Mediafax Echipa

Găman: Când nu eşti vinovat te duci cu fruntea sus la poliţie

Fundaşul dinamovist Valerică Găman a declarat, joi, că nu este îngrijorat de faptul că va fi audiat la poliţie în cazul introducerii de materiale pirotehnice pe stadion la meciul cu Steaua, precizând că va merge la Secţia 22 " cu fruntea sus" deoarece este nevinovat.

Criza demografică din Bulgaria s-a accentuat în 2010

Bulgaria, care a avut în 2009 cea mai mare scădere demografică din spaţiul UE, s-a confruntat cu reduceri şi mai mari în 2010, când a crescut şi rata mortalităţii, informează AFP.

Torje: Dar ce am omorât oameni, de ce să luăm cinci ani de puşcărie?

Mijlocaşul FC Dinamo, Gabriel Torje, a declarat, joi, la finalul meciului cu Gloria Bistriţa că va merge la poliţie pentru audieri în cazul introducerii de materiale pirotehnice pe stadion la meciul cu Steaua, dar a precizat că nu îşi face griji, considerându-se nevinovat.

Spectacolul „Emil şi un Cioran. 100 de lumânări pentru un om care vedea în noapte”, la Paris, vineri

"Emil şi un Cioran. 100 de lumânari pentru un om care vedea în noapte", un spectacol alternativ, la graniţa dintre teatru, muzică, dans contemporan şi arte vizuale, va aduce un omagiu lui Emil Cioran pe scena Sălii Bizantine a Palatului Béhague, vineri şi sâmbătă, informează un comunicat.

Dinu Gheorghe: Am fost invitaţi să discutăm cu agentul lui Spadacio despre revenirea la echipă

Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, joi, că gruparea giuleşteană a primit o invitaţie din partea casei de avocatură care îl reprezintă pe Juliano Spadacio, pentru a discuta cu agentul mijlocaşului despre revenirea la echipă şi despre o eventuală prelungire a contractului fotbalistului.

Arad: Interdicţie de a părăsi localitatea pentru administratorul suspectat de evaziune fiscală

Administratorul de firmă din Arad care a fost reţinut pentru o evaziune fiscală de 945.000 de lei a fost eliberat, joi după-amiază, magistraţii Judecătoriei Arad considerând că nu se impune arestarea preventivă, ci doar interdicţia de părăsire a localităţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Acţionarii SIF Banat-Crişana au aprobat distribuirea dividendului majorat, de 0,103 lei

Acţionarii SIF Banat-Crişana (SIF1) au aprobat joi distribuirea dividendului brut majorat, de 0,103 lei pe acţiune, astfel că societatea va aloca 56,5 milioane lei, reprezentând aproape 90% din profitul de anul trecut.

Oţelul Galaţi a remizat cu Gaz Metan Mediaş, scor 2-2, în Liga I, ratând un penalti în ultimul minut

Formaţia Oţelul Galaţi a remizat, joi, pe teren propriu, scor 2-2 (0-1), cu echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a XXIX-a a Ligii I, în care mijlocaşul Gabriel Viglianti a ratat un penalti în minutul 90+4, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Jimmy Carter: Liderul nord-coreean, dispus să aibă o întâlnire cu omologul său de la Seul

Liderul nord-coreean Kim Jong-Il este dispus să înceapă negocieri cu Statele Unite şi Coreea de Sud, în mod necondiţionat, a declarat joi fostul preşedinte american Jimmy Carter, care s-a întors dintr-o vizită la Phenian, relatează AFP.

Refacerea pasajului suprateran Băneasa, aprobat de Consiliul General Bucureşti, costă 12 milioane de euro

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, joi, proiectul de Hotărâre privind refacerea şi consolidarea în regim de urgenţă a structurii de rezistenţă a pasajului suprateran Băneasa, peste calea ferată Bucureşti - Constanţa, investiţia ridicându-se la 12 milioane de euro.

Acţionarii BT au decis majorarea capitalului cu 295,7 mil. lei şi răscumpărarea a 0,95% din titluri

Acţionarii Băncii Transilvania (TLV) au aprobat, joi, majorarea capitalului social cu 295,7 milioane lei, la 1,77 miliarde lei, prin capitalizarea rezervelor din profiturile din anii anteriori, şi răscumpărarea a maxim 0,95% din titluri, au declarat pentru MEDIAFAX surse din acţionariat.

Confruntări armate între forţele opoziţiei şi trupele lui Kadhafi, la frontiera cu Tunisia

Confruntări armate aveau loc joi între forţele opoziţiei libiene şi trupele loiale lui Muammar Kadhafi la punctul de frontieră libiano-tunisian de la Dehiba, cucerit de insurgenţi, informează AFP.

Profitul Banco Santander a scăzut cu 5% în primul trimestru, la 2,11 miliarde euro

Profitul net al Banco Santander, cea mai mare bancă din zona euro, a scăzut cu 5% în primul trimestru, de la 2,22 miliarde de euro în urmă cu un an la 2,11 miliarde de euro, după ce câştigurile din America Latină nu au compensat scăderea înregistrată pe piaţa spaniolă, transmite Bloomberg.

Vaslui: Pagube evaluate la 7,4 milioane lei, în urma viiturii din vestul judeţului, din această lună

Pagubele materiale provocate de viitura care a afectat cinci comune din vestul judeţului Vaslui la mijlocul lunii aprilie au fost evaluate la peste 7,4 milioane lei, fiind distruse şapte poduri şi zeci de kilometri de drumuri judeţene şi comunale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Andone: Şi eu am pus mâna pe un fular şi nu avea nimic în el

Tehnicianul Ioan Andone a declarat, joi, că a pus mâna pe un fular din cele aruncate suporterilor de jucătorii echipei Dinamo la meciul cu Steaua şi că acesta nu avea nimic în el, menţionând, totodată, că nu crede că se va ajunge ca fotbaliştii să fie audiaţi.

Peste 220 de morţi în urma intemperiilor din Statele Unite

Autorităţile din Tennessee (sudul Statelor Unite) au anunţat joi dimineaţa că 30 de persoane au murit în statul lor în urma tornadelor şi inundaţiilor, ceea ce ridică bilanţul victimelor la nivel naţional la peste 220 de morţi, relatează AFP.

BNR: Creditele de consum în valută au scăzut în primul trimestru cu 6,16%

Creditele în valută contractate de populaţie pentru consum, exprimate în lei, au scăzut cu 6,16% în primul trimestru, la 35,5 miliarde de lei, sumă ce reprezintă aproape 60% din totalul împrumuturilor de consum acordate de bănci, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Ministrul Teodor Baconschi s-a întâlnit joi cu vice-Emirul, prinţul moştenitor al statului Qatar

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a avut, joi, o întrevedere cu Şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, vice-Emir şi prinţ moştenitor al statului Qatar, în cadrul vizitei oficiale în acest stat, a doua destinaţie a turneului în regiunea Golfului.

Dinu Gheorghe: Dacă rămân sau nu la Rapid depinde de ce se doreşte în continuare

Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu ştie dacă va pleca în vară de la gruparea giuleşteană, situaţia sa depinzând de ceea ce se doreşte în continuare la club.

Coreea de Nord înregistrează progrese la un nou proiect nuclear – Institut

Coreea de Nord înregistrează progrese la un proiect nuclear pe care l-a prezentat drept un reactor cu apă uşoară, conform Institutului american ISIS, care a difuzat imagini obţinute prin satelit, informează AFP.

Incendiul de la fabrica de mobilă din Tăşnad, urmat de mai multe explozii – 2 –

Incendiul de la fabrica de mobilă din Tăşnad, judeţul Satu Mare, care a izbucnit joi după-amiază, a fost urmat de mai multe explozii cauzate de vopselurile, lacurile şi carburanţii depozitaţi într-o hală, flăcările cuprinzând toate halele societăţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cum va arăta tatuajul tău peste 20 de ani? Un model matematic prezice forma acestuia odată cu înaintarea în vârstă

Un cercetător britanic a pus la punct un model matematic capabil să prezică forma pe care un tatuaj o va avea la 20 de ani după ce a fost realizat.

UPDATE Rada: Sper să le redau băieţilor plăcerea de a juca şi să ne atingem obiectivul

(adaugă alte declaraţii ale tehnicianului Marian Rada, în paragraful patru)

Nicolae Manea: Speram la mai mult, dar nu am putut

Tehnicianul echipei Gloria Bistriţa, Nicolae Manea, a declarat, joi, că spera la mai mult în meciul cu Dinamo, pierdut cu scorul de 0-3, în etapa a XXIX-a a Ligii I, dar că jucătorii săi atât au putut, mai ales că a fost nevoit să facă mai multe improvizaţii în formaţie.

Stelian Gal rămâne în Transelectrica până în septembrie, când se va pensiona

Stelian Gal, schimbat de către Ministerul Economiei din funcţia de director general al Transelectrica (TEL), a declarat pentru MEDIAFAX că va rămâne în companie până în luna septembrie, când se va pensiona.

Andreea Esca: Nu am visat niciodată că o să fiu jurnalist. Totul este să îţi doreşti să faci asta şi după aceea să te ţii de treabă

Andreea Esca, prezentatoarea Ştirilor Pro TV şi directorul editorial al The One, a declarat la seminarul din cadrul proiectului "Jurnalism cetăţenesc, şansa pentru ocupare - JETOP" (ID 75858) că revistele pentru femei au şanse să apară în continuare pe hârtie, fiind ca "un gadget al femeilor".

Dragoş Bucur începe filmările pentru serialul britanic „Titanic” luna viitoare, la Budapesta

Dragoş Bucur va începe filmările pentru serialul britanic "Titanic" pe 10 mai, la Budapesta, producţia urmând să aibă premiera pe micul ecran în 2012, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, actorul.

CNA a somat Dolce Sport pentru difuzarea necorespunzătoare a unui extras dintr-un meci

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a somat joi postul Dolce Sport pentru difuzarea unui extras dintr-un meci pentru care nu deţinea drepturile de transmisie, înainte ca radiodifuzorul primar - RCS&RDS prin Digi Sport Plus - să difuzeze evenimentul sportiv.

Absolvenţi de studii superioare, ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă printr-un proiect european

Absolvenţii de studii superioare vor fi ajutaţi să se angajeze, prin organizarea unei burse a locurilor de muncă on-line, seminarii şi dezvoltarea unei platforme de asistenţă online, în cadrul unui proiect european care va fi lansat, vineri, de Fundaţia MediaPro, MEDIAFAX şi Media Sat.

MAE atenţionează românii care vor să meargă în Grecia asupra organizării unor mitinguri de amploare

Ministerul de Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Grecia că, în perioada următoare, pe teritoriul acestui stat vor avea loc noi mişcări de protest.

Hunedoara: Mai multe persoane rănite, după ciocnirea unui autoturism cu un microbuz cu pasageri

Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au fost rănite, joi după-amiază, într-un accident rutier petrecut pe DN 7, în zona localităţii hunedorene Mintia, după ciocnirea unui autoturism cu un microbuz plin cu pasageri.

Acţionarii SIF Transilvania au fost de acord cu dividendul propus de administratori

Acţionarii SIF Transilvania (SIF3) au aprobat joi distribuirea unui dividend brut de 0,03 lei pe titlu din profitul obţinut anul trecut, astfel că societatea va aloca 48,96% din câştigul de repartizat.

Franţa foloseşte proiectile „neexplozive” în operaţiunile din Libia

Avioanele de luptă franceze care participă la misiunea din Libia folosesc în atacurile aeriene proiectile "neexplozive cu o masă de beton", care, potrivit Statului Major, reduc "în mod considerabil, chiar total, riscul unor pagube colaterale", relatează AFP.

Ciprian Marica neagă că s-ar fi bătut cu Boka

Atacantul echipei VfB Stuttgart Ciprian Marica a negat, joi, pe site-ul său personal, faptul că s-ar fi bătut cu coechipierul său Arthur Boka, aşa cum a relatat presa germană, precizând că a fost vorba doar de o intrare bărbătească a sa, la care ivorianul a recţionat agresiv.

Marcel Popescu: Voi fi oficial la Steaua director sportiv într-o lună

Impresarul Marcel Popescu a declarat, joi, la Sport.ro, că a ajuns la o înţelegere cu finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, privind preluarea funcţiei de director sportiv al clubului din Bulevardul Ghencea şi într-o lună va fi oficializată noua lui postură.

UPDATE: Bursa a crescut uşor, pe o lichiditate de sub 5 milioane de lei

(adaugă informaţii, în paragrafele 12 - 17)

Numărul şomerilor din Germania a coborât sub pragul de trei milioane pentru prima dată după 19 ani

Numărul şomerilor din Germania a scăzut cu 37.000 în aprilie şi a coborât pentru prima dată din 1992 sub pragul de trei milioane de persoane, un semnal liniştitor privind îmbunătăţirea situaţiei pieţei muncii din cea mai mare economie europeană, potrivit Financial Times.

Stelian Gal a fost înlocuit din funcţia de director general al Transelectrica

Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al operatorului sistemului naţional de transport al energiei Transelectrica (TEL), l-a înlocuit pe Stelian Gal din funcţia de director general al companiei cu Horia Hăhăianu, şeful filialei Teletrans.

MAE a primit de la Tarom factura pentru repatrierea din Japonia. Cât vor plăti pasagerii

MAE a primit de la Tarom factura pentru cursa aeriană de repatriere a cetăţenilor români rezidenţi în Japonia, în valoare de peste un million de lei, Ministerul urmând să le comunice celor repatriaţi suma pe care o au de plătit.

Andone: Cred că am fi câştigat şi fără golul cu mâna al lui Ganea

Antrenorul Ioan Andone a recunoscut, joi, că primul gol al echipei Dinamo în meciul cu Gloria Bistriţa, scor 3-0, a fost înscris cu mâna de Liviu Ganea, însă a menţionat că formaţia sa ar fi câştigat partida din etapa a XXIX-a a Ligii I şi fără acest gol.