Mediafax Echipa

Donald Trump neagă că a numit-o „obraznică” pe Meghan Markle

Preşedintele american Donald Trump neagă că ar fi numit-o "obraznică" pe ducesa de Sussex, Meghan Markle, în pofida faptului că interviul în cadrul căruia a făcut aceste informaţii a fost înregistrat, relatează The Independent.

Roger Federer şi Rafael Nadal s-au calificat în sferturile de finală de la Roland Garros 2019

Roger Federer (3 ATP) s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros, după ce a trecut de argentinianul Leonardo Mayer (68 ATP), scor 6-2, 6-3, 6-3.

INTERVIU INTEGRAL ”Gândurile lui Cristoiu”: Dacă nu cade Guvernul, fiecare zi fără moţiune de cenzură creşte frustrarea anti-Iohannis

Alegerile europarlamentare din 26 mai au fost un fel de turul al doilea al alegerilor parlamentare din 2016, afirmă Ion Cristoiu. Jurnalistul a avertizat la emisiunea “Gândurile lui Cristoiu” că problemele PNL şi ale preşedintelui Iohannis abia acum încep.

BAC 2019 Examenul de Bacalaureat începe luni cu proba orală la limba română

BAC 2019 Examenul naţional de Bacalaureat 2019 începe, luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, potrivit calendarului. 135.655 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2019.

Poliţist împuşcat mortal în timpul unei misiuni. Suspectul nu a fost prins

Un poliţist în vârstă de 43 de ani a fost împuşcat mortal, duminică, în timp ce se afla într-o misiune pe raza localităţii Izvin, din judeţul Timiş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Papa Francisc, mesaj către comunităţile de romi: Vă cer iertare pentru momentele când v-am discriminat, maltratat

Papa Francisc şi-a cerut scuze, în numele Bisericii, pentru discriminarea la care au fost supuşi romii, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu membrii unei comunităţi de romi din Blaj.

Eugen Tomac, scrisoare către Dăncilă: Nu omorâţi presa de limbă română din Republica Moldova!

Liderul PMP, Eugen Tomac, i-a transmis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă în care îi sesizează faptul că mass-media de limba română de peste Prut este în "moarte clinică din cauza reducerii substanţiale a finanţării acordate de statul român".

Cod galben de vijelii şi grindină în judeţul Sibiu, de unde Papa Francisc va pleca către Roma

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare nowcasting cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru judeţul Sibiu, până la ora 17.00. Plecarea Papei Francisc din România este programată de pe Aeroportul din Sibiu, la ora 17.00.

Fosta iubită a lui Reyes, jucătorul care a murit sâmbătă, scrisoare emoţionantă de despărţire: Ai fost, eşti şi vei fi cel mai bun tată pe care fiul meu l-ar fi putut avea

Decesul jucătorului în vârstă de 35 de ani José Antonio Reyes a luat prin surprindere pe toată lumea. Ana, fosta parteneră de viaţă a fotbalistului, alături de care avea un copil, a publicat o scrisoare de despărţire emoţionantă pe conturile de socializare.

Coliziune între două ambarcaţiuni în Veneţia: Cel puţin cinci persoane au fost rănite | VIDEO

Cel puţin cinci persoane au fost rănite după ce o navă de croazieră a intrat în coliziune cu o ambarcaţiune cu turişti, care era ancorată în Veneţia, Italia, a informat duminică presa italiană, citată de agenţia Dpa.

Călătoria apostolică de trei zile a Papei Francisc în România s-a încheiat…cu un curcubeu – FOTO/ Aeronava a decolat în aplauzele pelerinilor de pe aeroportul din Sibiu/ Traseul spre aeroport, modificat din cauza furtunii LIVE TEXT

Sute de oameni l-au aşteaptat, duminică, pe Papa Francisc la ultima oprire a Sanctităţii Sale în România, pe Aeroportul din Sibiu. Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019” a anunţat că, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, traseul de deplasare al Sanctităţii Sale spre aeroportul din Sibiu s-a modificat, fiind ales planul de rezervă, pe cale rutieră. Schimbarea planului prin care s-a ales calea terestră, şi nu elicopterul, nu a afectat programul anunţat iniţial.

NYT: Preţul mare plătit de liderii protestatarilor din Piaţa Tiananmen şi de China

Liderii protestatarilor prezenţi în 1989 în Piaţa Tiananmen din Beijing au plătit un preţ mare, la fel şi China, scrie, într-un editorial publicat în cotidianul The New York Times, Wang Dan, unul dintre organizatorii mişcării studenţeşti, care speră că naţiunea chineză va adopta reforme democratice.

Accident în lanţ în Bistriţa-Năsăud: O fetiţă de doi ani a fost rănită, în urma coliziunii dintre cinci maşini

O fetiţă de doi ani a fost rănită, duminică, într-un accident produs în localitatea Prundu Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, în care au fost implicate cinci maşini, transmite corespondentul MEDIAFAX.

REZULTATE LOTO, LOTO 6/49: Numerele extrase duminică, 2 iunie. Câştiguri mari la jocurile Loto 6 din 49 şi Joker

Loto - 2 iunie 2019. Duminică, 2 iunie 2019, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 30 mai 2019, Loteria Română a acordat 14.194 de câştiguri, în valoare totală de 585.857,92 lei.

Bărbat acuzat că şi-a bătut copilul pentru că a fugit de la şcoală, reţinut de poliţişti/ Băiatul a ajuns la spital cu mai multe leziuni

Un bărbat de 47 de ani din localitatea Adâncata, judeţul Suceava, a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat, duminică, procurorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, după ce şi-a agresat fiul de 15 ani, care a ajuns la spital cu mai multe leziuni.

Primarul oraşului Târgu-Jiu, care este şi preşedintele PNL local, cere demisia lui Ludovic Orban din fruntea partidului

Preşedintele PNL Târgu Jiu, Marcel Romanescu, care este şi primar al oraşului, îi cere demisia lui Ludovic Orban din fruntea partidului, după ce acesta a declarat că nu i se pare normal ca cei care lucrează în IT să fie scutiţi de plata impozitului pe venit.

Budăi, despre propunerea lui Orban de impozitare a IT-iştilor: Când spuneam că sunt porniţi pe tăieri de venituri şi taxare suplimentară…/ Ce spun IT-iştii

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a reacţionat duminică, după ce Ludovic Orban a declarat că lui nu i se pare normal ca IT-iştii să fie scutiţi de plata impozitului pe venit, precizând că vor mai urma şi alte tăieri.

The Wall Street Journal: Ameninţarea din ce în ce mai mare a axei Rusia-China-Iran

Axa formată de Rusia, China şi Iran devine din ce în ce mai ameninţătoare, contestând interesele Statelor Unite pe plan mondial şi încercând să obţină beneficii individuale din disputele cu Administraţia Donald Trump, comentează publicaţia The Wall Street Journal.

Rareş Bogdan, posibil candidat al PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei/ UPDATE: Liderii PNL ai filialelor de sector nu exclud demisia în bloc de la şefia organizaţiilor

Rareş Bogdan, cel care a deschis lista PNL la europarlamentare, ar putea fi candidatul partidului pentru funcţia de primar general al Capitalei, la alegerile locale de anul viitor, au declarat pentru MEDIAFAX surse liberale.

Caz revoltător: Un paramedic, filmat în timp ce loveşte cu un parizer un pacient inconştient/ Ministrul de Interne cere măsuri urgente

Ministrul de Interne, Carmen Dan, cere IGSU şi DSU să ia măsuri urgente după ce pe Facebook a apărut o înregistrare în care un membru al unui echipaj de intervenţie de urgenţă batjocoreşte un pacient inconştient, lovindu-l în zona capului cu un baton de parizer şi adresându-i-se cu "beţivanule".

Papa Francisc, în timpul slujbei de la Blaj, a îndemnat pelerinii la păstrarea credinţei: Apar ideologii care încearcă să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiţii

Papa Francisc a îndemnat, duminică, pelerinii la păstrarea credinţei şi la luptă împotriva unor "noi ideologii care, într-un mod subtil, încearcă să se impună şi să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiţii ale lor culturale şi religioase".

Preşedintele Comisiei pentru IT, reacţie la iniţiativa de impozitare a IT-iştilor: Eliminarea facilităţilor fiscale ar fi o „imensă prostie”

Preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor, deputatul USR Cătălin Drulă, a catalogat drept o "imensă prostie" eventuala eliminare a facilităţilor fiscale pentru IT-işti, motivând că ar avea efecte economice negative.

ALERTĂ METEO: Cod PORTOCALIU de ploi torenţiale în 11 judeţe din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o nouă avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea, valabilă până luni la ora 12.00.

Simona Halep, mesaj pentru Jurgen Klopp, după victoria din Liga Campionilor: Atât de fericită pentru această echipă. Un antrenor extraordinar

Tottenham - Liverpool, 0-2, a însemnat triumful trupei lui Jurgen Klopp în finala Ligii Campionilor.

Accident cumplit în Braşov: Un autocar cu zeci de copii şi adulţi s-a răsturnat într-o curbă | FOTO, VIDEO

Un autocar cu 29 de copii şi 24 de adulţi s-a răsturnat, duminică, într-o curbă pe DN 73, în judeţul Braşov. Traficul este blocat în zonă.

Iniţiativă bizară: Cei care vor viză pentru Statele Unite vor trebui să prezinte şi conturile de reţele de socializare

Statele Unite le cer persoanelor care vor aplica pentru o viză să prezinte şi denumirile conturilor de pe reţelele sociale la care sunt conectate, ca parte a procesului de a dezvolta măsurile de securitate aplicate imigranţilor şi vizitatorilor străini, relatează Bloomberg.

Etna, cel mai mare vulcan activ din Europa, a ERUPT din nou/ IMAGINI spectaculoase

Etna, cel mai mare dintre cei trei vulcani activi din Italia şi cel mai înalt din Europa, a erupt din nou, însă oficialii au informat că activitatea are loc în vârf şi nu prezintă un risc pentru oameni şi pentru oraş, relatează site-ul postului CBS.

Tragedia din Prahova: Pompierii au reluat căutările celui de-al patrulea copil luat de viitură/ Un bărbat care se plimba cu ATV-ul, luat şi el de viitură

Pompierii au reluat, duminică dimineaţa, căutările în comuna Sângeru, judeţul Prahova, pentru găsirea celui de-al patrulea copil luat de viitură, alături de mamă şi fraţi, cu tot cu casă. Angajaţii ISU caută şi la Nistoreşti un bărbat care se plimba cu un ATV şi care a fost surprins de râul Prahova.

Kinsey Wolanski, fotomodelul care a intrat pe teren în costum de baie în finala Ligii Campionilor, a dezvăluit motivul din spatele apariţiei

Finala Ligii Campionilor, Tottenham - Liverpool, din Madrid a avut parte şi de momente mai puţin aşteptate. În minutul 20 al partidei câştigate de echipa pregătită de Jurgen Klopp cu scorul de 2-0, pe teren a pătruns fomodelul Kinsey Wolanski, îmbrăcată sumar, într-un costum de baie.

Accident grav în Gorj: O maşină a căzut de pe un pod, în râul Gilort/ Trei morţi şi un rănit | VIDEO

Trei bărbaţi au murit şi unul a fost rănit grav după ce maşina în care se aflau a căzut, duminică, de pe un pod din oraşul Novaci, în râul Gilort, din judeţul Gorj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Filmul „Oh, Ramona!” provoacă primele reacţii după ce a devenit disponibil pe Netflix: Mi-a venit să plâng

Filmul ”Oh, Ramona!” provoacă primele reacţii după ce a devenit disponibil pe Netflix:”Mi-a venit să plâng”, a povestit sâmbătă actorul Bogdan Iancu într-o discuţie live cu Mimi şi Andrei Ciobanu.

Linia turistică Bucharest City Tour va fi reluată duminică, 2 iunie/ Ce obiective pot vedea turiştii

Societatea de Transport Bucureşti anunţă că reia, duminică, serviciul liniei turistice Bucharest City Tour cu patru autobuze double-decker.

ANM: Cod GALBEN de ceaţă pentru mai multe judeţe din ţară/ Este vizat şi Blajul, unde are loc vizita Papei Francisc

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţă, mai multe avertizări nowcasting cod galben de ceaţă pentru judeţele Alba, Mureş, Harghita şi Covasna, valabile până la ora 10.00.

Cine este Kinsey Wolanski, tânăra care a intrat pe gazon, în costum de baie, în timpul finalei Ligii Campionilor | VIDEO

Meciul Tottenham-Liverpool din finala Ligii Campionilor a adus un moment care a făcut deliciul fanilor de pe stadionul Wanda Metropolitano. Pe gazon a intrat o fană îmbrăcată sumar, doar în costum de baie, iar arbitrul Damir Skomina a fost obligat să întrerupă meciul, scrie Prosport.

Mauricio Pochettino, antrenor Tottenham: Sunt mândru că pregătesc acest grup şi felicit pe Liverpool

Mauricio Pochettino a plecat ca un câştigător de pe Wanda Metropolitano din Madrid.

Antrenorul echipei Liverpool, după victoria din Liga Campionilor: A fost foarte intens! Am câştigat, am câştigat! Nu am cuvinte

Jurgen Klopp a reacţionat primul după succesul obţinut de Liverpool în finala Ligii Campionilor, 2-0 cu Tottenham. Antrenorul "cormoranilor" şi-a găsit greu cuvintele să descrie bucuria pe care o simte şi a spus că a fost un ultim act foarte intens la Madrid, pe Wanda Metropolitano.

Carmen – Steaua, meci pentru barajul de promovare în Liga a III-a, se joacă astăzi/ ORA meciului

CSA Steaua este la un pas de promovarea în Liga a III-a. Duminică, 2 iunie, de la ora 15:30, "roş-albaştrii" lui Marius Lăcătuş vor întâlni gruparea Carmen, în ultima rundă din play-off.

Tragedie în Petroşani. Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc

Un bărbat de 62 de ani a murit, în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Petroşani. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili dacă a fost vorba de o acţiune intenţionată, un accident sau dacă omul s-a sinucis.

INUNDAŢIILE provoacă dezastru în România: Sute de locuinţe inundate, maşini luate de apă şi reţele publice distruse, în 25 de judeţe ale ţării | FOTO

Un număr de 650 case, 348 curţi, 27 beciuri/subsoluri, nouă apartamente, dar şi patru clădiri aparţinând unor instituţii publice au fost afectate de inundaţiile din ultimele zile, pagubele înregistrându-se în 76 de localităţi din 25 de judeţe, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Urmările ploilor torenţiale: Trafic restricţionat pe două drumuri naţionale, din cauza alunecărilor de teren şi aluviunilor

În urma ploilor din ultimele zile, în judeţul Argeş, traficul este blocat pe DN73D Câmpulung-Târgovişte, în localitatea Boteni, din cauza unei alunecări de teren, iar în judeţul Hunedoara pe DN 7 Sebeş – Deva, la kilometrii 356 şi 357, circulaţia se desfăşoară pe un fir alternativ, din cauza apei.