Mediafax Echipa

Cântece semnate de R.E.M. şi Tupac Shakur, incluse în Arhiva de înregistrări a SUA

Cântece semnate de R.E.M., Tupac Shakur şi Little Richard şi albume lansate de Willie Nelson şi Patti Smith se numără printre cele 25 de discuri ce vor fi incluse în 2010 în Arhiva de înregistrări a Statelor Unite ale Americii (Library of Congress' National Recording Registry).

Fotografii inedite cu Michael Jackson, scoase la licitaţie la Paris, în luna decembrie

Un număr de 12 fotografii inedite cu Michael Jackson şi fişiere care conţin alte 700 de instantanee ale cântăreţului american, păstrate secrete până în 1999, vor fi vândute la licitaţie la Paris, în luna decembrie, a anunţat casa de licitaţii Pierre Bergé & Associés.

Copiii cântăreţului Michael Jackson descoperă secretele vieţii publice şi „normalitatea”

Cei trei copii ai cântăreţului Michael Jackson, protejaţi de camerele de filmat în timpul vieţii "regelui muzicii pop", şi-au multiplicat apariţiile în public după moartea tatălui lor, descoperind, totodată, alături de bunica lor, o viaţă "normală" cu care nu erau deloc obişnuiţi.

Trafic dificil în mai multe zone ale Capitalei, din cauza aglomeraţiei şi a ploii

Traficul se desfăşoară cu dificultate pe mai multe artere de circulaţie din Capitală, inclusiv pe Splaiul Independenţei şi pe tronsonul Piaţa Unirii - Piaţa Victoriei, din cauza numărului mare de maşini şi a condiţiilor meteo, anunţă Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti.

Un an de doliu pentru fanii lui Michael Jackson, artist care şi-a regăsit popularitatea după moarte

Fanii cântăreţului Michael Jackson se pregătesc să comemoreze, vineri, împlinirea unui an de la decesul "regelui muzicii pop", un artist care a cunoscut, după moarte, o creştere spectaculoasă de popularitate.

Bilanţul inundaţiilor: 95 de localităţi din 27 de judeţe au fost afectate

Un număr de 95 de localităţi din 27 de judeţe ale ţării au fost afectate, de marţi până miercuri dimineaţă, de furtuni şi inundaţii, 160 de persoane au fost evacuate, iar o persoană din judeţul Alba a decedat în urma viiturilor, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Trei persoane au decedat în urma inundaţiilor, sunt aşteptate noi viituri

Trei persoane, dintre care două în judeţul Cluj şi una în judeţul Alba, au decedat în urma inundaţiilor, iar autorităţile estimează că, vineri şi sâmbătă, va fi lansată o nouă atenţionare meteo pentru nordul ţării, precum şi o nouă viitură pe Dunăre începând cu 28 iunie.

Camera a adoptat o Lege care scuteşte anumiţi proprietari de la plata penalităţilor la întreţinere

Deputaţii au adoptat, miercuri, o propunere legislativă a PC care prevede că proprietarii care au un venit de 1000 lei lunar şi îşi achită integral, în termen de 12 luni, cheltuielile restante la întreţinere, vor fi scutiţi de plata penalităţilor generate de suma restantă.

Galli: Mutu e în primi 5 jucători din lume pe postul său, mi-ar părea rău să plece de la Fiorentina

Fostul internaţional italian Giovanni Galli, care e şi fost director sportiv al Fiorentinei, a declarat că atacantul Adrian Mutu este între primii cinci jucători din lume pe postul său şi i-ar părea rău dacă jucătorul român ar pleca de la clubul din Florenţa, informează fiorentinanews.com.

Decesul lui Michael Jackson a declanşat o frenezie comercială cifrată la miliarde de dolari

Vânzări de discuri spectaculoase, filme cu succes de casă şi o "ploaie" de produse derivate reprezintă o parte dintre urmările pe care le-a avut decesul cântăreţului Michael Jackson, care pare să confirme proverbul potrivit căruia un artist nu este niciodată atât de popular ca după moarte.

FIFA nu va lua măsuri disciplinare împotriva lui Domenech şi David Villa

Comisia de disciplină a FIFA nu va iniţia nicio acţiune disciplinară împotriva selecţionerului Franţei, Raymond Domenech, care a refuzat să strângă mâna antrenorului brazilian al Africii de Sud, Carlos Alberto Parreira, la încheierea meciului de marţi, scor 1-2, din grupa A a CM.

Ponta: Pasaje din Strategie arată că puterea vrea distrugerea celor care mai au opinii critice

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că unele pasaje din Strategia Naţională de Securitate arată că actuala putere vrea să distrugă orice voce critică, fie că aparţine presei, sindicatelor sau opoziţiei.

Romania Govt OKs Tax Base Expansion As Of July 1

Romania’s Government Wednesday approved an ordinance amending the Fiscal Code, introducing a series of additional taxes and duties to be levied as of July 1, people familiar with the matter told MEDIAFAX.

Romanian Parliament Adopts Reexamined Civil Servants Statute

Romania’s Chamber of Deputies on Wednesday adopted the report drafted by the Chamber’s committee for legal matters, which reexamined the law on the statute of public servants and left out provisions declared unconstitutional by the Constitutional Court.

Năstase: În regimul politic Băsescu, cei cu păreri diferite nu trebuie să mai existe

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, miercuri, că pasajele din Strategia Naţională de Securitate referitoare la presă erau previzibile, demonstrând "tentaţia totalitară".

Meleşcanu: Încadrarea la „vulnerabilităţi” a campaniilor de presă la comandă, un precedent periculos

Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Teodor Meleşcanu, a declarat miercuri că, în opinia sa, încadrarea campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţiile statului în categoria "vulnerabilităţi", din Strategia de Apărare, reprezintă un precedent periculos.

Parlamentul a modificat Statutul funcţionarilor publici

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, raportul întocmit de comisii după reexaminarea Legii Statutului funcţionarilor publici, în sensul eliminării prevederilor declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională.

EXCLUSIV: DIICOT: Fraţii Awdi au exercitat influenţă în mass-media, în mediile politice şi economice

Gruparea condusă de patronii Rodipet, fraţii Mehdi şi Hassan Awdi, şi-a exercitat influenţa în mediul politic, mass-media şi în sectoarele economiei, caracteristici esenţiale care conferă putere şi autoritate crimei organizate, arată DIICOT în rezoluţia de începere a urmăririi penale faţă de ei.

Livrările de gaze naturale din Rusia către Lituania via Belarus s-au redus cu 30%

Livrările de gaze naturale din Rusia către Lituania şi enclava rusă Kaliningrad, de la Marea Baltică via Belarus s-au redus cu 30%, a anunţat compania lituaniană de gaze naturale, Lietuvos Dujos.

Carl John Neumann, noul antrenor al naţionalei masculine de baschet

Americanul Carl John Neumann este noul antrenor al naţionalei masculine de baschet, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX preşedintele Federaţiei Române de Baschet (FRB), Carmen Tocală.

Traficul la staţia Unirii 2, restricţionat temporar după ce o femeie s-a aruncat în faţa metroului

Circulaţia metroului este restricţionată, trenurile circulând cu dificultate între staţiile Romană şi Tineretului, după ce o persoană s-a aruncat în faţa metroului, miercuri după amiază, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte.

Romania’s National Defense Strategy Lists Media Pressure Among Weaknesses

Romania’s National Defense Strategy, sent to the Parliament for debates and approval, states that Romania faces some weak points which affect the image of the country’s state institutions and hinder the enforcement of laws.

Prinţul Albert de Monaco s-a logodit

Prinţul Albert de Monaco, în vârstă de 52 de ani, s-a logodit cu fosta înotătoare sud africană Charlene Wittstock, de 32 de ani, cu care are o relaţie de patru ani, a anunţat Casa Regală.

Ordonanţa care extinde baza de impozitare de la 1 iulie, adoptată de Guvern

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, care extinde baza de impozitare prin introducerea, de la 1 iulie 2010, a mai multor taxe şi impozite, a fost adoptată de Guvern în şedinţa de miercuri, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.

Şeful OTP Bank România: Statul român nu a ajutat băncile, de ce să le suprataxeze? De ce nu taxează firmele telecom?

Şeful OTP Bank România, Laszlo Diosi, a declarat, miercuri, că statul român nu a ajutat băncile comerciale, şi nu are de recuperat bani de la aceste instituţii, astfel că suprataxarea ar putea viza oricare alt sector, cum ar fi companiile din telecomunicaţii.

Medvedev caută inspiraţie pentru relansarea economiei Rusiei în Silicon Valley

"Titanii" americani ai industriei high-tech se vor întâlni miercuri cu o provocare neobişnuită, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, urmând să viziteze Silicon Valley în căutare de idei şi modele pentru relansarea economiei ruseşti.

Romanian Liberals Submit Motion To Lower Chamber, Call For Transp Minister’s Resignation

Romania’s opposition liberals on Wednesday submitted to the Chamber of Deputies a simple motion against democrat liberal Transport Minister Radu Berceanu, calling for his resignation.

Înscrierile pentru Cerbul de Aur 2010, suspendate până la numirea unui nou CA al SRTv

Comitetul Director al TVR a decis ca discuţiile privind bugetul pentru Festivalul "Cerbul de Aur" 2010 să fie finalizate de noul Consiliu de Administraţie (CA) al instituţiei şi anunţă suspendarea înscrierilor pentru festival până la numirea acestuia, informează Televiziunea Publică.

Filmul „Aurora” de Cristi Puiu, selecţionat la Festivalul de la Karlovy Vary

Lungmetrajul "Aurora", de Cristi Puiu, va rula în secţiunea competiţională East of the West a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary (Cehia), care se desfăşoară între 2 şi 10 iulie, informează cineuropa.org.

Statele din Balcani au ambiţia de a deveni „faţa tânără şi dinamică a Uniunii Europene”

Şefii de stat şi de guvern din 12 state sud-est europene s-au reunit miercuri la Istanbul pentru a reafirma intenţia de a pune capăt rivalităţilor seculare şi a deveni "faţa tânără şi dinamică a Uniunii Europene", la care speră să adere.

Hamid Karzai: Înlocuirea lui Stanley McChrystal nu va contribui la soluţionarea conflictului

Înlocuirea comandantului forţelor internaţionale din Afganistan, generalul Stanley McChrystal, "nu va contribui" la soluţionarea conflictului, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al preşedintelui afgan Hamid Karzai.

Ministrul Bossi: Naţionala Italiei va cumpăra următorul meci de la CM

Liderul partidului populist italian Liga Nordului, Umberto Bossi, aliat al Guvernului condus de Silvio Berlusconi, a declarat că naţionala Italiei "va cumpăra" jocul împotriva Slovaciei de la Cupa Mondială din Africa de Sud, a raportat miercuri ziarul Corriere della Sera.

Gitenstein: Dezideratele din 1989 vor fi atinse când deciziile judecătorilor vor fi considerate corecte

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, susţine că dezideratele evenimentelor din 1989 vor fi atinse pe deplin doar atunci când toţi judecătorii vor lua decizii nu numai independente de influenţele politice, ci şi despre care cetăţenii obişnuiţi să fie convinşi că sunt corecte.

Lady Gaga a finalizat noul album

Controversata cântăreaţă Lady Gaga a declarat că a terminat cel de-al treilea album al său, însă îl va lansa pe 11 martie 2011.

Ambasadorul Germaniei: Tăierea fondurilor pentru justiţie nu are legătură cu independenţa sistemului

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti a apreciat miercuri că nu există nicio legătură între bugetul alocat sistemului de justiţie şi independenţa justiţiei, în timp ce ambasadorul american a atras atenţia că Banca Mondială a alocat o sumă importantă pentru sistemul judiciar care nu a fost utilizată.

Mel Gibson este pasionat de hipnoză

Mel Gibson are un nou hobby - hipnoza -, cineastul australian fiind fascinat de această formă de terapie alternativă, informează contactmusic.com.

Este posibil ca România să se alăture South Stream, scenariul nu exclude Bulgaria

Vicepreşedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, apreciază că este posibil ca România să se alăture South Steam, iar acest scenariu nu exclude neapărat participarea Bulgariei la dezvoltarea proiectului.

Un tur complet al Palatului Parlamentului va costa 45 de lei

Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat miercuri tarifele de vizitare a Palatului Parlamentului, stabilind că persoanele care doresc să facă un tur complet, ce cuprinde vizitarea a nouă săli, patru galerii, a acoperişului şi a unui segment din subsol, trebuie să plătească 45 de lei.

Atenţie mare când vă lăsaţi sănătatea pe mâna stagiarilor!

Statisticile arată că cele mai multe erori medicale intraspitaliceşti sunt asociate cu prezenţa stagiarilor, lipsa lor de experienţă fiind adeseori fatală.

Sarkozy va discuta cu membrii Guvernului şi cu Thierry Henry despre rezultatele Franţei la CM

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, premierul François Fillon şi ministrul Sporturilor, Roselyne Bachelot, vor analiza rezultatele echipei naţionale de fotbal la CM în cadrul unei reuniuni ce va avea loc miercuri, urmând ca joi Sarkozy să discute şi cu atacantul Thierry Henry.