Mediafax Echipa

Noi proteste în Iran. Sute de oameni au ieşit pe străzile Teheranului şi au strigat sloganuri împotriva liderilor regimului. VIDEO

Manifestanţii s-au strâns şi luni seara la Teheran şi în alte oraşe din Iran pentru a protesta faţă de doborârea avionului ucrainean, fiind a treia zi consecutivă de demonstraţii antiguvernamentale, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Şedinţă CEx la PSD. Liderii partidului discută despre alegerile anticipate şi depunerea unei moţiuni de cenzură

Liderii PSD se întrunesc, marţi, la Parlament, într-o şedinţă a Comitetului Executiv, pentru a discuta despre depunerea unei moţiuni de cenzură pentru demiterea Guvernului Orban şi despre congresul PSD care urmează să aibă loc în februarie. Un alt subiect de discuţie vizează alegerile anticipate.

Liderul Armatei din Libia a refuzat să semneze acordul privind încetarea focului, negociat la Moscova

Confruntările armate dintre forţele guvernamentale libiene şi Armata Naţională Libiană (LNA), condusă de generalul Khalifa Haftar au reizbucnit marţi la Tripoli, după ce liderul LNA a refuzat să semneze acordul privind încetarea focului, negociat la Moscova, potrivit agenţiei ruse de presă TASS.

Incendiu într-un bloc din Bistriţa: Mai multe persoane intoxicate cu fum. Un bărbat a murit

Un bărbat a murit şi alte şapte persoane, între care un copil de un an şi opt luni, primesc îngrijiri medicale după ce s-au intoxicat cu fum în urma unui incendiu care a izbucnit, marţi dimineaţa, într-un bloc din Bistriţa.

Reuniune oficială la Londra, în cazul avionului ucrainean doborât de Iran

Reprezentanţi ai ţărilor ai căror cetăţeni au murit în urma prăbuşirii avionului ucrainean în Iran se vor întâlni joi la Londra, la iniţiativa Canadei, a anunţat luni ministrul canadian al Afacerilor Externe, François-Philippe Champagne pe Twitter, potrivit Le Figaro.

HOROSCOP 14 IANUARIE 2020: Trei zodii se bucură astăzi de mult succes. Nativii care ar putea fi puşi în faţa unor decizii dificile

HOROSCOP 14 IANUARIE 2020. Luna din Fecioară aderă astăzi la un aspect armonios de trigon cu Jupiter din Capricorn şi la unul tensionat de opoziţie cu Neptun din Peşti. De pe urma celui dintâi, au de câştigat zodiile de Pământ (Taur, Fecioară şi Capricorn), care se bucură de o viziune limpede şi de mult spor în tot ce fac. În ceea ce-l priveşte pe al doilea, semnele Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător şi Peşti) ar putea fi puse în faţa unor alegeri dificile.

Secretarul de Stat al SUA vine cu noi precizări despre motivul asasinării lui Soleimani: Parte dintr-o strategie pentru descurajarea Iranului

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo a declarat luni că asasinarea generalului Qassem Soleimani a făcut parte dintr-o strategie amplă de descurajare, în condiţiile în care Administraţia de la Washington a justificat anterior atacul în contextul unui atac iminent asupra unor ambasade americane.

Iranul va face o plângere împotriva lui Trump pentru uciderea lui Soleimani: „Trebuie condamnat la nivel internaţional”

Autorităţile de la Teheran intenţionează să formuleze o plângere împotriva preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, în legătură cu operaţiunea de asasinare a generalului iranian Qassem Soleimani, a declarat luni Ebrahim Raisi, un oficial al forţelor Quds, informează agenţia rusă de presă TASS.

Un fost militar a recunoscut că l-a ucis pe jurnalistul slovac Jan Kuciak

Un fost militar a recunoscut luni în instanţă că l-a ucis pe jurnalistul slovac de investigaţii Jan Kuciak în 2018, crimă care a dus la o serie de proteste de amploare, urmate de demisia premierului de la acea vreme, Robert Fico, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Firea, despre Nicușor Dan și Vlad Voiculescu: Personaje tragi-comice. doi politicieni închipuiți

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a caracterizat contracandidații săi la conducerea PMB, pe Nicușor Dan și pe Vlad Voiculescu, drept „personaje tragi-comice”, „doi politicieni închipuiți”, care „nu sunt capabili să vină în fața propriilor colegi cu idei constructive legate de București”.

Foştii prefecţi îl ameninţă pe Ludovic Orban cu procese

Mai mulţi prefecţi au semnat o plângere prealabilă pe care i-au trimis-o lui Victor Orban, în care susţin că prefecţii care i-au înlocuit nu îndeplinesc condiţiile legale pentru aceste funcţii. Ei ameninţă că se vor adresa instanţei dacă hotărârile de numire nu vor fi „puse în legalitate”.

Alexe: Programul Rabla va începe în martie. Ne propunem să emitem un număr de 60.000 de vouchere

Ministrul Mediului, Costel Alexe, susţine că programul Rabla va fi reluat în luna martie, urmând să fie emise 60.000 de vouchere, în timp ce pentru programul Rabla Plus, ce vizează maşinile electrice, vor fi acordate în continuare vouchere de 10.000 de euro.

Naţiunile Unite cer o anchetă privind reprimarea protestelor din Iran

Acuzaţiile referitoare la utilizarea mijloacelor letale împotriva manifestanţilor din Iran trebuie investigate, a declarat luni seară purtătorul de cuvânt al lui Antonio Guterres, secretarul general al Naţiunilor Unite, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Tăriceanu, despre propunerea USR: ”E binevenit controlul mai strict asupra serviciilor de informaţii”

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, că este binevenit un control mai strict asupra funcţionării serviciilor de informaţii, în contextul ideii USR din documentul doctrinar propus membrilor partidului de către Dan Barna.

Iranul ameninţă cu o ripostă puternică dacă Marea Britanie face „noi greşeli”: ”Vor urma reacţii, iar Londra va fi responsabilă de asta”

Iranul va reacţiona vehement dacă Marea Britanie face "noi greşeli", a avertizat, luni seară, Ministerul iranian de Externe, la o zi după ce ambasadorul britanic a fost reţinut scurt timp pentru participare la un miting neautorizat în Teheran.

Alexe: ”Garda de Mediu nu a aplicat nicio sancţiune Primăriei Capitalei în cazul calităţii aerului. Nu cred că într-un oraş cu atât de multe sesizări ale cetăţenilor, nu s-a dat nicio sancţiune”

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a spus, luni seara, că angajaţii Gărzii de Mediu nu au aplicat, în ultimii şase ani, nicio sancţiune Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), la capitolul calităţii aerului, demnitarul punând situaţia pe baza „bunei relaţionări” dintre PMB şi comisarii de mediu.

Un număr record de elefanţi au murit în Sri Lanka anul trecut

Peste 300 de elefanţi au murit în Sri Lanka anul trecut, un număr record, conform consultanţilor de mediu, relatează BBC.

Prezentare de modă anulată, în urma grevelor legate de reforma pensiilor în Franţa

Designerul francez Christophe Josse a anunţat luni că anulează prezentarea programată în cadrul Săptămânii Modei Masculine dând vina pe săptămânile de greve organizate împotriva reformei sistemului pensiilor, arată Reuters.

O fetiţă în vârstă de patru ani din SUA a orbit din cauza gripei

Copila în vârstă de patru ani din Iowa, SUA a fost la un pas de moarte când s-a îmbolnăvit de gripă, iar într-un final şi-a pierdut vederea, relatează CNN

Donald Trump vine cu o nouă justificare pentru uciderea generalului Soleimani: ”Teroristul avea un trecut oribil”

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a justificat din nou, luni seară, decizia de asasinare a generalului iranian Qassem Soleimani, afirmând că "teroristul" avea un "trecut oribil".

FOTO | Incendiu la o fabrică din Zalău, 26 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit, luni seara, la o secţie a unei fabrici din oraşul Zalău, 26 de persoane fiind evacuate din hală şi din spaţiile adiacente.

FOTO | Maşină lovită de tren, în Timiş. Doi italieni au fost transportaţi la spital

O maşină a fost lovită de tren, luni seara, în zona gării Boldur, judeţul Timiş. Doi bărbaţi, italieni, au fost preluaţi de echipajele medicale, fiind în stare de şoc.

Un român, pe lista nominalizaţilor la Oscar. E nominalizat la două categorii şi a lucrat alături de legendarul Francis Ford Coppola

Un român se află pe lista nominalizărilor la ediţia din acest an a Oscarurilor. Mihai Mălaimare jr este directorul de imagine al producţiei ”Jojo Rabbit”, care a primit două nominalizări la categoriile ”design de producţie” şi ”montaj de film”.

Accident rutier în Capitală: O ambulanţă SMURD s-a răsturnat pe carosabil. Un copil şi mama acestuia se aflau în vehicul. FOTO

Un accident rutier a avut loc, luni seara, în Capitală, în care au fost implicate un autoturism şi o ambulanţă SMURD, aceasta din urmă fiind răsturnată pe carosabil, anunţă Brigada Rutieră a Municipiului Bucureşti.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Bietul Orban cel Bun

„Să ne prefacem că merge”.

Regina Elizabeth a Marii Britanii a acordat o „perioadă de tranziţie” Prinţului Harry şi lui Meghan Markle. Unde vor locui aceştia

Regina Elizabeth a Marii Britanii a acordat Prinţului Harry şi lui Meghan Markle o "perioadă de tranziţie" în ceea ce priveşte detaşarea de Casa Regală, relatează BBC

Liviu Dragnea cere achitarea. Ultima şansă este recursul în casaţie, iar procesul se judecă marţi

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) va judeca, pe fond, marţi, recursul în casaţie introdus de Liviu Dragnea, aceasta fiind ultima şansă de achitare a fostului lider al PSD, scrie Monitorul Justiţiei, care publică şi documentul în care se regăsesc motivele acestei căi extraordinare de atac.

Spitalul de psihiatrie din Călăraşi, amendat cu 7.600 lei din cauza meniului oferit pacienţilor

Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Plătăreşti a fost verificat de inspectorii sanitari din cadrul DSP Călăraşi şi a fost amendat cu suma de 7.600 de lei, după ce s-a constatat că meniul oferit pacienţilor nu este unul corespunzător, anunţă Ministerul Sănătăţii (MS).

Elevi ai Liceului German din Arad, la spital, după ce în şcoală s-a făcut o dezinsecţie. Ministerul Sănătăţii anunţă un control de urgenţă | VIDEO, FOTO

Potrivit ISU Arad, 24 de elevi de la Liceul German au ajuns până luni seara la Spitalul Judeţean, dintre care şase au fost internaţi. Prefectul judeţului a convocat Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Vlad Plahotniuc, indezirabil în Statele Unite. Cum a justificat decizia Departamentul de Stat

Departamentul de Stat american a anunţat, luni, că politicianul şi omul de afaceri moldovean Vlad Plahotniuc este indezirabil în Statele Unite.

Ciolacu, către ambasadorul SUA la Bucureşti: ”Parlamentul, hotărât să contribuie la crearea unui mediu propice de afaceri”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, i-a transmis, luni, ambasadorului SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, că Parlamentul este hotărât să contribuie la crearea unui mediu propice pentru afaceri şi investiţii. Cei doi oficiali susţin continuarea dialogului dintre SUA şi România.

Preţurile petrolului scad cu 1%, pe fondul reducerii tensiunilor din Orientul Mijlociu

Preţurile petrolului au scăzut cu aproximativ 1% luni, întrucât tensiunile din Orientul Mijlociu s-au redus, iar investitorii şi-au îndreptat atenţia către stocurile americane de benzină, în creştere, relatează Reuters.

Necesarul de finanţare al guvernului în 2020 se ridică la 86,9 miliarde lei

Necesarul de finanţare al guvernului în 2020 se ridică la 86,9 miliarde lei, ca urmare a nivelului estimat al deficitului bugetar, de 3,6% din PIB (circa 40,6 miliarde lei), precum şi a volumului datoriei de refinanţat în acest an, în valoare de 46,3 miliarde lei, anunţă Ministerul Finanţelor.

”Experienţa a fost extrem de umilitoare”. Ce a fost pusă o tânără de 25 de ani să facă pentru a fi lăsată să urce în avion

O tânără în vârstă de 25 de ani a trecut printr-o experienţă umilitoare pe aeroportul din Hong Kong.

MONITORUL APĂRĂRII | Oficial SUA: Donald Trump intenţionează să reducă efectivele militare din Afganistan

Preşedintele SUA, Donald Trump, intenţionează să diminueze efectivele militare americane din Afganistan indiferent dacă se ajunge ori nu la un acord de pace cu insurgenţii talibani, afirmă Robert O'Brien, consilier prezidenţial pentru Securitate Naţională.

Sistemul de operare Windows care nu va mai primi actualizări de securitate: Va deveni din ce în ce mai vulnerabil

Expirarea licenţelor pentru sistemul de operare Windows 7 înseamnă că utilizatorii nu vor mai primi actualizări de securitate. Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT) recomandă upgrade-ul la un sistem de operare actual şi evitarea nepărată a unui produs piratat.

Treasure Seeker Finds Trove of 500-Year Old Coins in Dambovita County

A trove with almost 1,000 coins dated from the 16th century was found near the town of Saviesti, Dambovita county, by a man from Bucharest with a metal detector, who then contacted authorities to hand over the treasure.

Opt tineri, prinşi cu droguri la un concert de muzică electronică din Braşov

Opt tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, au fost prinşi de poliţiştii BCCO Braşov cu droguri la un concert de muzică electronică organizat în oraş. Unii dintre aceştia aveau droguri pentru consum propriu, iar alţii pentru vânzare.

PSD se reuneşte în CEx. Discuţii despre moţiunea de cenzură şi alegerile anticipate

Liderii PSD se întrunesc, marţi, la Parlament, într-o şedinţă a Comitetului Executiv, pentru a discuta despre depunerea unei moţiuni de cenzură pentru demiterea Guvernului Orban şi despre congresul PSD care urmează să aibă loc în februarie. Un alt subiect de discuţie vizează alegerile anticipate.