Mediafax Echipa

Comisia Europeană alocă 4,1 milioane de euro pentru monitorizarea şi apărarea libertăţii, precum şi pluralismului presei

Comisia Europeană a anunţat vineri lansarea unei cereri de propuneri în vederea unei finanţări de 4,1 milioane de euro pentru monitorizarea şi apărarea libertăţii şi pluralismului mass-mediei.

Tom Dumoulin se va retrage la finalul sezonului

Ciclistul olandez Tom Dumoulin se va retrage din ciclismul profesionist după sezonul 2022, a anunţat vineri fostul campion din Giro d' Italia.

Biden se va deplasa în Israel şi Cisiordania, în cadrul unui turneu în Orientul Mijlociu – surse

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, va efectua un turneu în Orientul Mijlociu, spre sfârşitul lunii iunie, urmând să aibă vizite inclusiv în Israel şi în teritoriul palestinian Cisiordania, afirmă oficiali israelieni.

Trafic de influenţă. O femeie promitea post de şofer la SRI sau permise, în schimbul unor sume mari de bani

O femeie a fost trimisă în judecată după ce ar fi promis unei persoane că îi obţine un post de şofer la Prefectura Maramureş sau la SRI, în schimbul unor bani. Altora le-a promis permise, pentru care a cerut 4.000 de euro.

Ce se mai aude de X-Men şi Fantastic Four? Acum trei ani, Disney a făcut „marea achiziţie”

La trei ani de la cumpărarea francizelor X-Men şi Fantastic Four de către Disney, personajele importante nu sunt văzute nicăieri, dar noul film Doctor Strange in the Multiverse of Madness le oferă fanilor Marvel câteva indicii.

De ce Iranul nu va face un compromis în negocierile nucleare

La un an de la începerea negocierilor nucleare cu Iranul, în Viena, discuţiile s-au oprit brusc, fără a se ajunge la o înţelegere privind problemele de bază. Deşi Iranul trebuie să ajungă la un acord care să îi rezolve problemele economice şi sociale, crede că preţul compromisului pe problemele esenţiale – mai precis, rolul Corpului Gărzii Revoluţionare Islamice – este prea mare pentru a fi acceptat. Elita ultrareligioasă crede că se află într-o misiune de răspândire a ideologiei în Orientul Mijlociu şi că orice concesii în aceste discuţii ar putea submina obiectivul divin al ţării.

Un tânăr a furat 100.000 de euro din locuinţa unui primar din Mehedinţi. Suspectul a fost prins în Dolj

Un bărbat care a furat din locuinţa primarului din Gemeni (judeţul Mehedinţi) 100.000 de euro a fost prins de poliţişti în judeţul Dolj.

Actele de identitate care au expirat pe timpul stării de urgenţă şi stării de alertă, însă au rămas valabile pentru 90 de zile, îşi pierd valabilitatea din 7 iunie

Începând cu data de 7 iunie 2022, actele de identitate care, potrivit legii, au expirat pe timpul stării de urgenţă şi stării de alertă, însă au rămas valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stării, îşi pierd valabilitatea, anunţă Ministerul de Interne, vineri.

Numărul copiilor ucrainieni înscrişi în şcolile şi grădiniţele din România

Aproape 2.600 de copii ucraineni, înscrişi în şcolile şi grădiniţele din România, potrivit datelor anunţate vineri de Ministerul Educaţiei.

Rusia avertizează Germania, din cauza suplimentării bugetului militar

Administraţia Vladimir Putin a exprimat preocupări, vineri, în legătură cu planul Germaniei de „remilitarizare”, sugerând că situaţia este comparabilă cu cea din al II-lea Război Mondial. „Percepem declaraţiile cancelarului german ca fiind o nouă confirmare că Berlinul a lansat o cursă de remilitarizare accelerată a ţării. Oare cum se va încheia acest lucru? Se ştie […]

Schemele de ajutor IMM Prod şi Garant Construct primesc undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat vineri Schemele de ajutor de stat pentru IMM-uri şi unităţi administrativ teritoriale, IMM Prod şi Garant Construct, a anunţat Ministerul Finanţelor.

Trei morţi şi 60 de răniţi, după ce un tren a deraiat în sudul Germaniei

Trei persoane au fost ucise şi mai multe rănite în urma deraierii unui tren regional în sudul Germaniei vineri, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. În tren se aflau mai mulţi elevi.

Circulaţia pe Transalpina, între Novaci şi Rânca, se închide sâmbătă

Circulaţia pe Transalpina, între Novaci şi Rânca, se închide sâmbătă, pentru concursul de automobilism sportiv "Transalpina Challenge Rânca 2022”, anunţă CNAIR.

Victorie pentru naţionala U18 în amicalul cu Serbia

Naţionala Under 18 a României a câştigat vineri cu 3-0 meciul amical disputat cu reprezentativa similară a Serbiei.

Pandemia COVID începe să revină în Franţa

Pandemia COVID începe să revină în Franţa în ultimele zile, cu o revenire a infecţiilor. După o scădere constantă a noilor infectări, acum Franţa a ajuns la 20.000 de contaminări pe zi.

Licitaţii pentru Ucraina: de la trofeul Eurovision la hanoracul lui Zelenski

Cele 9 articole vândute au adunat peste 2,5 milioane de dolari.

Lukaşenko ar permite tranzitul cerealelor ucrainene prin Belarus. Aliatul lui Putin pune o condiţie

Minskul este gata să permită tranzitul grâului ucrainean către porturile de la Marea Baltică prin Belarus, dacă i se va permite să expedieze mărfuri belaruse din aceste porturi, a declarat vineri liderul belarus Alexander Lukaşenko, citat de agenţia de presă Belta.

Maşinile noi, la mare căutare în România. Care sunt mărcile cele mai dorite

Conform datelor comunicate de către DRPCIV (Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor), în luna mai 2022 au fost înmatriculate în România 12.125 autovehicule noi (autoturisme, vehicule comerciale de marfă şi persoane şi vehicule speciale), cu 19,0% mai multe decât în luna similară a lui 2021. Dintre acestea, 10.198 au fost autoturisme, a […]

Gabriela Szabo, schimbată de la conducerea CSM Bucureşti. Nicuşor Dan trimite Corpul de Control

Gabriela Szabo a fost înlocuită de la conducerea CSM Bucureşti, anunţă primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan: „A ratat obiective competiţionale, a determinat plecarea unor oameni valoroşi şi a avut un management defectuos”.

Ministerul Energiei propune vânzarea a aproape 1% din OMV Petrom către angajaţi

Ministerul Energiei a publicat joi un proiect de hotărâre de Guvern care stabileşte vânzarea către salariaţii OMV Petrom a unui pachet de acţiuni reprezentând aproape 1% din capitalul social al companiei, deţinut de statul român, la preţul de 0,215 lei/acţiune.

Războiul din Ucraina, ziua 100. Invazia rusă a răpit vieţile a 4.149 civili şi 11.000 militari ucraineni / Rusia a ocupat 20% din teritoriul Ucrainei, dar a suferit pierderi grele / Sursele ucrainene indică peste 30.000 de militari ruşi ucişi şi mai mult de 1.300 de tancuri invadatoare distruse / Mesaje de la ONU şi UE, precum şi bilanţul OMS / Rusia nu renunţă

UPDATE 21:00- Macron îl critică pe Putin  Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că omologul său rus Vladimir Putin a comis o „eroare istorică şi fundamentală” prin invadarea Ucrainei şi că acum este „izolat”, relatează Agence France-Presse.    UPDATE 20:00 – Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a negat că Moscova împiedică porturile ucrainene să exporte cereale, […]

Premierul britanic Boris Johnson, huiduit la Jubileul de Platină al reginei Elisabeta

Premierul britanic Boris Johnson a fost întâmpinat cu huiduieli la sosirea sa la Catedrala St Paul din Londra, la slujba religioasă care celebrează domnia istorică de 70 de ani a reginei Elisabeta a II-a.

Rusia este îngrijorată de remilitarizarea Germaniei: „Cum s-ar putea sfârşi? Din păcate, acest lucru este bine cunoscut din istorie”

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a declarat vineri că majorarea cheltuielilor militare germane înseamnă că această ţară se remilitarizează şi că acest lucru ar creşte riscurile de securitate.

Rusia merge mai departe în război: vom continua până când ne vom atinge obiectivele

La 100 de zile de la startul „operaţiunii militare speciale”, Moscova şi-a prezentat intenţiile pentru perioada următoare.

S-au umflat râurile. Cod galben de inundaţii în 3 judeţe

Hidrologii au emis avertizări Cod galben de inundaţii valabile pe râuri din trei judeţe până vineri seara.

Turcia este acuzată că a cumpărat cereale furate de Rusia din Ucraina

Turcia se numără printre cei care cumpără cereale furate de Rusia din Ucraina, susţine un diplomat ucrainean citat de Sky News.

5 motive pentru care sa-ti alegi un trening dama de la JojoFashion

5 motive pentru care sa-ti alegi un trening dama de la JojoFashion

Bilanţ COVID-19, 3 iunie. Peste 400 de noi cazuri şi 3 decese, raportate în ultimele 24 de ore

Peste 400 de noi cazuri COVID şi 3 decese s-au raportat în ultimele 24 de ore în România, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Serviciile secrete britanice nu cred că Ucraina poate apăra Donbasul: Rusia va control Luhansk peste două săptămâni

Rusia ar putea obţine controlul asupra regiunii Luhansk în două săptămâni, potrivit serviciilor secrete britanice, citate de CNN.

Armata ucraineană a respins asalturile ruseşti în mai multe zone din estul Ucrainei

Reprezentanţii armatei ucrainene anunţă că militarii au respins asalturile ruseşti în mai multe zone din estul Ucrainei.

Uniunea Europeană i-a trecut pe lista neagră pe cei răspunzători de crime la Bucea şi la Mariupol

UE a extins lista sancţiunilor, prezentând al 6-lea pachet împotriva Rusiei.

Cocktailuri pe bază de Gin

Cocktailuri pe bază de Gin

Sancţiunile UE împotriva Rusiei includ 80 de substanţe folosite pentru producerea de arme chimice

Al 6-lea pachet de sancţiuni aplicate „regimului Putin” a intrat oficial în vigoare astăzi, la 100 de zile de la începutul războiului.

Robor la 3 luni sparge pragul de 6% şi încheie săptămâna cu o nouă creştere

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, încheie săptămâna la 6,01%, menţinând trendul de creştere din ultima perioadă, informează Ziarul Financiar.

ISU, despre incidentul de la Spitalul de Copii Iaşi: nu a fost incendiu, a fost evacuată funinginea

Pompierii susţin că incidentul a fost provocat de o eroare. „Spitalul de Copii din Iaşi se află într-un amplu proces de renovare, iar constuctorul a dorit să evacueze funinginea dintr-un coş de fum dezafectat. Accidental a fost inversat sensul de evacuare al ventilatorului, iar funinginea a fost introdusă în camerele tehnice şi ulterior în spaţiile […]

Elon Musk, îngrijorat de o eventuală recesiune. Directorul Tesla dă afară un număr mare de angajaţi

Directorul general al Tesla, Elon Musk, are un "sentiment foarte prost" în legătură cu economia şi vrea să reducă aproximativ 10% din locurile de muncă la producătorul de automobile electrice, a declarat joi într-un e-mail către directori, consultat de Reuters.

Klaus Iohannis primeşte Premiul European Carol al IV-lea al Asociaţiei Germanilor Sudeţi pentru 2020

Asociaţia Germanilor Sudeţi a decis în anul 2020 să acorde acest premiu Preşedintelui Klaus Iohannis, ca o recunoaştere a meritelor sale în ceea ce priveşte înţelegerea şi cooperarea dintre popoarele şi ţările Europei Centrale. În contextul pandemiei, ceremonia nu a putut fi organizată, fiind reprogramată pentru 4 iunie 2022, dată la care se sărbătoreşte şi […]

Percheziţii DIICOT în Cluj. 16 kilograme de canabis au fost confiscate

Poliţiştii şi procurorii DIICOT din Cluj au confiscat peste 16 kilograme de canabis în urma a două percheziţii efectuate la persoane bănuite de trafic de droguri.

O istorie a emoţiilor umane sau cum au modelat emoţiile parcursul umanităţii

O istorie a emoţiilor umane sau cum au modelat emoţiile parcursul umanităţii

Amnesty International: aproape 2% din populaţia din El Salvador se află în închisoare

Autorităţile salvadoriene comit încălcări „masive" ale drepturilor omului, aproape 2% din populaţia ţării fiind în detenţie, susţine Amnesty International, potrivit CNN.