Mediafax Echipa

Cornel Buta va juca la Volin Luţk

Fundaşul echipei Poli Iaşi, Cornel Buta, a declarat luni pentru MEDIAFAX că a semnat un contract pentru o perioadă de două sezoane cu formaţia de primă ligă din Ucraina, Volin Luţk.

Videanu: Am susţinut şi susţin tot timpul o alianţă PDL-PNL

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat luni că a susţinut şi "susţine tot timpul" o alianţă PDL-PNL, arătând că el crede "într-o separare a apelor din punct de vedere ideologic şi doctrinar - pe stânga PSD cu cine vrea, pe dreapta PDL cu PNL".

Videanu: După Băsescu, eu am cel mai mare număr de voturi în spate într-o bătălie electorală din PDL

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a respins, luni, criticile formulate de europarlamentaii Cristian Preda şi Monica Macovei într-o emisiune televizată şi a arătat că, după preşedintele Traian Băsescu, el are "cel mai mare număr de voturi în spate într-o bătălie electorală din PDL".

ONG-uri cer consilierilor municipali să nu aprobe mai multe PUZ-uri „cu probleme”

Mai multe ONG-uri cer consilierilor municipali să nu aprobe unele din cele 22 de PUZ-uri aflate pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de luni, reprezentanţii organizaţiilor urmând să le dea o scrisoare şi un tabel în care arată motivele pentru care aceste proiecte ar conţine "nereguli".

Doi morţi în SUA, după prăbuşirea unui avion cumpărat din România

Un pilot militar în retragere şi un controlor aerian şi-au pierdut viaţa sâmbătă, după ce avionul în care se aflau, un model Yak-52 cumpărat în 2001 din România, s-a prăbuşit în South Portland, Statele Unite, relatează ziarul local Portland Press Herald, în ediţia electronică de luni.

Romanian Leu Weakens On IMF-Hungary Negotiations Fail

The Romanian leu fell against the euro early Monday, on a negative regional sentiment caused by the suspension of the financing agreement between the International Monetary Fund and Hungary.

Diaconescu: Un judecător CEDO arată în cartea sa că nu se pot face percheziţii acasă la jurnalişti

Patronul OTV, Dan Diaconescu, a stat în sediul DNA mai puţin de o jumătate de oră, el declarând la ieşire că judecătorul CEDO Corneliu Bârsan arată într-o carte a sa că nu se pot face percheziţii acasă la jurnalişti în căutarea unor casete video, normă care ar fi fost încălcată în cazul său.

Diego Forlan şi-a sărutat iubita în faţa camerelor de luat vederi – VIDEO

Internaţionalul uruguayan Diego Forlan şi-a sărutat iubita, Zaira Nara, în faţa camerelor de luat vederi, la fel cum a făcut căpitanul echipei naţionale a Spaniei, Iker Casillas, şi logodnica sa Sara Carbonero, informează Corriere dello Sport.

India: Cel puţin 57 de morţi, în urma unui accident feroviar – VIDEO

Cel puţin 57 de persoane au murit, luni, în urma coliziunii dintre două trenuri, produsă în estul Indiei, iar mulţi pasageri sunt încă blocaţi în vagoanele celor două garnituri.

Jose Mourinho: Internazionale Milano nu era cea mai bună echipă

Antrenorul portughez al formaţiei Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat duminică la postul de televiziune TVI, că Internazionale Milano, alături de care a câştigat sezonul trecut Liga Campionilor, nu era cea mai bună echipă, informează Gazzetta dello Sport.

Ungaria respinge categoric noi măsuri de austeritate. Forintul se depreciază puternic faţă de euro – VIDEO

Guvernul ungar nu va introduce noi măsuri de austeritate, considerând că acestea sunt principalul motiv al scăderii economice şi şomajului ridicat, a declarat luni ministrul Economiei, Gyorgy Matolcsy, iar forintul a înregistrat cea mai puternică depreciere din ultimele şase săptămâni.

About 120,000 Tourists Spent Weekend On Romanian Black Sea Coast

About 120,000 people spent their weekend in resorts on the Romanian Black Sea shore, the busiest weekend so far this season.

Iranul încalcă sancţiunile internaţionale cu ajutorul unei bănci din Germania

Regimul de la Teheran foloseşte o bancă iraniană cu sediul în Germania pentru a derula afaceri în contul companiilor iraniene care fac obiectul sancţiunilor internaţionale şi nu pot activa pe pieţele occidentale, relatează Wall Street Journal, în ediţia online.

Un învăţător pensionar a fost găsit mort într-o baltă de sânge şi având 14 lovituri de cuţit – VIDEO

Un învăţător pensionar din localitatea dâmboviţeană Tătărani a fost găsit mort în casa sa, legat de pat, într-o baltă de sânge şi având cel puţin 14 lovituri de cuţit.

Leul s-a depreciat la deschidere, iar cursul a urcat la 4,2850 – 4,2870 lei/euro

Leul s-a depreciat la deschiderea şedinţei de luni, iar cursul de schimb a urcat până la 4,2850 - 4,2870 lei/euro, pe fondul sentimentului negativ de pe pieţele din regiune indus de suspendarea acordului de finanţare al Ungariei cu Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Aproape 120.000 de turişti şi-au petrecut weekend-ul pe litoralul românesc

Aproape 120.000 de persoane s-au aflat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe litoralul românesc, acesta fiind weekend-ul cu cel mai mare număr de turişti din acest sezon estival.

Dan Diaconescu: Procurorii DNA încearcă răscolirea unui nou dosar din 2008

Patronul OTV, Dan Diaconescu, a venit din nou, luni dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie, el declarând că procurorii încearcă "răscolirea" unui nou dosar din 2008, susţinând că în acest caz este vorba despre un denunţător care a fost şi el anchetat, fără a oferi alte detalii.

Revista online a reţelei al-Qaida, editată de un cetăţean american plecat în Yemen

Serviciile secrete din Statele Unite cred că principalul autor al noii reviste online aparţinând reţelei teroriste al-Qaida este un cetăţean american care a plecat în Yemen în octombrie 2009, a declarat un înalt oficial din domeniul securităţii, citat de CNN.

Secţie de jandarmerie din Franţa, atacată cu topoare după moartea unui tânăr într-un incident armat

Aproximativ 50 de persoane au atacat cu topoare şi bare de fier o secţie de jandarmerie din centrul Franţei, protestând faţă de moartea unui tânăr, ucis de un jandarm în noaptea de vineri spre sâmbătă, a anunţat primarul comunei Saint-Aignan.

Recuperarea economiei britanice este pusă în pericol de nivelul redus al creditării

Recuperarea economiei britanice este pusă în pericol de nivelul redus al creditării companiilor de către bănci, a declarat ministrul pentru Afaceri, Vince Cable.

Cine îşi asumă răspunderea pentru zecile de mii de nou-născuţi care au rămas nevaccinaţi

Timp de mai bine de şase luni nou-născuţii din România au ieşit din maternitate nevaccinaţi, după ce producătorul naţional, Institutul Cantacuzino, nu mai poate produce vaccin, întrucât nu are toate autorizaţiile necesare, informează Ziarul Financiar.

Dacia se pregăteşte să exporte la anul SUV-uri Duster de 1,5 mld. euro

Dacia va majora producţia modelului Duster de la 20 de unităţi pe oră în prezent la 25 de SUV-uri în octombrie şi ulterior la 35 de maşini la începutul anului viitor, pentru a reduce perioada de aşteptare a clienţilor, care în Europa de Vest ajunge până la şase luni.

Iuliu Mureşan: În scurt timp o să arătăm ca şi generalii după război, cu zece medalii la gât

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, duminică, după câştigarea Supercupei României în faţa formaţiei Unirea Urziceni, scor 4-2 după loviturile de departajare, că "în scurt timp o să arătăm ca şi generalii după război, cu zece medalii la gât".

Gary Moore a închis, duminică seară, festivalul Ciuc Summer Fest

Cunoscutul chitarist Gary Moore a închis, duminică seară, festivalul Ciuc Summer Fest, printr-un show rock dinamic, aplaudat îndelung de cei circa 4.000 de spectatori veniţi la Zone Arena din Capitală.

Companiile IT sfidează criza: au profit şi fac angajări pe salarii bune! – VIDEO

Marile nume din industria IT din România au încasat mai mulţi bani în 2009, decât în 2008. În plus, firmele multinaţionale angajează sute de tineri, pentru că au comenzi. Din păcate, nu acelaşi lucru poate fi spus despre micii întreprinzători. Anul trecut şi-au suspendat activitatea de 14 ori mai multe firme decât în 2008.

Ziarist grec, ucis cu focuri de armă în faţa locuinţei sale din Atena – VIDEO

Un ziarist grec a fost asasinat, luni dimineaţă, în faţa locuinţei sale din cartierul Ilioupolis din sud-estul Atenei, au anunţat surse din cadrul poliţiei, precizând că autorii crimei au reuşit să fugă.

Cel puţin 20 de persoane, date dispărute după o alunecare de teren în nordul Chinei

Cel puţin 20 de persoane au fost date dispărute luni, după o alunecare de teren provocată de ploile torenţiale în nordul Chinei, a anunţat agenţia China Nouă.

Tocmai te-a anunţat şeful ca te dă afară? Vezi ce drepturi ai în acest caz!

Sute de mii de oameni şi-au pierdut slujbele anul trecut! Şi în ciuda faptului că specialiştii spun că în acest an piaţa muncii şi-a mai revenit şi că patronii au început să facă angajări, mii de angajaţi încă mai trec prin experienţa traumatizantă a concedierii. Ceea ce, în contextul economic actual, poate fi o dramă, informează Incont.ro

Un milion de moldoveni cu cetăţenie română pot ajunge în M.Britanie, atraşi de sistemul social-presă

Marea Britanie ar putea primi un aflux de aproape un milion de cetăţeni moldoveni, care "au câştigat la loto" după ce România le-a oferit paşapoarte UE, relatează Daily Express, cerând guvernului de la Londra să renunţe la sistemul social devenit "magnet" pentru imigranţi.

Cele şapte minuni ale primarilor din România: de la piramida cu closet la catedrala-buncăr

Doi primari din România s-au visat faraoni. Unul a făcut piramidă pe primărie, celălalt lângă. O capitală de judeţ a rămas fără apă caldă şi căldură. Primarul a venit cu o idee de un milion de euro construind o fântână arteziană care cântă "Oda bucuriei". În Voluntari, Beverly Hillsul de Ilfov, primarul "patriarh" ridică o catedrală cu buncăr antiatomic, spaţii de joacă pentru copii şi cinci clopote acţionate din buton. Azi dăm doar şapte exemple de minuni cu care administraţia publică a umplut România

Autorităţile americane solicită BP informaţii privind o nouă scurgere depistată în Golful Mexic

Guvernul american a cerut companiei British Petroleum informaţii privind o scurgere detectată în apropierea puţului de petrol care a provocat poluarea din Golful Mexic.

Cum slăbeşte Oana Cuzino 2-3 kilograme înainte de filmări

Oana Cuzino, prezentatoarea emisiunii "Ce se întâmplă, doctore?", difuzată la Pro Tv, a povestit pentru Gândul că nu îşi face griji din cauza kilogramelor, chiar dacă există perioade în care se mai îngraşă, cu cel mult două kilograme.

Cum să îmbătrâneşti frumos

Degenerarea treptată a structurii pielii este un proces firesc, ce nu poate fi impiedicat, iar ridurile nu întârzie să apară. Editorialiştii de la cotidianul "The New York Times" par să fi descoperit cum se poate îmbătrâni frumos, uitându-se la felul în care arată franţuzoaicele şi la cel în care se îngrijesc.

Târg imobiliar „Low Cost”. Cum s-au bătut românii pe garsoniera de 25.000 de euro

Nu mai pierd timpul în discuţii interminabile cu agenţii sau cu dezvoltatorii imobiliari, ştiu cum trebuie să arate locuinţa mult-visată iar atunci când o găsesc, o plătesc cu banii jos. Pe scurt, aşa arată acum puţinii cumpărători de case, spre deosebire de perioada de dinaintea crizei, când apartamentele se achitau cu bani împrumutaţi de la bancă, iar afacerile imobiliare înregistrau profituri-record.

Cum ne protejăm de caniculă: un pahar de apă la fiecare două ore

În cazul expunerii la soare, specialiştii recomandă folosirea pălăriilor, a umbrelelor, a ochelarilor de soare, a îmbrăcămintei subţiri din ţesături naturale în culori deschise, pentru a evita efectele negative ale razelor solare.

Câţi bani trebuie să ai când pleci la mare

Vă prezentăm trei tipuri de vacanţe pe litoralul românesc al Mării Negre, cu cazare, masă şi distracţie, calculate pentru o familie cu un copil timp de o săptămână.

Semnificaţii istorice pentru 19 iulie

În 1374 a murit poetul italian Francesco Petrarca (n. 20 iul. 1304).

Ciprian Deac: Autogolul lui Kivuvu ne-a turnat plumb în picioare, dar ne-am revenit

Mijlocaşul formaţiei CFR Cluj, Ciprian Deac, a declarat că autogolul lui Dominique Kivuvu din Supercupa României, câştigată în faţa Unirii Urziceni, le-a "turnat plumb în picioare" lui şi coechipierilor lui, dar apoi echipa şi-a revenit şi a obţinut trofeul, informează Sport.ro.

Andrea Mandorlini: Am jucat ca o echipă mare

Antrenorul grupării CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat, duminică, după câştigarea Supercupei României, scor 4-2 după loviturile de departajare, în faţa Unirii Urziceni, că formaţia sa a jucat ca o echipă mare.

Roni Levi: N-am reuşit să ţinem acel 2-1, dar sunt mândru de jucătorii mei

Antrenorul israelian al echipei Unirea Urziceni, Roni Levi, a declarat, duminică, după înfrângerea în faţa formaţiei CFR Cluj din Supercupa României, scor 2-4 la loviturile de departajare, că este mândru de jucătorii săi, deşi aceştia nu au reuşit să ţină de rezultat la 2-1.