Mediafax Echipa

Băsescu: Pe medie, fiscalitatea în România este una dintre cele mai scăzute din UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că, pe medie, fiscalitatea în România este una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, menţionând, ironic, că ar vrea să ştie dacă oamenii de afaceri care doresc creşterea veniturilor la buget ar fi de acord cu majorarea cotei unice la 24%.

Băsescu: Soluţia în cazul Greciei nu este morală, dar ce e moral în faţa crizei?

Soluţia în cazul Greciei adoptată de Consiliul European nu este una morală, a declarat, joi, la TVR, preşedintele Traian Băsescu, întrebându-se însă, retoric, ce este moral în faţa unei crize şi adăugând că instinctul îi spune că nu era bine de văzut cum este cu Grecia în faliment.

Pakistanul le permite rebelilor să tragă împotriva forţelor americane de pe teritoriul său

Armata pakistaneză lasă rebelii să lanseze rachete împotriva trupelor americane care se află de cealaltă parte a frontierei, în Afganistan, şi ar putea fi pe cale să colaboreze cu insurgenţii, a asigurat joi un general american, citat de AFP.

Recensământul moaştelor: Extraordinarul drum al oaselor sfinte prin bisericile din România

Câte moaşte sunt în România? "Numai Dumnezeu ştie câte sunt răspândite în România şi în lume", ne spune un preot, realizator de emisiuni pe teme religioase de la Trinitas TV. Aceeaşi dilemă o are şi Patriarhia: "Nu ştim câte moaşte sunt în România pentru că Biserica este descentralizată", măturişte pentru gândul purtătorul de cuvânt al Patriarhului Daniel, părintele Constantin Stoica.

Băsescu: Rămânând pe criteriile de la Maastricht – deficit 3% – în 2015 împrumutăm un buget de stat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că dacă se rămâne pe criteriile de la Maastricht, care prevăd posibilitatea ca deficitul să fie de 3%, se poate ajunge la situaţia în care, în 2015, împrumuturile ţării ar avea valoarea unui buget de stat.

Georges Papandreou: Grecia va continua eforturile pentru a deveni o ţară productivă

Grecia va "continua" să depună eforturi pentru a deveni "o ţară productivă", a afirmat joi seara premierul grec, Georges Papandreou, adresându-se naţiunii prin intermediul televiziunii publice, la o zi după un acord crucial cu zona euro privind reducerea datoriei Greciei.

Ilie Stan: Umilinţa e cu atât mai mare cu cât ne-a eliminat o echipă din liga a doua

Antrenorul Ilie Stan a declarat că umilinţa simţită, joi, după eliminarea din Cupa României, a fost cu atât mai mare cu cât Steaua a fost învinsă de o echipă din Liga a II-a.

Băsescu: Din câte ştiu de la Guvern, nu au cum să indexeze pensiile începând cu 1 ianuarie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că, din câte ştie de la Guvern, nu se pot indexa pensiile de la 1 ianuarie 2012.

Iancu: Să-ţi fie ruşine, Mircea Sandu, se va dovedi că la cheremul lui am fost scoşi din Liga I

Preşedintele Poli Timişoara, Marian Iancu, l-a criticat din nou pe conducătorul FRF, Mircea Sandu, despre care a spus că ar trebui să-i fie ruşine pentru că a decis retrogradarea formaţiei de pe Bega, menţionând că acesta, împreună cu "nişte terchea-berchea", a "stricat din nou un campionat".

Băsescu: E nevoie de o structură de centru-dreapta, PDL nu poate acoperi tot. PNŢCD poate fi un vehicul de absorbţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că pe dreapta eşicherului politic a rămas un spaţiu pe care PDL nu îl poate acoperi integral şi că e nevoie de o structură de centru-dreapta, afirmând că este destul de actual curentul monarhist, PNŢCD putând fi un vehicul de absorbţie.

Băsescu: Reducerea personalului bugetar va continua în primul rând în administraţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că procesul de reducere a personalului bugetar va continua "în primul rând în administraţie" şi că, deşi în ultima perioadă nu au mai fost reduceri radicale, numărul de salariaţi la stat se reduce lunar cu cel puţin 5.000 de bugetari.

Care este cea mai violentă ţară din lume? „Povara mondială a violenţei armate” – raport al Declaraţiei de la Geneva

America Latină este regiunea cea mai violentă din lume, relevă un raport publicat joi de secretariatul Declaraţiei de la Geneva asupra violenţei armate şi dezvoltării, o iniţiativă diplomatică lansată în 2008.

Băsescu: Electoratul monarhist e reprezentat acum de Iliescu, Voicu, Roman – i-am văzut în Parlament

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că pe electoratul monarhist nu îl mai reprezintă acum decât Ion Iliescu, Cătălin Voicu şi Petre Roman, şeful statului menţionând că i-a văzut pe aceştia, marţi, în Parlament, la discursul Regelui Mihai.

Becali: E posibil ca Ilie Stan să fie depăşit, dar nu pot să-l schimb după 3-4 meciuri

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, i-a criticat pe fotbaliştii stelişti după meciul cu Politehnica Timişoara, scor 0-2, spunând că "au intrat pe teren ca nişte vedete" şi a precizat că este posibil ca tehnicianul Ilie Stan "să fie depăşit", dar nu îl poate schimba după doar 3-4 meciuri.

Poli Timişoara învinge Steaua, deţinătoarea Cupei, cu 2-0 şi se califică în sferturi

Deţinătoarea Cupei României, Steaua Bucureşti, a fost eliminată în optimile competiţiei, fiind învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), de formaţia Politehnica Timişoara (Liga a II-a), care a acces astfel în sferturile de finală.

Băsescu, întrebat despre remaniere: Să treacă Fondul, vom mai vedea, premierul o să se pronunţe

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, răspunzând unei întrebări, că rămâne de văzut ce se va întâmpla cu remanierea, menţionând că premierul se va pronunţa, fiind mandatat deja de partid să analizeze problema, şeful statului adăugând: "Să treacă Fondul".

RECENSĂMÂNT 2011: Bucureştenii pot completa chestionarele online

Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor recomandă persoanelor care locuiesc în Bucureşti şi care nu au fost contactate de un recenzor să opteze pentru autorecenzare.

Băsescu: Guvernul trebuie să îşi asume răspunderea pentru legile privind reforma sănătăţii, asistenţa socială şi numirile la ICCJ

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că legile privind reforma sănătăţii, asistenţa socială şi numirile de judecători la ICCJ trebuie să fie adoptate prin asumarea răspunderii, pentru că s-a dovedit că nu pot fi trecute prin Parlament.

Băsescu: Senatul s-a compromis de la preşedinte până la ultimul senator, la numirea judecătorilor ÎCCJ

Senatul s-a compromis, de la preşedinte până la ultimul senator, în cazul legii care reglementa numirea judecătorilor ÎCCJ, a declarat, joi, la TVR, preşedintele Traian Băsescu.

Băsescu: A fost rău că nu am dus niciun ban din privatizări în kilometri de autostradă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că este adept al privatizării, dar nu al vânzării cu orice preţ, menţionând că este rău faptul că banii din privatizări nu au fost folosiţi pentru construcţia de autostrăzi, ci au fost direcţionaţi către consum şi fonduri sociale.

Franco Frattini se declară iritat de limbajul corporal al lui Nicolas Sarkozy – VIDEO

Ministrul italian al Afacerilor Externe, Franco Frattini, s-a declarat "iritat" de zâmbetele afişate de preşedintele francez când a fost întrebat despre finanţele publice ale Italiei, în timpul summitului european de duminică, într-un interviu pentru un cotidian german.

Gâtejan: Nu există factor penal în cazul membrilor C.Ex. al FRF pentru că nu există intenţie

Avocatul Florin Gâtejan, care ocupă şi postul de vicepreşedinte al Comisiei de Disciplină a LPF, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că nu există factor penal în cazul membrilor Comitetului Executiv al FRF de vreme ce nu există intenţia, considerând că aceştia vor fi scoşi de sub urmărire penală.

Băsescu: Criza nu s-a rezolvat. Este depăşirea unui moment critic. Instinctul îmi spune că nu era bine să vedem cum era cu Grecia în faliment

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, în cadrul unei "Ediţii speciale" la TVR, că în urma summitului de la Bruxelles nu s-a rezolvat criza, ci s-a depăşit un moment critic.

Rapid a învins CS Otopeni, scor 5-0, şi s-a calificat în sferturile Cupei României

Echipa Rapid Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României - Timişoreana, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (2-0), formaţia CS Otopeni, în optimile competiţiei.

Piedone demisionează din funcţiile din PC, de data aceasta „irevocabil”

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, i-a scris preşedintelui PC, Daniel Constantin, că demisionează din funcţiile din PC pentru că nu a fost întreprins niciun demers pentru organizarea unui congres extraordinar, edilul menţionând că decizia sa este, de această dată, irevocabilă.

Cutremurul din Turcia: Salvare miraculoasă după 100 de ore de stat sub dărâmături – VIDEO

Echipele de intervenţie au extras joi dintre dărâmături un tânăr, la Ercis, în estul Turciei, la o sută de ore după cutremurul care a afectat această ţară, a anunţat agenţia Anatolia.

Bernard Madoff, mai afectat de durerea produsă familiei decât de furia foştilor clienţi

Escrocul Bernard Madoff, condamnat în 2009 la 150 de ani de închisoare pentru o fraudă de tip piramidal, a declarat, într-un interviu pentru postul ABC difuzat joi, că este mai afectat de durerea provocată familiei sale decât de furia foştilor săi clienţi.

Dumitru Dragomir a investit 40.000 de euro într-un restaurant din centrul Bucureştiului

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a investit aproximativ 40.000 de euro în deschiderea unui restaurant aflat în apropierea Casei Centrale a Armatei din centrul Bucureştiului.

Petrolul învinge Astra cu 1-0 şi se califică în sferturile Cupei României

Echipa Petrolul Ploieşti s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României - Timişoreana, după ce a învins joi, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia Astra, în optimile competiţiei.

Mii de persoane evacuate pentru dezamorsarea unei bombe de 250 de kilograme

Aproximativ 12.000 de persoane au fost evacuate joi din centrul oraşului Halle, situat în estul Germaniei, pentru a permite dezamorsarea unei bombe de 250 de kilograme care datează din cel de-al Doilea Război Mondial, a anunţat un purtător de cuvânt al municipalităţii.

Peste 500 de persoane din Sibiu suspectate în cazul certificatelor de handicap, în cercetarea Poliţiei

Peste 500 de persoane suspectate de obţinerea frauduloasă de certificate de handicap sunt în cercetarea Poliţiei Sibiu, iar două dintre dosare au fost trimise Parchetului Tribunalului Sibiu, pentru infracţiuni de luare şi dare de mită.

Topul celor mai neprofitabile companii de stat: La SN Cărbunelui pierderea este de 359.000 lei/angajat

Un sfert din cele 154 companii de stat monitorizate au acumulat pierderi care ajung şi la sute de mii lei/angajat şi doar 14 dintre unităţile de stat au avut profit peste media sectorului privat, societăţi pentru care Guvernul a amânat mulţi ani restructurarea şi le-a susţinut puternic cu subvenţii.

Colegiul Medicilor: În 2011 s-a înregistrat cel mai mare număr de medici reclamaţi

Comisia Superioară de Disciplină a sancţionat în acest an 26 de medici, un doctor fiind exclus din Colegiul Medicilor din România, după ce au fost analizate 135 de reclamaţii ale pacienţilor trataţi de 187 de doctori.

Acţiunile europene au urcat puternic şi au închis la maximul ultimelor 12 săptămâni

Acţiunile celor mai mari companii europene au urcat puternic şi au încheiat tranzacţiile de joi la cel mai ridicat nivel din ultimele 12 săptămâni, trase în sus de titlurile bancare, după ce liderii europeni au încheiat un acord pentru oprirea crizei datoriilor suverane din zona euro

Marco Simoncelli a fost condus pe ultimul drum. Valentino Rossi, prezent şi el la ceremonie

Mii de fani şi vedete din MotoGP, între care şi septuplul campion mondial Valentino Rossi, au asistat, joi, în oraşul Coriano, la funeraliile italianului Marco Simoncelli, care a decedat la sfârşitul săptămânii trecute, la Marele Premiu al Malaysiei, informează AFP.

Gheorghe Turda a fost colaborator al Securităţii, a decis definitiv instanţa supremă

Cântăreţul de muzică populară Gheorghe Turda a fost colaborator al fostei Securităţi, a decis definitiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dansez pentru tine: Ce roluri vor juca Pepe şi Jojo vineri, în cadrul show-ului

Pepe va interpreta rolul lui Elvis Presley, în timp ce Jojo va fi Statuia Libertăţii, vineri seară, în emisiunea "Dansez pentru tine" de la Pro TV.

Mai multe persoane publice din Sibiu au obţinut ilegal certificate de handicap. Fost director al Primăriei: O să dau socoteală pentru asta

Fostul preşedinte al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Sibiu dr. Ioana Filip, medicii Lucia şi Sorin Iuga, fostul şef al Direcţiei Muncii Aurel Badiu, fostul director în cadrul Primăriei Tiberiu Ţânţ se numără printre persoanele care au obţinut fraudulos certificate de handicap.

ANI declanşează procedura de control al averii Adinei Sucigan, sora poliţistului de frontieră arestat

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a declanşat procedura de verificare a averii consilierului local de la Pecica Adina Sucigan - om de afaceri, fost consilier senatorial şi apropiată a actualului ministru de Interne, Traian Igaş.

Ponta: Soluţia CE e să ia bani de la oameni şi să dea la bănci. Sunt alegeri în 2012 şi 2013

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat joi, la Craiova, că soluţia găsită de Consiliul European în privinţa datoriei Greciei este să acorde mai mulţi bani băncilor, pentru că principalii lideri europeni au alegeri în 2012 şi 2013.