Mediafax Echipa

O carte pe zi: „Vulcan. Lumina vine de la Asfinţit” de Mihai Buzea

A fost unul dintre cei mai importanţi promotori ai culturii române din secolul al XIX-lea, într-un context politic foarte complicat, reuşind să sprijine prin acţiunile lui oameni din toate artele româneşti.

Soldaţii ruşi au echipamente învechite şi deficit de personal, în timp ce aşteaptă o nouă rundă de mobilizare – Institutul pentru Studiul Războiului

Institutul pentru Studiul Războiului raportează că Rusia continuă să se confrunte cu lipsuri de echipament şi dificultăţi în asigurarea necesarului de trupe.

Haralambie Ciprian: Sfântul Andrei – Ocrotitorul României

Sfântul Andrei – ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul Sfântul Andrei, înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dorinţa de a-L urma pe Hristos se naşte în el, în momentul în care Sfântul Ioan rosteşte cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). […]

UE scapă de gazul ruşilor ca să devină dependentă de panourile solare din China

În 2021, panourile solare făcute în China, cel mai mare poluator al lumii, au reprezentat 75% din producţia glo­bală, timp în care producţia din Europa nu a reprezentat decât 2,8%.

Prima zi a Reuniunii miniştrilor de Externe ai statelor membre NATO de la Bucureşti

Marţi, 29 noiembrie, a fost prima zi a lucrărilor Reuniunii miniştrilor de externe ai statelor membre NATO, găzduită la Bucureşti de ministrul român al afacerilor Externe Bogdan Aurescu.

Ion Cristoiu: Kievul lui Bulgakov – asediat de viscolul Istoriei

Umflate cu pompa. Pe 13 februarie 1893, moare Maria Rosetti, soţia lui C.A. Rosetti, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri liberali. Oficiosul PNL, Evenimentul, de la Iaşi, tipăreşte în pagina a doua a numărului din 16 februarie 1893 (ziarele se antedatau) acest ferpar, ilustrînd categoric stilul presei din vremea lui Caragiale: „Maria C.A. Rosetti, ilustra […]

HOROSCOP Miercuri, 30 noiembrie – Zodiile, mai intuitive azi. Observă lucruri care le-ar fi scăpat în trecut

Luna intră azi în semnul Peştilor, astfel că zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti) sunt mai intuitive şi observă lucruri care altora sau chiar lor le-ar fi scăpat în alte circumstanţe.

Dmitro Kuleba a cerut accelerarea livrărilor de armament şi generatoare de electricitate

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a cerut marţi, cu ocazia reuniunii NATO de la Bucureşti, accelerarea livrărilor de armament şi generatoare de electricitate, în contextul atacurilor Rusiei asupra infrastructurii civile din Ucraina.

Anglia – Senegal şi Olanda – SUA, primele două meciuri din optimile de finală ale Cupei Mondiale

Anglia şi SUA şi-au asigurat marţi seara prezenţa în optimile de finală ale Cupei Mondiale, după ce au obţinut victorii în faţa Ţării Galilor (3-0), respectiv Iarnului (1-0), în etapa a treia a Grupei B.

O fiică dispărută şi-a regăsit familia după 51 de ani

Un test ADN a reunit o femeie din Texas cu familia ei pierdută de mult timp şi a pus capăt unui mister care a durat peste 50 de ani. Melissa Highsmith, în vârstă de 53 de ani, a fost răpită de o bonă din casa ei din Fort Worth în 1971, când avea doar 22 de luni.

Activista Maria Kolesnikova, aflată în închisoare, a fost internată la terapie intensivă

Liderul opoziţiei Svetlana Tikhanovskaya a anunţat că „avocatul ei nu are voie să o vadă”.

Musk joacă din nou de partea Kievului: ucrainenii au comandat un nou lot de terminale Starlink

Guvernul din Ucraina a lăudat conexiunea cu SpaceX pentru terminalele Starlink, în ciuda unei relaţii sinuoase cu miliardarul Elon Musk.

Aproape un milion de români îşi serbează onomastica de Sf. Andrei

Miercuri îşi serbează onomastica, potrivit datelor Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, 910.240 de persoane. Cele mai întâlnite nume sunt Andrei şi Andreea, adică peste 827.220. De asemenea, români care poartă numele de Andra, Andrada, Andruşca, Adrea, Deea, Deia, Andreeas, Andreiu, Andruţă, Andi, Andu, Endre sau Ondras îşi serbează onomastica tot pe 30 noiembrie Parlamentul a […]

Moment istoric: Stéphanie Frappart, prima femeie arbitru principal la o Cupă Mondială masculină

Arbitrul francez Stéphanie Frappart a fost desemnată marţi de FIFA pentru a conduce meciul dintre Costa Rica şi Germania, de joi, ora 21:00. Ea va deveni astfel prima femeie arbitru principal la o Cupă Mondială masculină.

Asociaţii: Ministerul Finanţelor a perturbat transportul elevilor

Reprezentanţii elevilor solicită Guvernului să scoată din ordonanţa de urgenţă pentru măsuri fiscal-bugetare prevederile referitoare la transportul elevilor: „Este introdusă o restituire pentru transportul local. Există riscul ca Consiliile Locale să refuze să asigure transportul local gratuit”.

Reuniunea G7 cu partenerii, desfăşurată la Bucureşti, a abordat criza energetică din Ucraina

Miniştrii de Externe din Grupul naţiunilor puternic industrializate (G7) au abordat la Bucureşti, într-un format la care au participat reprezentanţi ai statelor şi organizaţiilor partenere, criza energetică din Ucraina, generată de atacurile armatei ruse asupra infrastructurii civile.

S-a întâmplat în Australia: o instanţă a anulat zeci de mii de amenzi aplicate în pandemie

Persoanele care au plătit amenzile vor primi banii înapoi, a stabilit judecătorul, potrivit BBC.

Un brad de Crăciun din Budapesta, alimentat de locuitorii care pedalează pe o bicicletă

Locuitorii Budapestei pedalează pe o bicicletă amplasată de autorităţi pentru a alimenta luminile de pe bradul de Crăciun. Este o măsură luată de Primărie pentru a reduce cheltuielile cu energia electrică.

Premieră mondială: Malawi a lansat un vaccin împotriva malariei

Malawi a lansat primul vaccin împotriva malariei din lume. În urmă cu doi ani, ţara africană a raportat 2.500 de copii morţi din cauza acestei boli.

PNRR are bani pentru toată lumea: 247,5 milioane de euro pentru traseele cicloturistice

De luni, autorităţile publice locale şi centrale vor putea accesa fonduri pentru amenajarea a 3.000 km de trasee cicloturistice – a anunţat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Estonia a emis monede de 2 euro dedicate Ucrainei

Ţările baltice, Lituania, Letonia şi Estonia, se menţin în prima linie a celor care susţin Ucraina.

China a lansat trei astronauţi către noua staţie spaţială

Trei astronauţi au decolat marţi spre staţia spaţială chineză aproape finalizată, marcând începutul prezenţei pe termen lung a Chinei în spaţiu, potrivit CNN.

Reacţie neprietenoasă de la Moscova: NATO este o organizaţie criminală şi trebuie dizolvată

În timp ce, în România, NATO îşi afirmă ţintele pentru viitor, Rusia contestă principiile alianţei nord-atlantice.

Stoltenberg: NATO menţine unitatea în condamnarea Rusiei şi va continua susţinerea Ucrainei

Miniştrii de Externe din NATO au reafirmat, la reuniunea de la Bucureşti, poziţia unitară în condamnarea "războiului brutal" al Rusiei împotriva Ucrainei şi au stabilit să menţină cât va fi necesar susţinerea pentru Kiev, afirmă secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

România nu lasă Republica Moldova la greu: ajutor pe mai multe planuri

România va continua să acorde sprijin Republicii Moldova pe mai multe planuri - energetic, economic, pentru gestionarea crizei umanitare, dar şi pentru a parcurge drumul pro-european, afirmă Nicolae Ciucă, în timpul unei întrevederi cu Natalia Gavriliţa, premierul Republicii Moldova.

Qatar 2022: Olanda şi Senegal merg mai departe în „optimi” din Grupa A

Olanda şi Senegal s-au calificat marţi seara în optimile de finală ale Campionatului Mondial de fotbal, câştigând partidele din Grupa A, împotriva Qatarului şi Ecuadorului.

Războiul din Ucraina, ziua 279. Bombardamente intense în Herson. Situaţia din Ucraina va fi discutată în cadrul reuniunii NATO de la Bucureşti. Ruşii, dispuşi la un schimb de prizonieri cu americanii

UPDATE 23:00 Musk lucrează de partea Ucrainei UPDATE 21:00 Medvedev a sărit din nou calul UPDATE 19:30 Viceprimarul Hersonului, arestat UPDATE 18:30  Rusia nu exclude un schimb de prizonieri cu SUA Rusia nu exclude un nou schimb de prizonieri cu Statele Unite la sfârşitul acestui an, a afirmat viceministrul de externe Serghei Riabkov, afirmând că […]

Viceprimarul din Herson a fost arestat pentru colaboraţionism

Vladimir Pepel umrează să dea socoteală pentru acţiunile întreprinse pe când legea în oraşul din sud o făceau forţele de ocupanţie.

Au început lucrările la noul Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac

„Pentru că la Bâlea Lac este iarnă adevărată, stratul de zăpadă e generos iar în ultimele nopţi temperaturile au coborât cu mult sub zero grade Celsius, responsabilii Proiectului de Marketing Turistic <Hotel of Ice Bâlea Lac> au hotărât că e momentul potrivit pentru a da startul lucrărilor de edificare a celui de-a şaisprezecelea Hotel de […]

43% din fraudele corporative au fost depistate prin whistleblowing

43% din fraudele corporative au fost depistate prin whistleblowing, devenit cel mai eficient instrument de descoperire al acestor infracţiuni

MILESTONE: Actualizarea XPROTECT 2022 R3 include extensia Incident Manager

MILESTONE: Actualizarea XPROTECT 2022 R3 include extensia Incident Manager şi îmbunătăţiri ale experienţei utilizatorilor (UX) şi ale identificării automate a plăcuţelor de înmatriculare (LPR)

”Antreprenor în Agricultura 4.0” ediţia a II-a, un program de perfecţionare managerială

”Antreprenor în Agricultura 4.0” ediţia a II-a, un program de perfecţionare managerială derulat de Clubul Fermierilor Români

O regiune din Ucraina, bombardată de 30 de ori în mai puţin de două ore

Regiunea Sumî din nord-estul Ucrainei a fost bombardată de 30 de ori în mai puţin de două ore, au anunţat autorităţile regionale.

Un angajat al Guvernului linişteşte apele: Salariile demnitarilor rămân la nivelul acestui an

„Salariile demnitarilor rămân la nivelul acestui an”, spune Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului.

Baerbock a condamnat în România războiul Rusiei împotriva Ucrainei: este o încălcare a normelor de civilizaţie

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă o încălcare a dreptului internaţional şi a "normelor de civilizaţie", a declarat marţi, la reuniunea NATO de la Bucureşti, ministrul german de Externe, Annalena Baerbock.

Preşedinta PE, Roberta Metsola, prezentă la expoziţia fotografică „Drumul european al R. Moldova”

Preşedinta PE, Roberta Metsola, a fost prezentă marţi la inaugurarea expoziţiei fotografice „Drumul european al R. Moldova”, anunţă eurodeputatul Eugen Tomac.

Indemnizaţia de creştere a copilului pentru mamele de gemeni, tripleţi sau multipleţi, majorată

Indemnizaţia de creştere a copilului pentru mamele de gemeni, tripleţi sau multipleţi, majorată cu 50%, anunţă ministrul Familiei, Gabriela Firea: „Reparăm, astfel, o nedreptate care se face de ani de zile acestor părinţi”.

Iohannis a făcut avansări în grad la MApN, SRI, SPP şi MAI, înaintea Zilei Naţionale

Aproape 90 de ofiţeri din MApN, SRI, SPP şi MAI au fost înaintaţi în grad de preşedintele Klaus Iohannis înaintrea Zilei Naţionale a României.

A fost ales cuvântul anului 2022: gaslighting

Dicţionarul Merriam-Webster a ales „gaslighting” cuvântul anului 2022, care înseamnă acţiunea de a induce în eroare în mod grosolan pe cineva, în special pentru propriul avantaj.

Ministrul de externe din Lituania: NATO nu rămâne fără tancuri

NATO „nu rămâne fără tancuri şi nici fără muniţie de tancuri", a afirmat ministrul lituanian de externe la Bucureşti.