mai scumpi în perioada următoare

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu crede că preţurile legumelor şi fructelor vor creşte în perioada următoare, pentru că oferta se va majora ca urmare a apariţiei pe piaţă a produselor autohtone.

Cătălina Ponor, subinspector în MAI. Guvernul deblochează un post pentru angajarea gimnastei

Guvernul va aproba prin memorandum deblocarea unui post în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, astfel încât gimnasta Cătălina Ponor, care activează în cadrul clubului Dinamo, să poată fi angajată cu funcţia de subinspector, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul de resort, Ioan Rus.

CONFERINŢA RoNewMedia: Unul din patru români preferă să îşi facă cumpărăturile online de la companii sau prin portaluri din străinătate

Unul din patru români preferă să îşi facă cumpărăturile online de la companii sau prin portaluri din străinătate, susţine Dan Bulucea, country manager Google România.

Ponta acuză Guvernul Boc că „şi-a bătut joc” de profesori, tăind finanţarea pentru Bacalaureat

Premierul Victor Ponta a cerut ministrului interimar al Educaţiei, Liviu Pop, să constituie un comandament care să pregătească examenul de Bacalaureat, arătând totodată că trebuie reparată şi "bătaia de joc" a Guvernului Boc care a tăiat finanţarea destinată profesorilor responsabili de acest examen.

Liviu Pop: Prioritatea zero este legată de examenele naţionale şi de bacalaureat

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, miercuri, că în perioada scurtă a mandatului său la conducerea ministerului, prioritatea zero este legată de examenele naţionale şi de bacalaureat, întrucât unele termene sunt foarte scurte, iar altele chiar întârziate.

Daniel Constantin vrea înfiinţarea de depozite pentru legume şi fructe, care ar reduce preţurile

Statul poate veni în sprijinul agricultorilor prin parteneriate public-private pentru înfiinţarea de depozite de legume şi fructe, ceea ce ar duce la scăderea preţurilor la aceste produse, a declarat miercuri într-o coferinţă de presă ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Dan Tătaru, numit secretar de stat în MApN, post pe care l-a deţinut şi în Guvernul PDL-PSD

Social-democratul Dan Tătaru a preluat, miercuri, funcţia de secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, înlocuindu-l pe Mihail Vasile Ozunu (PDL), el ocupând acest post şi în Guvernul PDL-PSD, în anul 2009.

EXPOZIŢIE INEDITĂ: Şapte DIAMANTE CELEBRE vor fi expuse împreună pentru prima dată – GALERIE FOTO

Diamantul Cullinan este cel mai mare diamant descoperit vreodată în lume, el cântărind în forma brută 3.106 carate. Din el, bijutierii au obţinut 105 piese, 9 diamante mari şi 96 mici. Piesele mari fac parte din bijuteriile coroanei britanice şi se află sub pază în Turnul din Londra. În această vară, şapte din cele nouă diamante mari vor fi expuse pentru prima dată în acelaşi loc, cu ocazia unei expoziţii ce va fi organizată la Palatul Buckingham.

Marga: Consulul din Catania nu ştie limba italiană. Se vor face evaluări ale personalului diplomatic

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, miercuri, că nu este normală situaţia Consulatului de la Catania, unde consulul numit pe afinităţi politice nu cunoaşte limba italiană, el arătând că vor fi făcute evaluări ale personalului diplomatic.

Mediafax.ro lansează PromisMetru, indicatorul online de încredere în politicieni şi planurile lor

Mediafax.ro, unul dintre cele mai importante site-uri de ştiri din România, lansează, miercuri, PromisMetru, un instrument online dezvoltat pentru a măsura încrederea cetăţenilor în promisiunile electorale ale candidaţilor la alegerile locale.

Georgeta Gavrilă (PNL), secretar general al MApN, a fost propusă ca prefect al Capitalei

Georgeta Gavrilă, secretar general al Ministerului Apărării, a fost propusă pentru postul de prefect al municipiului Bucureşti, o decizie urmând să fie luată de Guvern, au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, surse oficiale.

Companiile petroliere vor fi suprataxate din 2013

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat miercuri că Guvernul pregăteşte un proiect de lege privind suprataxarea veniturilor excepţionale ale companiilor petroliere, care ar urma să fie aprobat până la finele anului şi aplicat din 2013.

Grecii au retras din bănci peste 700 milioane de euro într-o zi. Avertismentul Băncii Centrale: TEAMA S-AR PUTEA TRANSFORMA ÎN PANICĂ

Grecii au retras luni din bănci peste 700 milioane de euro, potrivit unor discuţii între preşedintele ţării, Karolos Papoulias, şi liderii partidelor, în cadrul cărora şeful statului a transmis un avertisment al băncii centrale că teama populaţiei s-ar putea transforma în panică.

CNN va produce şi difuza filme şi documentare

Reţeaua de televiziune prin cablu CNN, specializată în difuzarea de ştiri, intenţionează să facă concurenţă industriei filmului de la Hollywood şi va produce filme şi documentare, informează contactmusic.com.

Procesul lui Ratko Mladici în faţa Tribunalului Penal Internaţional. Acuzarea: Mladici a luat în mâinile sale epurarea etnică a Bosniei – LIVE VIDEO

Procesul fostului lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, în vârstă de 70 de ani, acuzat în special de masacrul de la Srebreniţa din iulie 1995, a început miercuri la Haga, în faţa Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie. Şedinţa prezidată de judecătorul olandez Alphons Orie, în cursul căreia acuzarea urmează să pronunţe declaraţia liminară, a început în jurul orei 9.00 (10.00, ora României).

BIOGRAFIE: Ratko Mladici, liderul militar implacabil al sârbilor din Bosnia, este judecat de TPI

Ratko Mladici, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, al cărui proces a început miercuri la Tribunalul Penal Internaţional, este acuzat că ar fi unul dintre principalii artizani ai Războiului din Bosnia, în care au fost ucise, între 1992 şi 1995, peste 200.000 de persoane.

BCR a depăşit pragul de 1 miliard de euro acordaţi în cadrul Programului Prima Casă

Banca Comercială Romană (BCR) a depăşit pragul de 1 miliard de euro la creditele acordate în cadrul programului Prima Casă, banca sprijinind astfel peste 25.000 de tinere familii să îşi cumpere prima lor locuinţă.

Chiţoiu: Vor fi schimbaţi toţi directorii care au furat şi au fost numiţi politic

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, miercuri, că îi va schimba din funcţie pe toţi directorii generali ai companiilor de stat "care au furat şi au fost numiţi politic".

Florin Georgescu: Vor fi angajări în unele ministere, dar pe total se menţine regula de 1 la 7

Unele ministere sau instituţii ar putea să facă angajări peste nivelul negociat cu instituţiile financiare, dar pe ansamblul personalului bugetar se va păstra regula o angajare la şapte plecări, a declarat miercuri vicepremierul Florin Georgescu.

Instanţa decide pe 22 mai în cazul contestaţiei privind avertismentul CNCD dat preşedintelui pentru declaraţia referitoare la „urmaşii cu dizabilităţi” ai unui monarh

Curtea de Apel Bucureşti a amânat, miercuri, pentru 22 mai pronunţarea unei decizii în cazul contestaţiei privind avertismentul Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) dat preşedintelui pentru declaraţia referitoare la "urmaşii cu dizabilităţi" ai unui monarh.

EXCLUSIV: Numărul secretarilor de stat din MAE va fi mărit de la trei la patru

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că organigrama MAE va fi modificată astfel încât să cuprindă patru posturi de secretari de stat, cu unul mai mult decât cele prevăzute în prezent.

Muncitor mort după ce a fost prins sub un mal de pământ, la Murfatlar

Un muncitor care lucra la canalizare în localitatea constănţeană Murfatlar a murit, miercuri, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, muncitorul, în vârstă de 41 de ani, coborâse într-un şanţ săpat pentru canalizare pe strada Credinţei din Murfatlar, moment în care a fost prins sub un mal de pământ.

Andronescu: Privesc cu îngrijorare demisia lui Mang. Cazul nu face bine sistemului de educaţie

Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu a declarat, miercuri, la RFI, că priveşte "cu îngrijorare" scandalul de plagiat în care este implicat fostul ministru Ioan Mang, ea sperând că imaginea partidului şi a Guvernului nu va fi afectată.

Ponta: Nicolăescu a vorbit în nume personal despre CASS. Politicienii să nu mai fie mici vedete

Premierul Victor Ponta a anunţat că a discutat cu liderul PNL, Crin Antonescu, despre varianta avansată de Eugen Nicolăescu privind desfiinţarea CASS, iar concluzia a fost că acesta a vorbit în nume personal, premierul spunând că trebuie evitate situaţii în care politicienii vor să fie "mici vedete".

Şef al ISCIR Argeş, reţinut alături de un inspector, pentru fapte de corupţie

Inspectorul şef al Inspecţiei Teritoriale ISCIR Argeş şi Vâlcea, Valeriu Tudor, care este şi candidat al PDL la primăria localităţii argeşene Ştefăneşti, a fost reţinut alături de un inspector de la unitatea centrală din Bucureşti a ISCIR, cei doi fiind acuzaţi de luare şi dare de mită.

Filmul despre viaţa şi cariera lui Steve Jobs va fi realizat pe baza unui scenariu de Aaron Sorkin

Viaţa lui Steve Jobs va fi ecranizată pe baza unui scenariu scris de laureatul cu Oscar Aaron Sorkin, într-un film inspirat de biografia celebrului cofondator al companiei Apple, scrisă de Walter Isaacson.

Ponta cere un raport privind consilierii economici externi: Posturile nu sunt recompense politice

Premierul Victor Ponta a solicitat ministrului Economiei să îi prezinte un raport exact privind activitatea consilierilor economici acreditaţi pe lângă ambasadele şi consulatele României, arătând că aceste funcţii nu trebuie să reprezinte simple recompense pentru prieteni politici.

General Motors renunţă la reclamele pe Facebook, deoarece au un impact redus

General Motors (GM) va renunţa la publicitatea pe Facebook, o sursă apropiată situaţiei precizând pentru Reuters că grupul american consideră că spoturile publicitare distribuite pe reţeaua de socializare au un impact redus asupra consumatorilor.

România a avut în primele patru luni cea mai puternică creştere din UE a înmatriculărilor auto

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în primele patru luni ale acestui an cu 24,5% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, la peste 18.000 de unităţi, România înregistrând cea mai puternică creştere din UE, în timp ce piaţa europeană s-a contractat cu 7,5%.

Scurgeri de apă la noul sediu al Bibliotecii Naţionale, din cauza furtunii

Noul sediu al Bibliotecii Naţionale a fost afectat uşor de furtuna produsă marţi seară în Bucureşti, apa infiltrându-se pe la câteva chedere, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Ministerului Culturii, precizând că imobilul este în garanţie doi ani, iar constructorul a rezolvat problema.

CUM VA FI VREMEA: Ploi torenţiale, descărcări electrice şi izolat căderi de grindină în nordul, sudul şi centrul ţării, până vineri

Administraţia Naţională de Meteorologie a atenţionat că de miercuri până vineri la prânz, în nordul, sudul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte vor fi ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi izolat căderi de grindină. Potrivit textului informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de miercuri, ora 12.00 şi până vineri, ora 12.00, va continua să plouă temporar în toate regiunile ţării.

Ponta le-a invitat pe gimnaste la Palatul Victoria, înaintea şedinţei în care va dubla primele

Premierul Victor Ponta le-a invitat la Palatul Victoria pe componentele echipei feminine de gimnastică a României, cu intenţia de a le felicita pentru rezultatele obţinute la Campionatul European din Belgia, înainte de şedinţa în care Guvernul urmează să dubleze cuantumul primelor acordate acestora.

Mureş: Primarul din Band, Mircea Rus, trimis în judecată pentru 13 fapte de abuz în serviciu

Primarul din localitatea mureşeană Band, cantautorul Mircea Rus, fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Tribunalul Mureş, care îl acuză de săvârşirea a 13 infracţiuni de abuz în serviciu, privind lucrări care nu au fost realizate, însă au fost decontate.

Decizia în dosarul de corupţie al fostului preşedinte al ANOFM Silviu Bian, pronunţată în 23 mai

Judecătorii Tribunalului Bucureşti se vor pronunţa în 23 mai în dosarul în care fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) Silviu Bian este acuzat că a primit peste 270.000 de euro de la opt angajaţi din cadrul unor proiecte.