Mediafax Echipa

„Băiatul rău” sau „Domnul Potrivit”? Ce fel de bărbaţi preferă femeile şi cum le influenţează hormonii deciziile

Multe femei au o imagine clară a bărbatului cu care vor să se căsătorească şi să-şi întemeieze o familie. Dar viziunea lor asupra "Domnului Potrivit", a bărbatului cu care îşi doresc să aibă copii, este afectată de anumite perioade.

Gardoş: E grav dacă s-a ajuns ca la un meci Steaua-Dinamo să se vorbească de blat

Fundaşul stelist Florin Gardoş a respins zvonurile care indică faptul că Dinamo ar urma să cedeze meciul cu Steaua, pe fondul relaţiilor dintre patronul Gigi Becali şi acţionarul dinamovist Cristian Borcea, afirmând că este grav dacă s-a ajuns să se vorbească de "blat" la un asemenea derbi.

Acord al miniştrilor de Finanţe din UE pentru reguli mai stricte privind capitalul băncilor

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au convenit marţi un plan prin care băncile pot fi obligate să îşi majoreze capitalul, acord care permite Marii Britanii să aplice o politică proprie, mai strictă, în domeniu, transmite Bloomberg.

Francois Hollande a plecat la Berlin pentru a se întâlni cu Angela Merkel

Noul preşedinte al Franţei, Francois Hollande, a plecat spre Berlin, unde se va întâlni cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pentru a discuta despre pactul bugetar european şi despre criza politică din Grecia.

Arafat: SMURD va avea, din vară, un avion de mici dimensiuni, cumpărat din contribuţia de 2%

SMURD va dispune, din vară, de un avion de mici dimensiuni în care vor încăpea două tărgi pentru cazuri grave sau şase-şapte scaune pentru echipele implicate în transplantul de organe, a anunţat, marţi, dr. Raed Arafat, subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Circulaţia troleibuzelor 66 din Capitală, blocată pe Şoseaua Colentina din pricina furtunii

Circulaţia troleibuzelor 66 din Capitală a fost blocată parţial pe Şoseaua Colentina, după intersecţia cu strada Doamna Ghica, pe sensul spre Obor, din cauza acumulărilor de apă în urma furtunii, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB).

Mang: Am descoperit lucruri grave, contractul pentru examene nu e semnat, se vrea încredinţare directă

Ioan Mang susţine că la preluarea Educaţiei a găsit lucruri grave, precum faptul că documentele contractuale de service pentru întreţinerea şi supravegherea bazelor de date pentru examenele naţionale, inclusiv de Bacalaureat, nu sunt semnate, urmând să fie încheiate prin încredinţare directă.

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţii de studii superioare. Accesul este gratuit pentru toate persoanele interesate

Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro (FEDM) organizează o Bursă a Locurilor de Muncă adresată în primul rând absolvenţilor de studii superioare, la Sala Dalles, în 22 şi 23 mai 2012, împreună cu MEDIAFAX şi MEDIA SAT.

Deţinutul român decedat la Lecce solicitase azil politic în Italia încă din 1990

Deţinutul român decedat la Lecce după ce intrase în greva foamei solicitase azil politic în Italia încă din 1990, nu mai avea documente româneşti valabile, el având antecedente penale şi în România, a informat MAE.

Fosta şi actuala PRIMĂ DOAMNĂ A FRANŢEI, faţă în faţă. Cum au arătat Carla Bruni-Sarkozy şi Valerie Trierweiler la învestirea noului preşedinte – FOTO

Fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, a părăsit Palatul Elysee, după ce i-a predat puterea preşedintelui ales, socialistul Francois Hollande. La predarea mandatului au fost prezente şi consoartele celor doi oameni politici, Carla Bruni-Sarkozy, respectiv Valerie Trierweiler.

Nicolăescu: După ce avem punctul de vedere al USL pe sănătate, atunci Vasile Cepoi îl va lua în braţe

Preşedintele comisiei din PNL pe sănătate, Eugen Nicolăescu, a declarat marţi, la o dezbatere, că în cadrul USL se lucrează la un proiect în domeniul sănătăţii, iar după ce va fi finalizat ministrul Vasile Cepoi va trebuie să "îl ia în braţe" şi să spună că îl aplică.

Angela Gheorghiu a fost invitată să cânte la Kremlin, pe 16 decembrie

Angela Gheorghiu a fost invitată să susţină un concert extraordinar la Kremlin, pe 16 decembrie, celebra soprană invitându-l la rândul ei pe tânărul tenor român Bogdan Mihai, cu care va împărţi scena, a declarat pentru MEDIAFAX reprezentantul artistei.

Ministerul Transporturilor nu poate anunţa când va fi gata autostrada Bucureşti-Ploieşti, dar formează o comisie – consilier

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au anunţat marţi că nu pot avansa un termen de finalizare a autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, care trebuia inaugurată marţi, dar că au înfiinţat o comisie de audit de la care aşteaptă un raport privind stadiul lucrărilor de construcţie în maxim o săptămână.

Mehedinţi: Consilier găsit incompatibil de ANI şi demis de 3 ori de fostul prefect, repus în funcţie

Preşedintele PSD Mehedinţi, Adrian Duicu, demis de către fostul prefect din funcţia de consilier judeţean, după ce ANI l-a găsit incompatibil, firma sa având afaceri cu statul, a fost repus în funcţie de către noul prefect al judeţului, Nicolae Drăghia.

Patru avioane cu destinaţia Otopeni, redirecţionate spre Constanţa şi Sibiu, din cauza furtunii

Patru avioane care trebuiau să aterizeze, marţi după-amiază, pe Aeroportul Otopeni, au redirecţionate spre Constanţa şi Sibiu, din cauza furtunii care a afectat Capitala, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii aeroportului.

O sticlă de vin galben de Jura, datând din 1774, vândută la licitaţie cu 38.300 euro

O sticlă de vin galben de Jura, datând din 1774, a fost vândută cu suma de 46.000 de franci elveţieni (38.300 de euro) la o licitaţie organizată, marţi, la Geneva, de casa Christie's.

BIOGRAFIE: Liviu Pop, ministru interimar al Educaţiei, a scris greşit în CV numele inginerului Saligny

Liviu Pop a scris greşit, atât în CV-ul postat pe blogul personal cât şi în declaraţia de avere din 2011, numele academicianului inginer Anghel Saligny, care dă numele liceului la care este profesor de matematică de şapte ani, Colegiul Tehnic "Anghel Saligny", folosind doi de "y".

METAMORFOZĂ UIMITOARE: Cum s-a transformat Dubaiul din deşert în Manhattan-ul Orientului Mijlociu în doar 50 de ani – FOTO

Dubaiul este recunoscut ca fiind perla Orientului Mijlociu. Este un emirat bogat în petrol, unde domină banii şi opulenţa. Zgârie norii din Dubai, care par că ating cerul, sunt concuraţi numai de mall-urile imense şi strălucitoare şi conturile pline ale rezidenţilor oraşului.

Iurie Darie ar putea fi operat zilele următoare. Intervenţia programată miercuri, amânată din cauza unei infecţii urinare depistate la actor

Iurie Darie ar putea fi operat zilele următoare pentru scoaterea de lichid din zona creierului, intervenţia programată iniţial pentru miercuri urmând, foarte probabil, să fie amânată, din cauza unei infecţii urinare ce a fost depistată, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din anturajul actorului.

Francois Hollande a numit doi apropiaţi în funcţii-cheie la Preşedinţia Franţei

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a procedat marţi la numirea principalilor colaboratori în funcţii la Palatul Elysee. Fostul său coleg de studii Pierre-René Lemas a fost numit şef al Administraţiei prezidenţiale, iar Aquilino Morelle, consilier politic.

„Pariu cu viaţa” – lider incontestabil de audienţă

Pro TV a fost lider absolut de audienţă luni seară, când a difuzat "Pariu cu viaţa", două milioane de români urmărind aventurile protagoniştilor serialului, informează televiziunea.

Eşti un coleg nesuferit? 8 semne că îţi enervezi colegii de la birou

În fiecare birou există o persoană care nu este tocmai plăcută de ceilalţi colegi. Dar te-ai întrebat dacă nu cumva chiar tu eşti colegul enervant? Iată cele opt caracteristici ale lui.

Trei răniţi după ce au intrat cu maşina într-un tir parcat. La zece minute o altă maşină a intrat în acelaşi tir

Trei persoane au fost rănite, marţi după-amiază, după ce maşina în care se aflau a derapat şi a lovit un tir parcat pe marginea drumului, în cartierul Craioviţa Nouă, din Craiova, la mai puţin de zece minute o altă maşină intrând în acelaşi tir, martorii susţinând că pe şosea era o pată de ulei.

Roubini: Rezultatele noilor alegeri vor duce Grecia către ieşirea din zona euro

Alegerile anticipate din Grecia vor fi câştigate de Coaliţia Stângii Radicale (Syriza), formaţiune care nu se va înţelege cu reprezentanţii creditorilor internaţionali, iar Grecia va ajunge în încetare de plăţi şi va ieşi din zona euro, a afirmat, marţi, economistul Nouriel Roubini.

Udrea: Fondurile de la Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii nu pot fi utilizate la pensii şi salarii

Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea declară că fondurile de la Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii nu pot fi utilizate la pensii şi salarii, aşa cum au susţinut unii lideri USL.

IOAN MANG A DEMISIONAT de la conducerea Ministerului Educaţiei. LIVIU POP, MINISTRU INTERIMAR

Premierul Victor Ponta a anunţat că Ioan Mang a solicitat să fie eliberat din postul de ministru al Educaţiei, cerere pe care a acceptat-o pentru a-i permite acestuia ca, fără presiunea portofoliului, să "restabilească adevărul" în urma acuzaţiilor de plagiat.

Primăria Capitalei: Sesizările după furtună au vizat panouri electorale căzute şi iluminatul public

Reprezentanţii Dispeceratului de Urgenţă al Primăriei Capitalei au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că la ora 17.00 nu erau înregistrate sesizări privind căderi de arbori sau străzi inundate, ci doar referitoare la panouri electorale căzute sau probleme punctuale privind iluminatul public.

Nicolăescu: PNL doreşte desfiinţarea completă a asigurărilor sociale de sănătate

Preşedintele Comisiei de sănătate din PNL, Eugen Nicolăescu, a anunţat marţi, într-o dezbatere, că PNL doreşte schimbarea modului de finanţare din domeniu prin desfiinţarea completă a asigurărilor sociale de sănătate.

Ponta: Situaţia în România este stabilă. Mâine vom aproba o linie de credit de 1 miliard de euro de la Banca Mondială

Premierul Victor Ponta a declarat marţi, la Palatul Victoria, că situaţia României este stabilă, se află sub control, iar BNR şi Guvernul au instrumentele necesare pentru a atenua efectele.

Bihor: Primarii din 22 de localităţi cer anularea actelor prin care trebuie restituiţi bani la Guvern

Primarii din 22 de localităţi bihorene au dat în judecată Guvernul Ponta şi solicită despăgubiri, dar şi anularea actelor administrative emise în baza OUG 15/2012, prin care sunt obligaţi să restituie sumele alocate în luna aprilie.

Accident în Constanţa: Un poliţist de frontieră a murit, iar altul a fost grav rănit

Un poliţist de frontieră a murit, marţi, iar un coleg de-al său a fost rănit grav după ce maşina în care se aflau a intrat într-un copac de pe marginea Drumului Naţional 38 Negru Vodă - Constanţa.

Timpul mediu de răspuns al echipajelor SMURD ar putea scădea. În cât timp va ajunge ambulanţa la urgenţele majore

Timpul mediu în care echipajele SMURD ajung să intervină la cazurile pentru care sunt solicitate ar putea scădea de la opt la şase minute, luând în calcul momentul plecării maşinilor din unitate, a declarat, marţi, coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa.

Medvedev i-a prezentat lista cu membrii Guvernului său lui Putin. Ce miniştri ar urma să-şi păstreze funcţiile

Premierul rus Dmitri Medvedev i-a prezentat marţi lista Guvernului său lui Vladimir Putin, care s-a reinstalat la preşedinţie din 7 mai, a anunţat Kremlinul într-un comunicat.

Şeful PSD Buzău cere demisia tuturor şefilor de instituţii deconcentrate numiţi politic

Preşedintele PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, a cerut marţi, într-o conferinţă de presă, demisia tuturor şefilor de instituţii deconcentrate numiţi politic pe posturi.

Brigitte Bardot s-a oferit să facă închisoare în locul unui militant ecologist

Actriţa Brigitte Bardot, al cărei nume a fost dat, în 2011, uneia dintre ambarcaţiunile organizaţiei Sea Shepherd, s-a oferit să fie încarcerată în locul militantului ecologist Paul Watson, fondatorul acestui ONG, care a fost arestat duminică, în Germania.

Traian Băsescu l-a numit pe Bogdan Oprea purtător de cuvânt

Preşedintele Traian Băsescu l-a numit, marţi, purtător de cuvânt pe Bogdan Oprea, fost purtător de cuvânt la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Andreea Marin prezintă emisiunea „Trezeşte România”, difuzată din 1 iunie la Realitatea TV

Andreea Marin Bănică va prezenta emisiunea "Trezeşte România", difuzată la Realitatea TV, din 1 iunie, în fiecare vineri, de la ora 19.00, potrivit unei notificări transmise Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de Realitatea Media SA.

Starea lui Şerban Ionescu s-a ameliorat. Ar putea fi transferat la o clinică din Europa

Starea de sănătate a lui Şerban Ionescu, diagnosticat cu borelioză, s-a ameliorat în ultimele zile şi continuă tratamentul cu antibiotice, Ministerul Sănătăţii anunţând, marţi, că analizează posibilitatea transferului actorului într-o clinică specializată din Europa.

Pianista rusă Ekaterina Mechetina, în concert vineri la Sala Radio

Ekaterina Mechetina, una dintre cele mai talentate pianiste ruse la ora actuală, va concerta cu Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Badea, vineri, de la ora 19.00, la Sala Radio, informează un comunicat.

Numărul maşinilor second hand înmatriculate pentru prima dată a crescut în primele patru luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Numărul de maşini second hand înmatriculate pentru prima dată a crescut cu 32% în primele patru luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 35.400 de unităţi la 46.620 de unităţi