Mediafax Echipa

Un bărbat a ascuns moartea mamei sale pentru a-i încasa pensia. Cine a observat dispariţia femeii

Un bărbat din Galaţi a ascuns moartea mamei sale pentru a-i încasa pensia, iar cadavrul în descompunere a fost ţinut într-o cameră a locuinţei celor doi. Adevărul a ieşit la iveală după patru luni, în momentul în care poştaşul le-a spus poliţiştilor că nu a mai văzut-o pe beneficiara pensiei.

Dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009 se amână. Judecătorul se pensionează

La termenul de joi, în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009, în care sunt acuzaţi Elena Udrea, Ioana Băsescu şi Dan Andronic, completul de judecată a anunţat amânarea procesului din motive obiective. Judecătorul se va pensiona şi cauza va fi judecată de un alt complet pe 12 septembrie.

Femeie în prag de comă alcoolică, prinsă de poliţişti la volan

O femeie în vârstă de 49 de ani, care era în prag de comă alcoolică a fost prinsă la volan de poliţiştii din Galaţi, care au deschis pe numele ei un dosar penal. Aparatul etilotest a înregistrat o valoare de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Viorica Dăncilă, singurul candidat anunţat la conducerea PSD: Pot să aduc echilibru / Premierul respinge ideea unei echipe cu Oprişan şi Bădălău / Negoiţă, critic: Un coşmar

Comitetul Executiv al PSD s-a reunit, joi, de la ora 11.00, iar subiectul principal de discuţie au fost pregătirile pentru Congresul din 29 iunie care va avea loc la Sala Palatului şi la care sunt aşteptaţi să participe între 3.000 şi 4.000 de delegaţi,.

Ministrul Culturii, despre Cuminţenia Pământului: Încă aşteptăm ofertă scrisă. Preţul, mai mare de 11 mil. euro

Ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, a declarat că încă aşteaptă o ofertă scrisă din partea proprietarilor sculpturii "Cuminţenia Pământului", de Constantin Brâncuşi, şi că preţul real al operei de artă este mai mare decât cel de 11 milioane de euro vehiculat anterior.

Rele tratamente la şcoală. O învăţătoare din Botoşani este acuzată că a bătut un elev de 7 ani până l-a învineţit

O învăţătoare de la o şcoală din localitatea Truşeşti, judeţul Botoşani, este acuzată că a bătut un elev în vârstă de 7 ani, cu probleme medicale, până l-a învineţit. Mama băiatului a sesizat autorităţile şi au fost demarate anchete atât la nivelul unităţii de învăţământ, cât şi la Poliţie.

Oprişan, întrevedere cu Dăncilă la Guvern: Am discutat despre rectificarea bugetară ce urmează/ Vicepreşedintele PSD refuză un dialog cu Gabriela Firea

Vicepreşedintele PSD Marian Oprişan, a avut, joi, la Palatul Victoria, cu premierul Viorica Dăncilă, acesta declarând că tema convorbirii a fost rectificarea bugetară ce urmează a fi făcută.

Primăria Capitalei: Consolidarea podului Străuleşti s-a finalizat

Lucrările de consolidare a podului Străuleşti au fost finalizate, iar în prezent întreaga lucrare ce presupune consolidarea şi reabilitarea podului este realizată în proporţie de 70%, anunţă Primăria Capitalei.

A murit cunoscuta actriţă americană Sylvia Miles, nominalizată de două ori la premiile Oscar

Actriţa nominalizată de două ori la premiile Oscar Sylvia Miles, celebră pentru rolurile din filmele "Midnight Cowboy" şi "Farewell, My Lovely", a murit la vârsta de 94 de ani, potrivit Associated Press.

Anchetă la Poliţia Locală din Oradea, după ce o poliţistă ar fi ignorat o cerere, în timp ce stătea cu picioarele pe birou

Poliţia Locală Oradea a început o anchetă internă după ce o angajată a fost acuzată că a ignorat o cerere a unui bîrbat în timp ce stătea cu ochii în telefon şi cu picioarele pe birou în timpul programului de lucru. „Uită-te pe listă”, ar fi răspuns poliţista, fără a ridica privirea de pe telefon.

Igor Dodon le cere funcţionarilor publici să recunoască noul Guvern. Nimeni nu vă va pedepsi!

Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, le-a cerut funcţionarilor publici, colaboratorilor structurilor de forţă şi militarilor să susţină procesul de transfer al puterii şi să recunoască Guvernul condus de Maia Sandu, garantând că nimeni nu va fi pedepsit în urma acestei decizii.

Amenda primită de vicepreşedintele CJ Covasna, după incidentele din Valea Uzului: Eu nu ştiu la ora actuală pentru ce am fost sancţionat

Vicepreşedintele CJ Covasna, Gruman Robert, a fost amendat cu 3.000 de lei pentru că nu a anunţat organizarea lanţului uman care a avut loc de Ziua Eroilor în faţa Cimitirului Valea Uzului. Acesta se întreabă de ce a fost amendat de Jandarmeria Harghita, dacă cimitirul ar fi în Bacău.

Vladimir Putin intervine în criza politică din Republica Moldova: Îi vom susţine pe Igor Dodon şi pe partenerii săi

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a anunţat joi susţinerea faţă de preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, şi faţă de noul Guvern al ţării, condus de Maia Sandu, şi a criticat Partidul Democrat pentru „uzurparea puterii”, relatează site-ul deschide.md.

Restricţii de trafic pentru camioane pe A2 şi două drumuri naţionale, de Rusalii

CNAIR anunţă restricţii de trafic pentru camioane pe A2 şi două drumuri naţionale, de Rusalii, de sâmbătă până luni.

O carte pe zi: „Săgeata lui Poseidon”, de Clive Cussler şi Dirk Cussler

"Cea mai periculoasă aventură a lui Dirk Pitt de până acum, din cele 26 de romane care îl au ca erou".

Donald Trump: Nu este greşit să accepţi informaţii denigratoare despre alt candidat din surse externe

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că nu vede nicio problemă în a accepta informaţii denigratoare despre un oponent politic oferite de către un Guvern străin, relatează Reuters.

ŞTIRILE OREI 09.00 | 13 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00.

Florin Piersic, cetăţean de onoare al Iaşului: Să vă dea Dumnezeu ce ştiu eu, şi eu nu ştiu nimic | FOTO

Actorul Florin Piersic a primit miercuri seară titlul de cetăţean de onoare al Iaşului. Decernarea titlului a avut loc la proiecţia filmului „Paraşutiştii”, în Piaţa Unirii din Iaşi, în deschiderea Festivalului Serile Filmului Românesc. Actorul a fost primit în ropote de aplauze.

Bilanţ IGSU: Opt judeţe, afectate de ploile torenţiale, cel mai grav Bistriţa-Năsăud

Opt judeţe au fost afectate, în ultimele 24 de ore, de ploile torenţiale. Cele mai grave situaţii s-au înregistrat în Bistriţa-Năsăud, unde pompierii au salvat o femeie şi doi copii adăpostiţi de teama viiturilor în pod, un alt copil şi bunica sa fiind evacuaţi.

Caz revoltător la Brăila: Un minor a filmat un act sexual între un bărbat şi un cal

Poliţiştii brăileni au început o anchetă după ce pe Facebook au ajuns imagini cu un bărbat care întreţine relaţii sexuale cu un cal, filmate de un copil.

Inundaţii în Teleorman. Trafic îngreunat în Drăgăneşti Vlaşca, unde un drum este acoperit cu ape

Un drum judeţean din Drăgăneşti Vlaşca, judeţul Teleorman, este inundat în urma ploilor puternice. Apa ajunge la 10 de centimetri.

Trump, încrezător că Hong Kong şi China „vor rezolva lucrurile” în urma protestelor

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că este sigur că Hong Kong şi China vor reuşi „să rezolve lucrurile” în urma protestelor masive din Hong Kong, faţă de un proiect de lege care prevede autorizarea extrădărilor spre China continentală, relatează Reuters.

Jaf ca în filme: Trei persoane mascate au spart cu un baros seiful unei case de pariuri

Trei persoane mascate au pătruns, în noaptea de miercuri spre joi, într-o agenţie de pariuri sportive din Târgu-Jiu, de unde au furat 16.000 de lei. Hoţii au spart seiful cu un baros.

Preşedintele Iranului, despre tensiunile dintre ţara sa şi SUA: Vor fi reduse când Washingtonul va renunţa la sancţiuni

Tensiunile între Iran şi Statele Unite, privind acordul nuclear semnat în 2015, vor fi reduse doar dacă Washingtonul va renunţa la sancţiunile impuse asupra Teheranului, a declarat miercuri preşedintele iranian Hassan Rouhani, relatează site-ul agenţiei Dpa.

CEx al PSD, joi. În Congresul din 29 iunie nu vor fi aleşi vicepreşedinţii PSD

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte, joi, de la ora 11.00, iar subiectul principal de discuţie vor fi pregătirile pentru Congresul din 29 iunie care va avea loc la Sala Palatului şi la care sunt aşteptaţi să participe între 3.000 şi 4.000 de delegaţi, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX.

HOROSCOP 13 iunie: Zodiile care au parte astăzi de schimbări pe plan sentimental

Luna din Scorpion, unde ajunge astăzi, aplică la un aspect tensionat de opoziţie cu Uranus din Taur, generând contradicţii între gândire şi acţiune în vieţile zodiilor Fixe (Taur, Leu, Scorpion şi Vărsător).

Partidele din opoziţie semnează astăzi acordul politic propus de preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, joi, de la ora 16.00 la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor de Opoziţie pentru semnarea Acordului Politic Naţional care vizează consolidarea parcursului european al României.

Meteo #azi 13 iunie: Informare meteo de disconfort termic/ Maximele termice ale ZILEI

Vremea va fi călduroasă, spun meteorologii care au emis şi o informare valabilă până mâine la ora 23. În vest, nord-vest, sud şi sud-est, disconfortul termic va fi ridicat la orele amiezii.

Tayyip Erdogan: Turcia a cumpărat deja sisteme antiaeriene S-400 din Rusia

Preşedintele turc Tayyp Erdogan a declarat miercuri că Turcia a cumpărat deja sisteme antirachete S-400 din Rusia şi speră ca acestea să fie livrate în luna iulie, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Trump ia în considerare impunerea unor sancţiuni care să vizeze proiectul Nord Stream 2

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că ia în considerare impunerea unor sancţiuni care să vizeze proiectul privind gazoductul rus Nord Stream 2, avertizând Germania că ar putea deveni dependentă de Rusia, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Donald Trump anunţă că va trimite 1.000 de militari americani în Polonia

Preşedintele american Donald Trump i-a promis omologului său polonez Andrzej Duda, miercuri, că va trimite 1.000 de militari americani în Polonia, relatează site-ul agenţiei Reuters.

SUA şi Polonia au semnat o declaraţie comună în domeniul Apărării

Statele Unite şi Polonia au semnat miercuri o declaraţie comună prin care reafirmă cooperarea în domeniul Apărării, a informat preşedintele american Donald Trump, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Ambulanță care mergea la o intervenție, blocată într-o zonă inundată din Bistrița-Năsăud

O autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud a rămas blocată, miercuri, din cauza apei acumulate pe Drumul Județean 172, care leagă comunele Teaca și Șieu, sătenii intervenind pentru a ajuta personalul medical să își continue drumul.

Băsescu: Moţiunea trebuia făcută, chiar dacă are şanse mici să treacă/ Schimb de replici cu un fost ministru PSD: Vă credeţi deştepţi şi mergeţi cu programul lui Daddy

Senatorul PMP Traian Băsescu a declarat, miercuri, că moţiunea de cenzură trebuia depusă, cu toate că are şanse mici să treacă, precizând că, după calculele sale, opoziţiei îi lipsesc cam 30 de voturi.

Joi are loc a doua ediţie a Galei ”Sas Gym”

Fanii sporturilor de contact sunt răsfăţaţi în această perioadă, iar joi, 13 iunie, de la ora 21:00, aceştia vor avea parte de un nou show de senzaţie.

Fostul premier al Algeriei a fost arestat

Curtea Supremă a Algeriei a decis miercuri arestarea fostului premier al ţării, Ahmed Ouyahia, într-un caz de corupţie în care sunt implicaţi mai mulţi foşti oficiali de rang înalt care au legături cu fostul preşedinte al ţării, Abdelaziz Bouteflika, potrivit France 24.

Donald Trump analizează posibilitatea de a trimite 2.000 de militari americani din Germania în Polonia. Rusia „va trata Polonia cu respect”

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a anunţat, miercuri seară, că analizează posibilitatea de a transfera 2.000 de militari americani din Germania în Polonia, în condiţiile în care Administraţia de la Varşovia a cerut măsuri pentru descurajarea Rusiei.

Liderul USR care a refuzat să oprească maşina la semnalul rutier şi să se legitimeze, a renunţat la funcţie

Un fost poliţist din judeţul Timiş, preşedinte al filialei USR Traian Vuia, a fost amendat, miercuri, de oamenii legii, după ce a refuzat să oprească maşina la semnalul unui echipaj, care a fost nevoit să-l urmărească în trafic, transmite corespondentul MEDIAFAX. Mai târziu, el a decis să renunţe la funcţia sa.

Autostrada Transilvania: CNAIR a desemnat câştigătorii pentru construcţia a 55 Km

CNAIR a desenat câştigătorii pentru construcţia a 54.9 Km din Autostrada Transilvania - Suplacu de Barcău – Chiribiş şi Chiribiş - Biharia, valoarea contractelor fiind de 144 de milioane de euro.

VIITURI în judeţul Bistriţa-Năsăud: Mai multe persoane, evacuate în ultimele ore/ Ambulanţă, blocată într-o zonă inundată

Mai multe persoane, printre care şi doi copii, au fost evacuate, miercuri seara, în judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce o furtună puternică a dus la producerea mai multor viituri, care au inundat mai multe gospodării. Pompierii intervin în mai multe localităţi pentru salvarea localnicilor.